Fotbal international

Arbitrajul lui Ovidiu Hațegan, contestat de croați. Critici dure pentru român după Franța-Croația 4-2

09.09.2020 | 12:50
Arbitrajul lui Ovidiu Hategan contestat de croati Critici dure pentru roman dupa FrantaCroatia 42
ADVERTISEMENT

Arbitrajul lui Ovidiu Hațegan, contestat de croați după înfrângerea naționalei lui Zlatko Dalic pe Stade de France. Nu toți românii au avut parte de un început de săptămână reușit, cu prilejul meciurilor din UEFA Nations League. Dacă naționala antrenată de Mirel Rădoi a obținut o victorie mare în Austria, arbitrul Hațegan a avut parte de un meci dificil în Franța-Croația 4-2.

Reeditarea finalei Mondialului din 2018 s-a disputat pe terenul francezilor și a fost câștigată tot de Les Bleus, la fel ca acum doi ani. Mai mult decât atât, Franța s-a impus cu un scor identic! Totuși, victoria gazdelor nu a fost una lipsită de controverse, croații fiind nemulțumiți de unele decizii ale românului care a arbitrat partida.

ADVERTISEMENT

Hațegan, care a fost și arbitru de rezervă al finalei UEFA Champions League dintre Bayern și PSG, a fost contestat de jucătorii croați pe parcursul partidei, după ce aceștia au considerat că românul nu le-a acordat un penalty la un presupus henț al francezului Upamecano. De asemenea, Lovren și compania au considerat că lovitura de la 11 metri acordată francezilor în minutul 76 a fost dictată eronat.

Arbitrajul lui Ovidiu Hațegan, contestat de croați. Ce faze au reclamat oaspeții

Meciul din Franța nu a fost deloc atât de dezechilibrat pe cât ar putea sugera scorul. De altfel, croații chiar au reușit să înscrie primii prin Lovren, în minutul 17, însă nu au reușit să intre la cabine nici măcar cu un rezultat de egalitate. Asta pentru că Griezmann a egalat în minutul 43, iar în prelungirile primei reprize Livakovic și-a înscris în propria poartă.

ADVERTISEMENT

Imediat după pauză, a apărut prima fază problematică pentru Ovidiu Hațegan. În minutul 47, șutul lui Vlasici l-a lovit în cot pe fundașul Upamecano, aflat în suprafața de 16 metri a francezilor. Deși jucătorii croați au protestat vehement și au cerut penalty, Hațegan a considerat că fundașul avea mâna lipită de corp în momentul în care a mingea l-a atins.

Francezii și-au mărit avantajul în minutul 65 prin același Upamecano, care a înscris din pasa lui Griezmann, iar faza care avea să închidă meciul s-a petrecut în minutul 76. Hațegan a dictat penalty la o acțiune care l-a avut în prim plan pe Marcelo Brozovici, mijlocașul lui Internazionale Milano. Acesta a atins mingea cu mâna dreaptă, după ce balonul i-a sărit din genunchi. Hațegan a considerat că există suficiente circumstanțe pentru a acorda penalty pentru francezi.

ADVERTISEMENT

Vârful lui Chelsea, Olivier Giroud, a transformat și a dus scorul la 4-2 pentru francezi. Hațegan a avut din nou de înfruntat protestele croaților și chiar i-a arătat cartonașul galben lui Dejan Lovren. Partida a continuat fără alte evenimente notabile și s-a încheiat cu victoria Franței, care a acumulat șase puncte din tot atâtea posibile într-o grupă din care mai fac parte Portugalia și Suedia, pe lângă adversarii de aseară.

Critici pentru Ovidiu Hațegan și în presa din Franța și Croația

Nu doar fotbaliștii croați au fost nemulțumiți de deciziile românului. Arbitrajul lui Ovidiu Hațegan a fost contestat de croați, dar și de presa franceză. Cotidianul L’Equipe i-a oferit românului nota 6 pentru prestația de aseară și a considerat că decizia de a acorda penalty la hențul lui Brozovici a fost una „severă“.

ADVERTISEMENT

Croații de la 24 Sata, în schimb, au fost mai duri cu Hațegan. Aceștia au comentat faza din minutul 47, menționând că „a părut a fi penalty“, însă au fost foarte vehemenți cu privire la lovitura de la 11 metri acordată francezilor. „Este incredibil că s-a dat penalty. Nu a fost deloc intenție“, au notat jurnaliștii croați în comentariul live al partidei.

Croația are un start execrabil în UEFA Nations League. Fotbaliștii care au ajuns până în finala Cupei Mondiale din 2018 au pierdut 1-4 cu Portugalia și 2-4 cu Franța în primele două partide și sunt pe ultimul loc în grupa din care fac parte.

ADVERTISEMENT