Sport

Arbitrul meciului Backa Topola-FCSB a fost șocat de evenimentele din teren: ,,Așa ceva n-am trăit nici când eram la amatori”

22.09.2020 | 13:27
Arbitrul meciului Backa TopolaFCSB a fost socat de evenimentele din teren Asa ceva nam trait nici cand eram la amatori
ADVERTISEMENT

Arbitrul olandez Dennis Higler a condus partida din Europa League dintre Backa Topola și FCSB și a vorbit la o televiziune batavă despre meciul nemaiîntâlnit în 24.000 de meciuri cupele europene.

Meciul încheiat 6-6, ca la tenis, după 120 de minute și 5-4 la penalty-uri pentru FCSB, a reprezentat un meci unicat pentru arbitrul de 34 de ani, care s-a declarat uimit de partida din Serbia: ,,Le-am zis colegilor că dacă povestim acasă ce s-a întâmplat în Serbia, nimeni nu ne va crede”, a spus arbitrul amuzat.

ADVERTISEMENT

La întoarcerea în Olanda, Dennis Higler a vorbit pentru televiziunea NOS despre acest meci halucinant: ,,De câte ori ai ocazia să conduci la un 6-6? Așa ceva n-am trăit nici când eram arbitru la amatori”, a declarat surprins arbitrul olandez.

Arbitrul meciului Backa Topola-FSCB: ,,A fost o partidă specială. De neratat”

Dennis Higler s-a arătat recunoscător că a avut șansa să fie la centru la un astfel de meci istoric: ,,A fost mare sărbătoare la FCSB, normal. Mai erau doar câteva minute de jucat. Apoi, sârbii au aruncat mingea înainte. Numărul 16 a înscris fantastic!”, a povestit arbitrul olandezilor finalul nebun de meci.

ADVERTISEMENT

Higler a povestit și despre ce s-a întâmplat după meci și momentul când s-a întâlnit cu un alt arbitru olandez, Jochem Kamphuis, care venea din Albania, unde arbitrase  Laçi – Beer Sheva 1-2 și care l-a întrebat ului despre meciul din Serbia: ,,Ce s-a întâmplat la tine?”, povestește Higler amuzant.

Imediat după meci, a vorbit cu ceilalți colegi din brigadă și le-a spus că ceea ce au trăit în seara asta, o să pară de necrezut pentru oricine altcineva care nu a văzut acest meci: ,,Le-am zis colegilor că dacă povestim acasă ce s-a întâmplat în Serbia, nimeni nu ne va crede”, a mai spus Higler.

ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir despre meciul din Serbia: ,,Ce rău am ajuns, fraților! Nu am văzut așa ceva nici la Liga a doua

Dumitru Dragomir e nostalgic și își aduce aminte de vremea când Steaua juca un sfert de finală în Cupa UEFA cu Rapid, iar acum fotbalul românesc a decăzut foarte mult.

Oracolul de la Bălcești nu prevede un viitor prea luminat pentru fotbalul românesc: ,,Stau și mă gândesc ce rău am ajuns, fraților! Când ne băteam pentru semifinale de cupele europene și acuma vai de mama noastră: facem 6-6! Dar băi, frate! Ce fotbal rău avem!”, a mai declarat Dragomir dezamăgit pentru gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Totuși, fostul președinte al Ligii vede și partea plină a paharului și crede că FCSB poate ajunge în grupele Europa League: ,,Cu toate că, rezultatul cu copiii ăștia nu este rău! Asta este, măcar s-au calificat! Cu prima echipă poate să ajungă în grupe, sigur!” a mai declarat fostul președinte al LPF pentru aceeași sursă, cu convingerea că echipa prietenului său, Gigi Becali, poate trece de cehii de Slovan Liberec.

Ba mai mult, Dragomir a vorbit și despre Adi Petre și crede că atacantul poate fi mai bun decât Buș și Buziuc, dar are nevoie să joace la fiecare meci: ,,Fără jocuri e dificil. Vai de el săracul! Nu va avea treabă cu fotbalul dacă nu joacă. Ar putea fi mai bun decât amândoi dacă ar juca meci de meci, dar nici nu poate să fugă, nu are viteză. Lipsa meciurilor l-a adus aici!”, a mai comentat Dragomir.

______________________________________________________________________________________________________

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Slovan Liberec: 3,95 este cota pentru “FCSB se califică în timpul regulamentar”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT