Şicanările în trafic sunt un specific balcanic, iar şoferii români nu fac excepţie, chiar dacă la volan se află on om al legii. Întâmplarea face ca dumnică, la Slatina, protagonişti să fie doi poliţişti, care au sfârşit prin a se lua la bătaie.
Probabil orgoliile fiecăruia au fost alimentate de faptul că persoana cu care se ceartă este un om obişnuit, care merită o lecţie din partea unei autorităţi a statului. Lucrurile au escaladat, iar unul dintre oamenii legii este acum în spital.
Cei implicaţi în bătaia de duminică sunt agentul principal Mihai Adrian Cornățeanu (35 ani), din localitatea Curtișoara, şi Robert Mercic (32 ani), subofițer în cadrul Biroului Operațiuni Speciale.
Cei doi s-au șicanat în trafic pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Slatina, după care au coborât din autoturisme şi s-au luat la bătaie. Agentul principal Cornățeanu a încasat mai multe lovituri din partea colagului mai tânăr, astfel că a ajuns la spital.
Starea sa nu a fost însă atât de gravă încât să necesite internarea. “Pacientul a fost la Unitatea Primire Urgențe cu escoriații la nivelul feței și echimoză. Nu a rămas internat, a plecat acasă”, au declarat, pentru Olt-Alert, surse din cadrul spitalului.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie a remis un comunicat în care a precizat că au fost demarate verificări interne, ţinând seama că ambele persoane implicate în conflict sunt cadre din poliţie.
“La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 12:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată fizic, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, județul Olt.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor șicanări în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, ar fi agresat fizic un alt tânăr de 35 de ani, din comuna Curtișoara, județul Olt.
De asemenea, la fața locului s-a deplasat un echipaj medical care i-a acordat îngrijiri medicale tânărului de 35 de ani, acesta fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că ambii tineri sunt polițiști, astfel că au fost demarate verificări interne”, se arată în comunicatul IPJ Olt.