Fotbal international

Toate informaţiile despre Grupa F de la Campionatul Mondial 2022! Zeci de persoane arestate în Belgia, după calificarea Marocului

Croaţia şi Belgia, surprizele Mondialului din Rusia, vor să repete prestaţiile de la CM 2018. Belgienii au pierdut însă ultimul amical înainte de debutul la turneul final.
02.12.2022 | 11:12
Toate informatiile despre Grupa F de la Campionatul Mondial 2022 Zeci de persoane arestate in Belgia dupa calificarea Marocului
Poliţia belgiană a anunţat că a arestat 18 persoane în urma unor incidente petrecute la Bruxelles după victoria Marocului în meciul cu naţionala Canadei, scor 2-1, din ultima etapă a grupelor Cupei Mondiale. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT
02-12-2022
09:18

Incidente la Bruxelles şi Anvers, după calificarea Marocului

Poliţia belgiană a anunţat că a arestat 18 persoane în urma unor incidente petrecute la Bruxelles după victoria Marocului în meciul cu naţionala Canadei, scor 2-1, din ultima etapă a grupelor Cupei Mondiale.

Conform L’Equipe, sute de oameni au ieşit pe străzi în Bruxelles după succesul care a dus la calificarea Marocului în optimile CM. În capitala Belgiei trăieşte o comunitate marocană semnificativă.

Poliţia a anunţat că a intervenit într-un cartier din nordul oraşului, unde un grup de aproximativ 50 de oameni îi deranja pe trecători. 18 persoane au fost arestate pentru tulburarea ordinii publice.

Și la Anvers au avut loc violenţe în câteva cartiere. Acolo au fost arestate 35 de persoane şi trei poliţişti au fost răniţi.

01-12-2022
18:17

Roberto Martinez a decis să plece de la naționala Belgiei după eliminarea echipei sale

Imediat după partida cu Croația (0-0), care a consființit eliminarea formației sale de la Cupa Mondială, selecționerul Belgiei, Roberto Martinez, spunea că nu are regrete, pentru că a fost prima partidă în care echipa sa s-a ridicat la un nivel satisfăcător.

”Azi am fost din nou noi înșine. Niciodată nu e ușor să câștigi un meci la Cupa Mondială. În primul meci, contra Canadei, am câștigat, dar nu am fost noi înșine.

Apoi, în al doilea joc, am pierdut meritat contra Marocului pentru că nu am fost pregătiți. Azi am avut o mulțime de ocazii, așa că nu, nu am regrete. Putem părăsi Cupa Mondială cu capul sus”, a spus Martinez.

Desigur, accepta că eliminarea încă din faza grupelor este un rezultat sub așteptări. Însă își exprima speranța că tinerii jucători vor putea merge pe calea deschisă de actuala generație. Și spunea că este prematur să vorbească despre viitorul său la națională.

La mai puțin de o oră distanță însă, s-a răzgândit. Și și-a anunțat plecarea. ”Acesta a fost ultimul meu meci la naționala Belgiei. Nu mai pot continua. Mi-am luat rămas bun de la jucători și staff.

Oricum aș fi plecat, indiferent de ceea ce s-ar fi întâmplat, chiar și dacă deveneam campioni mondiali. Decizia era luată înainte de Cupa Mondială”, a spus Roberto Martinez.

29-11-2022
19:44

Kovacs, arbitru de rezervă la Croația - Belgia

Istvan Kovacs nu a condus niciun meci de la Cupa Mondială, dar a fost trimis de FIFA pentru a 7-a oară ca rezervă, de data aceasta la întâlnirea Croația – Belgia.

El va face parte din brigada condusă de englezul Anthony Taylor, ajutat de conaţionalii săi Gary Beswick şi Adam Nunn. În camera VAR se vor afla Marco Fritz, Tomasz Kwiatkowski, Rafael Foltyn și Benoit Millot.

Kovacs a mai fost rezervă la partidele Qatar – Ecuador, Uruguay – Coreea de Sud, Mexic – Argentina, Spania – Germania, Ecuador – Senegal şi urmează să aibă aceeași postură și la Arabia Saudită – Mexic.

29-11-2022
07:46

Kevin de Bruyne, Eden Hazard și Jan Vertonghen s-au „ciocnit” în vestiarul Belgiei. Romelu Lukaku a intervenit

Momentele tensionate din tabăra Belgiei se țin lanț după înfrângerea, scor 0-2 cu Maroc din etapa a doua a grupei F de la Cupa Mondială din Qatar. După declarațiile cu adresă ale lui Kevin de Bruyne sau Jan Vertonghen, „veteranii” din echipa lui Roberto Martinez au sărit la bătaie în vestiar. 

Din disputa celor doi a făcut parte și Eden Hazard, fotbalistul lui Real Madrid. Potrivit Daily Mail, altercațiile violente dintre fotbaliștii belgieni au fost oprite de Romelu Lukaku, care a intervenit pentru a-i separa pe cei trei „veterani”. 

28-11-2022
10:16

Thibaut Courtois, criză de nervi la meciul Belgia - Maroc

Thibaut Courtois, portarul lui Real Madrid, a spart un geam de la banca de rezerve, în timpul meciului dintre Belgia și Maroc, pierdut de europeni cu scorul de 2-0.

Momentul a fost surprins de camerele TV și amintește de un gest al lui Sorin Cârțu la un meci cu Basel din cupele europene. Belgianul are șanse mari să primească o amendă substanțială din partea FIFA, în urma acestui incident.

27-11-2022
18:11

Calculele la calificarea în optimile de finală din Grupa F. Canada, matematic eliminată

În urma rezultatelor din etapa a 2-a, Belgia – Maroc 0-2 şi Croaţia – Canada 4-1, ştim a doua echipă eliminată matematic. Canadienii nu mai au nicio şansă să se califice în optimile de finală.

Calculele şi programul Grupei F pentru etapa a 3-a

  • Croaţia – Belgia (joi, 1 decembrie, ora 17:00)
  • Canada – Maroc (joi, 1 decembrie, ora 17:00)
Grupa F
Clasamentul Grupei F

Croaţia se califică în optimile de finală dacă:

  • o învinge pe Belgia
  • remizează cu Belgia
  • pierde cu Belgia şi Maroc este învinsă de Canada

Maroc se califică în optimile de finală dacă:

  • învinge Canada
  • remizează cu Canada şi Belgia nu obţine mai mult de un punct cu Croaţia
  • pierde cu Canda şi Belgia este învinsă de Croaţia

Belgia se califică în optimi dacă:

  • învinge Croaţia
  • remizează cu Croaţia şi Maroc este învinsă la scor de Canada. În prezent, belgienii au golaveraj -1, în timp ce africanii sunt la +2
27-11-2022
16:56

Jucătorii Belgiei, la pământ după înfrângerea cu Maroc

Jocul inconsistent al Belgiei la această ediție a Cupei Mondiale s-a văzut în meciul cu Maroc, pe care elevii lui Roberto Martinez l-au pierdut cu 0-2, în etapa a doua din grupa F la Campionatul Mondial din Qatar. 

Jan Vertonghen, stâlpul defensivei „Dracilor Roșii”, a ieșit în față și a recunoscut prestația modestă a Belgiei, dar nu a ezitat să-l taxeze pe Kevin de Bruyne. 

Fotbalistul lui Manchester City a surprins cu declarația înaintea meciului cu Maroc când a fost întrebat dacă Belgia are șanse la titlul mondial. „Nu avem nicio șansă! Suntem prea bătrâni. Șansa noastră a fost acum 4 ani, dar am avut ghinion cu unele accidentări”, a mărturisit Kevin de Bruyne. 

Jan Vertonghen, fundașul lui Anderlecht, a criticat în termeni duri jocul Belgiei și a trimis câteva săgeți în direcția starului aflat sub comanda lui Pep Guardiola la Manchester City.

„Cred că am fost buni per total. Nu am oferit cadouri, dar am luat două goluri într-un mod asemănător, din fază fixă. Prima dată am avut noroc (n.r. a fost ofsaid), dar a doua oară nu s-a mai întâmplat. Mingea aia nu trebuia niciodată lăsată să treacă.

Îmi trec prin cap multe lucruri pe care nu ar trebui să le spun, sau cel puțin nu în afara vestiarului. Este foarte frustrant. Primul joc nu a fost bun și speram că vom scăpa de asta astăzi. Nu cred că ne creăm șanse în atac. Probabil că noi atacăm rău pentru că suntem prea bătrâni, nu?”, au declarat Jan Vertonghen, la finalul meciului cu Maroc, citat de Sporza.

25-11-2022
14:09

De la ce a pornit scandalul dintre De Bruyne și Alderweireld

Belgia a debutat cu dreptul la Cupa Mondială învingând la limită Canada, dar faptul că Kevin De Bruyne s-a certat pe teren cu colegul său Tobi Alderweireld nu a trecut cu vederea.

Starul de la Manchester City a încercat să explice momentul prin faptul că echipa sa nu juca un fotbal prea bun și asta îl enerva la maxim.

”Nu, e clar că nu putem juca așa cum o facem la Manchester City. Trebuie să te adaptezi, ca echipă, la jucătorii pe care îi ai. Mă frustrează asta? Da! Ar trebui să mă abțin, știu, dar eu tind spre perfecțiune. Asta poate fi și bine, și rău”, a declarat De Bruyne.

Întrebat de jurnaliști la conferința de presă cum ar fi reacționat dacă era selecționer și doi dintre jucătorii săi ar fi avut un astfel de comportament, starul belgian a răspuns: ”Nu m-am gândit la asta. Știu că reacțiile mele nu sunt cele mai bune mereu. Trebuie să-mi găsesc liniștea și să învăț să mă controlez”.

23-11-2022
10:57

Janny Sikazwe va arbitra Belgia - Canada

Partida Belgia – Canada, din prima etapă a Grupei F de la Cupa Mondială, va fi condusă de arbitrul zambian Janny Sikazwe, cel care la începutul anului a comis o serie incredibilă de erori la un joc din Cupa Africii pe Națiuni.

Deși este considerat unul dintre cei mai buni ”centrali” de pe continentul african, Sikazwe a creat haos la întâlnirea Mali – Tunisia 1-0. După ce a luat câteva decizii controversate, ”centralul” zambian a fluierat pentru prima dată sfârșitul meciului în minutul 85, după care a revenit asupra deciziei și a încheiat definitiv ostilitățile în minutul 89:45, stârnind furia tunisienilor.

Janny Sikazwe a condus finala Campionatului Mondial al Cluburilor din 2017, dintre Real Madrid și Kashima Antlers, iar un an mai târziu a devenit primul central din țara sa care a oficiat meciuri la o Cupă Mondială.

În noiembrie 2018, Sikazwe a fost suspendat două luni, după ce a fost acuzat de corupție în urma modului suspect în care a arbitrat un meci din Liga Campionilor Africii. În cele din urmă, în ianuarie 2019, suspendarea i-a fost ridicată, neexistând dovezi împotriva sa.

22-11-2022
14:55

Alphonso Davies, refăcut după accidentare

Selecționerul naționalei Canadei, John Herdman, a anunțat că starul Alphonso Davies este refăcut după accidentare și va putea juca în meciul cu Belgia, programat miercuri, 23 noiembrie, de la ora 21:00.

”Și-a revenit și este la capacitate maximă. Davies s-a antrenat din greu și zâmbetul i-a revenit pe buze. Nu cred că a existat nici cea mai mică îndoială că nu va juca. Putem să aliniem cea mai bună echipă, norii întunecați s-au îndepărtat”, a declarat Herdman într-o conferință de presă, conform L’Equipe.

Tehnicianul englez al canadienilor a mai anunțat că mijlocașul Stephen Eustaquio și portarul Milan Borjan, care erau incerți, vor putea evolua împotriva Canadei.

22-11-2022
07:31

FIFA a interzis tricourile de încălzire ale Belgiei pentru că sunt prea colorate

Belgia, una dintre favoritele la câștigarea World Cup 2022, va debuta miercuri în competiție. “Diavolii” vor înfrunta Canada de la ora 21:00, dar se confruntă cu o problemă neașteptată.

FIFA a interzis tricoul folosit la încălzire pe care naționala Belgiei îl avea pregătit pentru acest turneu. Forul mondial a fost deranjat că tricoul, fabricat de Adidas, este prea colorat, Astfel că Lukaku și compania vor primi de urgență un alt model pentru tricourile de încălzire.

Acesta este tricoul de încălzire pe care Belgia voia să îl folosească la Campionatul Mondial. FIFA a spus nu. Sursă foto: Metro.co.uk
Acesta este tricoul de încălzire pe care Belgia voia să îl folosească la Campionatul Mondial. FIFA a spus nu. Sursă foto: Metro.co.uk

Belgia este printre naționalele vest-europene care au vrut să poarte banderola curcubeu la Campionatul Mondial. Inițiativă care, de semenea, a fost respinsă de fifa.

20-11-2022
14:38

Romelu Lukaku va fi indisponibil pentru primele două meciuri ale Belgiei la Cupa Mondială din 2022

Romelu Lukaku va rata primele două partide ale Belgiei la Campionatul Mondial din Qatar. Vârful ofensivei lui Roberto Martinez s-a accidentat la coapsa stângă și va rata partidele cu Maroc și Canada. 

Atacantul lui Inter este așteptat să revină în ultima partidă din grupe pentru Belgia împotriva Croației. Hans Vanaken (Lens), Eden Hazard (Real Madrid), Dries Mertens (Galatasaray), Charles De Ketelaere (AC Milan), Michy Batshuayi (Fenerbahce) şi Jeremy Doku (Rennes) sunt variantele lui Roberto Martinez în atacul Belgiei. 

18-11-2022
21:38

Ce poreclă a primit Luka Modric înainte de Mondiale

Antonio Rudiger, germanul transferat în această vară de Real Madrid, i-a găsit o nouă poreclă starului naționalei Croației.

„Eu îl numesc pe Modric ‘Maestrul’. Ceea ce face la 37 de ani este ceva din altă lume. Chiar și la 37 de ani, pe scena mare care este Real Madrid, nimeni nu este la nivelul lui”, a spus Antonio Rudiger, conform AS.

18-11-2022
19:49

Marocanii vor să iasă din grupă la Cupa Mondială

Maroc e gata de Cupa Mondială. Africanii au câștigat la scor de neprezentare amicalul cu Georgia și se declară pregătiți să se califice în 16-imi, chiar dacă în grupa F le vor înfrunta pe Canada, Belgia și Croația. Maroc va debuta la World Cup 2022, miercuri, 23 noiembrie, de la ora 12:00.

„Ne simțim bine că am câștigat, acest lucru ne dă încredere pentru Cupa Mondială. Cel mai important lucru a fost să facem un meci bun, să ne fixăm automatismele și să nu avem accidentați.

A fost un meci bun pentru jucătorii care au fost accidentați înainte sau care nu au jucat atât de mult înainte. Suntem pregătiți pentru căldura din Qatar și cred că ne vom descurca bine”, a declarat Roman Saiss, fotbalist la Beșiktaș.

 

La prima vedere, Grupa F pare una destul de echilibrată, însă Croaţia şi Belgia sunt totuşi favorite la calificarea în optimile de finală. Cele două au surprins la Mondialul din 2018, când s-au clasat pe locul 2, respectiv 3. Maroc şi Canada vor încerca să răstroarne calculele hârtiei şi să producă surprize majore în Qatar.

Analiza Grupei F de la Campionatul Mondial 2022. Ultimul bal pentru generaţia Belgiei

Cu o generaţie de excepţie, Belgia a fost mereu văzută printre echipele cu potenţial de semifinale la turneele finale, însă a atins această fază doar la CM 2018, când a fost eliminată de Franţa. Belgienii s-au ales cu bronzul în Rusia, iar acum vor să prindă din nou semifinalele, mai ales că generaţia de aur pare ajunsă la final de drum. Cu mulţi jucători trecuţi de 30 de ani, selecţionata lui Roberto Martinez se bazează pe experienţa acestora în Qatar.

ADVERTISEMENT

Croaţia vrea o nouă minune

Vicecampioana mondială din 2018 are un an 2022 foarte bun înaintea Mondialului din Qatar. Croaţia s-a calificat în Final Four-ul Ligii Naţiunilor, dintr-o grupă cu Franţa, Danemarca şi Austria, şi priveşte cu optimism spre turneul final. Obiectivul principal este calificarea în optimile de finală, iar de aici orice se poate întâmpla pentru selecţionata lui Zlatko Dalic, una care este de evitat în fazele eliminatorii.

De unde poate veni surpriza

Marocul nu duce lipsă de jucători talentaţi, iar selecţionerul Walid Regragui are de unde alege. Cu toate acestea, diamantele din Nordul Africii s-au dovedit de multe ori capricioase. Marocanii îşi spune speranţele în Hakim Ziyech, Youssef En-Nesyri sau Sofyan Amrabat pentru o surpriză în Grupa F.

ADVERTISEMENT

Canada este la a doua calificare la un Campionat Mondial, după ediţia din 1986, şi a fost marea surpriză din preliminariile nord-americane. Cu o generaţie bună, în care Alphonso Davies este marea vedetă, canadienii speră ca în Qatar să marcheze primul gol din istoria participărilor şi să înregistreze şi o primă victorie.

Opinia specialistului Cornel Dinu despre Grupa F de la Campionatul Mondial din 2022

„Croația și Belgia sunt mult peste outsideri, chiar dacă naționala Canadei beneficiază de o generație considerată la ea acasă cea mai bună din istorie. Iar Maroc, cu selecționer schimbat în august, vine să mai învețe câte ceva”

Programul Grupei F de la Campionatul Mondial 2022

  • Maroc – Croaţia (23 noiembrie, ora 12:00)
  • Belgia – Canada (23 noiembrie, ora 21:00)
  • Belgia – Maroc (27 noiembrie, ora 15:00)
  • Croaţia – Canada (27 noiembrie, ora 18:00)
  • Croaţia – Belgia (1 decembrie, ora 17:00)
  • Canada – Maroc (1 decembrie, ora 17:00)
ADVERTISEMENT

Lotul Belgiei pentru Campionatul Mondial 2022

Portari: Thibaut Courtois (Real Madrid), Simon Mignolet (Club Brugge), Koen Casteels (VfL Wolfsburg)

Fundaşi: Jan Vertonghen (Anderlecht), Toby Alderweireld (Royal Antwerp), Leander Dendoncker (Aston Villa), Zeno Debast (Anderlecht), Arthur Theate (Rennes), Wout Faes (Leicester City), Thomas Meunier (Borussia Dortmund)

Mijlocaşi: Hans Vanaken (Club Brugge), Axel Witsel (Atletico Madrid), Youri Tielemans (Leicester City), Amadou Onana (Everton), Kevin De Bruyne (Manchester City), Yannick Carrasco (Atletico Madrid), Thorgan Hazard (Borussia Dortmund), Timothy Castagne (Leicester City)

ADVERTISEMENT

Atacanţi: Romelu Lukaku (Inter Milan), Michy Batshuayi (Fenerbahce), Lois Openda (Lens), Charles De Ketelaere (AC Milan), Eden Hazard (Real Madrid), Jeremy Doku (Rennes), Dries Mertens (Galatasaray), Leandro Trossard (Brighton)

Selecţioner: Roberto Martínez

Lotul Canadei pentru Campionatul Mondial 2022

Portari: Milan Borjan (Steaua Roşie Belgrad), James Pantemis (CF Montreal), Dayne St. Clair (Minnesota United)

Fundaşi: Sam Adekugbe (Hatayspor), Derek Cornelius (Panetolikos), Alistair Johnston (CF Montreal), Richie Laryea (Nottingham Forrest), Kamal Miller (CF Montreal), Steven Vitoria (Chaves), Joel Waterman (CF Montreal)

Mijlocaşi: Stephen Eustaquio (FC Porto), Liam Fraser (Deinze), Atiba Hutchinson (Beşiktaş), Mark-Anthony Kaye (Toronto FC), Ismael Kone (CF Montreal), Jonathan Osorio (Toronto FC), Samuel Piette (CF Montreal), David Wotherspoon (St. Johnstone)

Atacanţi: Tajon Buchanan (Club Brugge), Lucas Cavallini (Vancouver Whitecaps), Jonathan David (Lille), Alphonso Davies (Bayern Munchen), Junior Hoillett (Reading), Cyle Larin (Club Brugge), Liam Miller (FC Basel), Ike Ugbo (Troyes)

Selecţioner: John Herdman

Lotul Croaţiei pentru Campionatul Mondial 2022

Portari: Dominik Livakovic (Dinamo Zagreb), Ivica Ivusic (NK Osijek), Ivo Grbic (Atletico Madrid)

Fundaşi: Domagoj Vida (AEK Atena), Dejan Lovren (Zenit Sankt Petersburg), Borna Barisic (Rangers), Josip Juranovic (Celtic), Josko Gvardiol (RB Leipzig), Borna Sosa (VfB Stuttgart), Josip Stanisic (Bayern Munchen), Martin Erlic (Sassuolo), Josip Sutalo (Dinamo Zagreb)

Mijlocaşi: Luka Modric (Real Madrid), Mateo Kovacic (Chelsea), Marcelo Brozovic (Inter Milan), Mario Pasalic (Atalanta), Nikola Vlasic (Torino), Lovro Majer (Rennes), Kristijan Jakic (Eintracht Frankfurt), Luka Sucic (Salzburg)

Atacanţi: Ivan Perisic (Tottenham), Andrej Kramaric (Hoffenheim), Bruno Petkovic (Dinamo Zagreb), Mislav Orsic (Dinamo Zagreb), Ante Budimir (Osasuna), Marko Livaja (Hajduk Split)

Selecţioner: Zlatko Dalic

Lotul Marocului pentru Campionatul Mondial 2022

Portari: Yassine Bounou (Sevilla), Munir El Kajoui (Al Wehda), Ahmed Reda Tagnaouti (Wydad Casablanca)

Fundaşi: Nayef Aguerd (West Ham United), Yahia Attiat Allah (Wydad Casablanca), Badr Benoun (Qatar SC), Achraf Dari (Stade Brest), Jawad El Yamiq (Real Valladolid), Achraf Hakimi (PSG), Noussair Mazraoui (Bayern Munchen), Romain Saiss (Beşiktaş)

Mijlocaşi: Sofyan Amrabat (Fiorentina), Selim Amallah (Standard Liege), Bilal El Khannouss (Racing Genk), Yahya Jabrane (Wydad Casablanca), Azzedine Ounahi (Angers), Abdelhamid Sabiri (Sampdoria)

Atacanţi: Zakaria Aboukhlal (Toulouse), Soufiane Boufal (Angers), Ilias Chair (QPR), Walid Cheddira (Bari), Youssef En-Nesyri (Sevilla), Abde Ezzalzouli (Osasuna), Abderrazak Hamdallah (Al Ittihad), Hakim Ziyech (Chelsea), Anass Zaroury (Burnley)

Selecţioner: Walid Regragui


  • 1,62 este cota Superbet că Belgia va termina pe primul loc în Grupa F

ADVERTISEMENT