Sport

Scandal de proporții la Benfica. Jorge Jesus, demis după ce a exclus un veteran din lot

Finalul de an este unul tensionat la Benfica Lisabona după înfrângerea în fața marii rivale FC Porto în optimile de finală ale Cupei Portugaliei. Jorge Jesus a fost demis după ce l-a exclus din lot pe Pizzi.
28.12.2021 | 18:29
Scandal de proportii la Benfica Jorge Jesus demis dupa ce a exclus un veteran din lot
ADVERTISEMENT
28-12-2021
16:27

Scandalul cu Pizzi i-a fost ”fatal” lui Jorge Jesus

Benfica Lisabona a anunțat oficial despărțirea de antrenorul Jorge Jesus. Conform comunicatului clubului lusitan cele două părți au ajuns la un acord privind rezilierea contractului.

Jorge Jesus era tot mai vehement contestat de suporteri, dar și de proprii jucători. Eșecul categoric din Cupă 0-3 cu marea rivală FC Porto și excluderea din lot a mijlocașului Pizzi au dus la ruptura dintre tehnician și oficialii clubului.

Pizzi este considerat unul dintre jucătorii emblematici ai Benficăi din ultimele decenii, iar în momentul în care a fost exclus coechipierii lui au refuzat să se mai prezinte la antrenamentele conduse de Jorge Jesus.

”Benfica anunță că, de comun acord, Jorge Jesus nu mai este antrenorul primei echipe. Benfica îi mulțumește pentru toată munca depusă în ultimul an și jumătate și îi dorește multe realizări în viitor.

Benfica va respecta toate obligațiile contractuale până când la rezilierea contractului sau până când Jorge Jesus și echipa sa tehnică vor semna un nou contract. Nelson Verissimo își va asuma funcția de antrenor principal la Benfica până la finalul sezonului”, a fost anunțul celor de la Benfica.

Pe Estadio Do Dragao din Porto, Benfica a cedat fără drept de apel, scor 0-3, iar eșecul usturător a dus la începerea unui scandal de proporții.

Iar în centrul atenției se află antrenorul Jorge Jesus, cel care a revenit pe banca tehnică a ”vulturilor” în vara lui 2020.

ADVERTISEMENT

Jorge Jesus, demis de la Benfica din cauza unui conflict cu un jucător

Înfrângerea suferită de Benfica la Porto a creat o stare de tensiune inimaginabilă, iar Jorge Jesus este foarte aproape să fie demis din cauza unui conflict pe care l-a avut cu unul dintre veteranii lotului.

Conform cotidianului O Jogo, totul a plecat de la faptul că imediat după încheierea meciului din Cupa Portugaliei, la vestiare, Pizzi și-a exprimat vehement nemulțumirea față de antrenor pentru faptul că nu a fost folosit titular, iar presa vorbește despre faptul că incidentul a fost foarte aproape să degenereze.

ADVERTISEMENT

Jorge Jesus nu a rămas impasibil la scandalul făcut de fotbalistul de 32 de ani și a decis să-l excludă din lot, însă ceea ce a urmat s-a întors ca un bumerang împotriva celebrului tehnician portughez.

Rui Costa, întâlnire de urgență cu Jorge Jesus

Jucătorii au refuzat să mai iasă la antrenamentul de luni seară după ce Jesus le-a comunicat decizia în privința lui Pizzi, fiind alături de coechipierul lor. Președintele Rui Costa a intervenit imediat pentru a calma spiritele și ședința de pregătire s-a desfășurat cu o oră întârziere.

ADVERTISEMENT

Numai că acest episod a fost doar startul revoltei. Jucătorii au informat conducerea că nu-l mai vor pe Jorge Jesus, iar fostul mare fotbalist Rui Costa a decis ca antrenamentul de marți dimineață să fie mutat pentru după-amiază și să fie condus de antrenorul formației secunde a clubului, Nelson Verissimo.

Fotbaliștii de la Benfica au părăsit imediat cantonamentul de la Seixal, iar Jorge Jesus a intrat într-o ședință de urgență cu oficialii clubului în care mai mult ca sigur se va decide încetarea colaborării care se încheia oricum la finalul acestui sezon.

ADVERTISEMENT

Benfica, parcurs impecabil în Champions League

Pentru Benfica Lisabona tot acest scandal vine într-un moment extrem de dificil, deoarece joi, 30 decembrie, urmează o nouă întâlnire cu FC Porto pe Estadio Do Dragao, de data aceasta în campionat.

O nouă înfrângere pentru formația din capitala Portugaliei ar însemna practic să-și ia adio de la titlu și în acest sezon. După 15 etape, Benfica este pe locul 3 în clasament, la patru puncte în spatele rivalelor FC Porto și Sporting.

Benfica a reușit o performanță uriașă în acest sezon de Champions League, reușind calificarea în optimi după ce a trimis-o pe Barcelona în Europa League. În fazele eliminatorii, ”vulturii” se vor duela cu Ajax Amsterdam, o confruntare accesibilă pentru o nouă performanță de top.

ADVERTISEMENT