Noul antrenor al lui Sepsi consideră că mai este mult de muncă la echipă, însă este bucuros pentru că a debutat cu o victorie și l-a felicitat pe Marius Ștefănescu, autorul „dublei” în meciul cu Dinamo.
Bernd Storck a fost bucuros după victoria obținută de Sepsi împotriva lui Dinamo, felicitânndu-și jucătorii pentru evoluția avută: „Am făcut o primă repriză foarte bună, am fost organizați.
Dinamo a început mai bine repriza a doua, i-am dat adversarului prea multe șanse. Am alergat mult în prima parte, dar cel mai important lucru e că am început acest drum cu trei puncte.
Cred că toți jucătorii au vrut să facă un meci bun. Am văzut echipa foarte motivată, dar trebuie să vorbim și de faptul că ne-am făcut singuri probleme”.
„Vom rezolva mult mai bine problemele în meciurile următoare. Vreau să le arăt jucătorilor un nou fel de a juca, un nou stil, o disciplină bună. De fapt de la disciplină pleacă totul!
Asta e filosofia mea, de la disciplină să ajungem la un joc bun. Așteptările sunt mari, mental trebuie să stăm foarte bine, iar de-asta e foarte bine pentru că am câștigat”, a continuat Bernd Storck.
„Vreau să văd toți jucătorii, vom vedea ce jucători am la dispoziție pentru meciul de joi, cu siguranță voi vrea să văd jucătorii care nu au fost folosiți astăzi.
Am văzut multe meciuri din România, cred că e o ligă bună, cu jucători buni, până la urmă echipa națională a reușit să se califice după opt ani la EURO.
Nu e diferență mare între fotbalul belgian, știu că e o ligă dură, așa că trebuie să fim pregătiți pentru această luptă. Și în România și în Belgia sunt mulți fotbaliști talentați”, a mai spus noul antrenor al lui Sepsi.