Pariuri sportive

Biletul zilei la pariuri, luni, 13 iulie 2020. Cotă 2,20 pe două candidate la titlu

13.07.2020 | 09:53
Biletul zilei la pariuri luni 13 iulie 2020Cota 220 pe doua candidate la titlu
ADVERTISEMENT

Biletul zilei la pariuri, luni, 13 iulie 2020. Nu mai sunt prea multe etape până la finalul sezonului, indiferent despre care campionat vorbim. Lupta se ascute şi la vârf, şi la retrogradare. Dacă ieri am mizat pe formaţii care se zbat să evite diviziile secunde, acum mizăm pe candidate la titlu. Avem o cotă totală de 2,20 la Betano, pe care v-o recomandăm.

Primul meci de pe biletul zilei este CFR Cluj – Gaz Metan, de la 20:30, în play-off-ul Ligii 1. Se anunţă un duel cât se poate de dezechilibrat în campioana en-titre ce vrea să-şi apere titlul şi codaşa acestei faze a competiţiei. Dan Petrescu şi ai lui nu-şi permit niciun pas greşit.

ADVERTISEMENT

Cea de-a doua partidă a serii este Granada – Real Madrid, de la 23:00, în antepenultima etapa din La Liga. Real are deja o mână pe trofeul de campioană, dar trebuie să fie atentă să nu-i „alunece“. Porneşte favorită în confruntarea cu Granada, chiar dacă şi gazdele luptă pentru cupele europene.

Biletul zilei la pariuri, luni, 13 iulie 2020. Victorie clasică pentru CFR Cluj

CFR Cluj a pierdut şefia Ligii 1 după înfrângerea în faţa Craiovei şi egalul de la Astra. Mai mult, acum, după ce Universitatea a trecut de FCSB, campioana se află la 4 puncte de primul loc. Aşadar nu e loc de greşeală pentru Dan Petrescu şi ai lui. CFR a încasat 5 goluri în precedentele 2 jocuri, iar antrenorul clujean nu are cum să fie mulţumit. Ne aşteptăm să-şi fi băgat jucătorii în şedinţă, iar lucrul ăsta să se vadă la meciul cu Gazul.

ADVERTISEMENT

Gaz Metan e sparring partner pentru orice echipă din play-off aproape. În cele 6 etape a adunat 3 puncte din 3 egaluri. Unul dintre ele a fost chiar împotriva CFR-ului: 0-0 în ultimul meci dinaintea pandemiei. Cu un golaveraj de 4-8, medieşenii au cea mai mică medie de goluri pe meci: 2. Nici adversarul nu e prea departe, cu 2,5 goluri pe meci, 9-6 golaveraj. Betano oferă cotă 1,46 pentru „sub 3,5 goluri“.

VEZI AICI PONTURILE CU CARE POȚI DA LOVITURA LA PARIURI

Real, în marş spre titlu

Granada e pe 10, dar la un singur punct de cupele europene. O serie bună de rezultate i-ar permite să urce suficient în clasament pentru a juca din toamnă în Europa. Dar primul adversar este unul care nu îi dă prea mari şanse şi speranţe. Indiferent unde s-a jucat, ultimele 9 directe s-au terminat cu victoria lui Real Madrid.

ADVERTISEMENT

Real Madrid e prima în La Liga şi are şansa celui de-al 34 titlu de campioană din istoria clubului. Înaintea acestei etape avea un avantaj de 4 puncte în faţa rivalei Barcelona, dar catalanii au câştigat la Valladolid şi s-au apropiat din nou. Zidane e setat pe ideea de titlul şi asta s-a văzut. De la reluarea competiţiilor, Real Madrid a câştigat tot. Au fost 8 etape de La Liga şi 8 victorii. „2 solist“ are cota 1,51 la Betano.

Biletul zilei la pariuri, 13 iulie 2020
Biletul zilei la pariuri, 13 iulie 2020

Aşadar, o partidă tipică pentru Dan Petrescu, adică victorie cu goluri puţine, în CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş, coroborată cu victoria Realului din Madrid pe terenul lui Granada înseamnă o cotă totală de 2,20 la Betano. Atltfel spus, 120 de lei profit curat.

ADVERTISEMENT

ATENŢIE! Acestea sunt doar nişte pronosticuri ale tipsterilor FANATIK şi nu reprezintă o garanţie a câştigului. Fiecare persoană este responsabilă de ceea ce pariază şi de sumele pe care alege să le mizeze.

ADVERTISEMENT