Sport

Blestemul lui Pep Guardiola! Explicație uluitoare pentru eliminarea antologică a lui Manchester City de către Real Madrid

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, a pierdut a șasea semifinală de Champions League, după ce a primit 2 goluri în minutul 90, iar mulți vorbesc despre un adevărat blestem.
05.05.2022 | 01:42
Blestemul lui Pep Guardiola Explicatie uluitoare pentru eliminarea antologica a lui Manchester City de catre Real Madrid
Pep Guardiola a pierdut nu mai puțin de șase semifinale de UEFA Champions League ca antrenor. Sursă foto: EPA
ADVERTISEMENT

Brazilianul Rodrygo a fost eroul lui Real Madrid pe „Santiago Bernabeu” și a reușit să schimbe soarta partidei în doar două minute, în finalul timpului regulamentar cu Manchester City, iar Pep Guardiola ratează din nou finala Champions League.

Pep Guardiola, prăbușit la finalul meciului cu Real Madrid. A ratat pentru a șasea calificare în finala Ligii Campionilor

Pep Guardiola a pierdut două semifinale ca antrenor al Barcelonei, trei la Bayern Munchen și povestea s-a repetat din nou pe banca lui Manchester City. Antrenorul spaniol poate vorbi deja despre un blestem, după ce a mai pierdut și o finală împotriva lui Chelsea.

ADVERTISEMENT

Sau cel puțin asta este ultima teorie devenită virală pe internet, imediat după eliminarea lui City. Guardiola a fost blestemat de șamani africani!

Toure Yaya l-a avut antrenor pe Pep Guardiola timp de patru ani, două sezoane la Barcelona și alte două la Manchester, însă în 2018 a plecat cu scandal de la „cetățeni” și l-a acuzat de rasism: „Vreau să fiu eu cel care rupe mitul Guardiola. E gelos pe mine, mă consideră un rival. A făcut totul ca să-mi distrugă sezonul trecut. S-a purtat cu cruzime. Crezi că ar fi avut același comportament față de Andres Iniesta?

ADVERTISEMENT

Niciodată! Am ajuns în punctul în care mă întreb dacă tot ce mi s-a întâmplat cu el e din cauza culorii mele. Nu sunt singurul, și alți jucători ai Barcelonei și-au pus această întrebare”, a declarat Touré pentru France Fotball.

Pep Guardiola, blestemat de Toure Yaya: „Sunt convins că șamanii nu îi vor permite lui Guardiola să mai câștige de acum înainte Liga Campionilor”

Impresarul lui Toure Yaya a sărit în apărarea jucătorului și a făcut o profeție în urmă cu patru ani, care se pare că s-a adeverit încă o dată: „Sunt sigur că mulți șamani africani nu-l vor lăsa pe Guardiola să câștige Liga Campionilor în viitor. Va fi ca un blestem african asupra lui Guardiola. Timpul va spune dacă am dreptate sau nu”, declara Dimitry Seluk.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, Toure Yaya și-a cerut scuze pentru declarațiile sale la adresa lui Pep Guardiola, care a ajuns la a nouă semifinală de UEFA Champions Leauge, singurul antrenor care se poate mândri totuși cu o asemenea performanță.

Toure Yaya l-a acuzat de rasism pe Pep Guardiola: „În ziua în care vor fi cinci africani în echipa sa îi voi trimite un tort”

Mijlocașul central din Coasta de Fildeș nu mai poate retracta declarația șocantă despre Pep Guardiola din 2018:„Poate că noi, africanii, nu suntem tratați la fel de anumiți oameni. Când vezi problemele pe care le-a avut Pep Guardiola cu jucătorii africani peste tot pe unde a fost…

ADVERTISEMENT

E prea inteligent să fie prins. Nu va recunoaște niciodată. Dar în ziua în care vor fi cinci africani în echipa sa îi voi trimite un tort”.

ADVERTISEMENT