News

BNR lansează o nouă monedă. Chipul cărui român celebru va fi pe ea

BNR îi răsplătește din nou pe pasionații de numismatică și lansează o nouă monedă cu chipul unui român celebru, la 100 de ani de la nașterea sa.
07.07.2023 | 20:20
BNR lanseaza o noua moneda Chipul carui roman celebru va fi pe ea
BNR lansează o nouă monedă. Foto: Agerpres
ADVERTISEMENT

Mai exact, de această dată Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic moneda de argint cu tema ”100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei”. Moneda va fi lansată pe 10 iulie 2023, potrivit BNR. Așadar, aversul monedei va prezenta o clachetă cinematografică și mai multe role de film.

BNR lansează o nouă monedă

De asemenea, pe avers va fi inscripționat ”România” în arc de cerc, alături de stema României, anul de emisie 2023 și valoarea nominală 10 lei. Pe revers va fi prezentat portretul și numele lui Liviu Ciulei, alături de inscripția ”100 de ani de la naștere”, așadar un tribut celui care a fost un mare om de cultură, conform Agerpres.

ADVERTISEMENT

”Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central”, mai transmite BNR.

Tirajul maxim pentru moneda de argint va fi de 5.000 de piese, iar prețul de vânzare pentru această monedă va fi de 470 de lei, fără TVA. Prețul include broșura de prezentare și certificatul de autenticitate, conform sursei citate, practic o ofertă cu care BNR și-a obișnuit fanii.

ADVERTISEMENT

Aceste monede care au tema 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei vor avea putere circulatorie pe teritoriul României, iar lansarea în circuitul numismatic a monedelor se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași, Timiș, fiind vorba desigur de sucursalele Băncii Naționale a României.

Cine a fost Liviu Ciulei?

Mulți români se vor întreba, desigur, cine a fost Liviu Ciulei și de ce este celebrată nașterea prin această monedă specială? Născut pe 7 iulie 1923 la București, Liviu Ciulei a fost un cunoscut regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor universitar român. A murit la Munchen, Germania, pe 25 octombrie 2011.

ADVERTISEMENT

După ce a studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din București în 1946, Ciulei a studiat și arhitectura în 1949. Între timp, debuta ca actor în 1945 la Teatrul Mic în piesa Încătușarea, după ”Animal Kingdom” scrisă de Philip Barry. A debutat ca regizor la Teatrul Municipal din București, ulterior Bulandra, în 1957, iar în 1961 a devenit celebru pentru punerea în scenă a piesei ”Cum vă place” a lui Shakespeare.

A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra, până când a fost scos de pe scenă de comuniști. Sub bagheta sa magică, Teatrul Bulandra devenise una dintre cele mai importante instituții teatrale ale vremii, reușind să atragă regizori mari precum David Esrig, Lucian Pintilie sau Radu Penciulescu.

ADVERTISEMENT

Ciulei a părăsit România în 1980 și a ajuns chiar și în SUA sau Australia. A realizat scenografia a 125 de spectacole, iar ca arhitect a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului Bulandra, precum și a altor teatre, cum ar fi cele din Târgu Mureș sau Pitești. A avut trei soții, pe actrița Clody Berthola, scenografa Ioana Gărdescu și jurnalista Helga Reiter.

ADVERTISEMENT
Tags: