Bogdan Mitrea, în vârstă de 36 de ani, este unul din veteranii Superligii, bifând prezențe la echipe precum Poli Iași, Viitorul, FCSB, Sepsi și Universitatea Craiova, precum și în străinătate, la Ascoli, AEL Limassol și Spartak Trnava.
Însă, ceea ce adaugă o notă specială parcursului său fotbalistic este colaborarea cu antrenorii care au lăsat o amprentă profundă asupra carierei sale. Într-un interviu recent, Bogdan Mitrea a dezvăluit că debutul său în fotbalul profesionist a fost sub îndrumarea lui Leo Grozavu la Poli Iași.
Acel moment i-a marcat începuturile carierei. A urmat apoi consacrarea, la Viitorul, sub conducerea legendarului Gică Hagi, care i-a acordat un credit total și l-a ajutat să atingă apogeul performanțelor sale.
Actualmente, Mitrea face parte din echipa Universitatea Cluj, unde colaborează strâns cu Ioan Ovidiu Sabău, fost coleg și prieten apropiat al lui Gică Hagi. Sabău, cunoscut ca un mare mijlocaș cu experiență la cluburi precum Dinamo, Feyenoord sau Brescia, ocupă acum poziția de antrenor la Universitatea Cluj.
“A venit cu ceva modern, un fotbal bun pe care vrea să-l practicăm. Are o viziune incredibilă pentru că a fost un fotbalist imens pentru România. Pe mine m-a surprins, la 36 de ani.
Am lucrat cu mulți antrenori și am văzut diferite abordări, dar domnul Sabău e un om foarte bun. Pune accent pe relația umană între noi și apoi profesională. Reveritor la Neluțu Sabău, probabil m-aș duce doar pe ideea de joc și cum vede fotbalul.
Pe chestiile simple care fac diferența. Fazele fixe sunt importante, dar și mai importantă este ideea de joc și maniera în care vrei să controlezi jocul. În momentul de față e un antrenor bun pentru U Cluj.
Ne dorim play-off-ul și Cupa României! Acestea au fost cele două obiective trasate de noi. Avem experiență și am demonstrat că am revenit și am avut un parcurs bun. Trebuie să fim conștienți că ne așteaptă în primăvară meciuri grele”, a declarat Mitrea pentru Iamsport.ro.
Bogdan Mitrea joacă la Universitatea Cluj din sezonul 2022-2023. În perioada petrecută la formația lui Ovidiu Sabău, Mitrea a adunat 39 de partide și a reușit să înscrie 4 goluri. Doar în acest an, Mitrea a înscris de două ori și are șanse mari să își întreacă recordul din sezonul trecut.