News

Bucureștiul, codaș la parcuri și locuri de joacă pentru copii. Capitala, la ani lumina de metropolele europene

Cum a ajuns Bucureștiul codaș în privința parcurilor și a locurilor de joacă pentru copii. Metropolele europene sunt la ani lumină de capitala noastră
20.08.2022 | 12:08
Bucurestiul codas la parcuri si locuri de joaca pentru copii Capitala la ani lumina de metropolele europene
Bucureștiul este codaș la parcuri și locuri de joacă. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Bucureștiul a ajuns printre ultimele locuri și în privința parcurilor sau a locurilor de joacă destinate celor mici. Capitala României are în acest moment puține spații verzi și nici nu încape urmă de comparație cu metropolele europene. Viena, Paris, Londra, Berlin, Barcelona, orașe mai mici sau mai mari de pe continent, cu toate acordă o atenție sporită domeniului și încearcă de zor să pluseze în fiecare an.

Probleme uriașe pentru parcurile și locurile de joacă din București

Nu o dată FANATIK a tras un semnal de alarmă și a scris despre situația parcurilor din cel mai important oraș al țării. Locurile de joacă s-au transformat încet, dar sigur în adevărate capcane pentru cei mici, așa cum site-ul nostru a notat AICI, însă autoritățile au ridicat nepăsătoare din umeri și au pasat vina de la o instituție la cealaltă sau, cel mai des întâlnit, de la un primar la altul.

ADVERTISEMENT

Statistic vorbind, Bucureștiul ar avea undeva în jurul a 45 de parcuri, insuficient pentru câți oameni locuiesc aici. De altfel, în ultimele trei decenii, suprafața spațiilor verzi din capitală s-a redus cu aproape 10%, ceea ce a făcut ca orașul să ajungă sub limita recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.

Ne furăm singuri șapca și pentru că reușim să încălcăm chiar și propria legislație de mediu, una care prevede cât se poate de clar că fiecare locuitor are nevoie de minimum 26 de metri pătrați de spațiu verde. În realitate, în acest moment, fiecare bucureștean în parte se bucură de puțin peste 7 metri pătrați. De restul, aproape cât vezi cu ochii, betoane, șantiere și blocuri.

ADVERTISEMENT

ONG-urile n-au așteptat o clipă și au explicat autorităților că Bucureștiul a devenit capitala europeană cu cel mai scăzut număr de metri pătrați de parcuri și grădini publice, dar și fără nicio șansă de a mai recupera din ecartul deja existent. De altfel, Sofia, orașul numărul 1 al Bulgariei se îndreaptă spre 15 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, Budapesta a sărit de 17, în timp ce metropolele importante sunt la peste 30.

Care sunt cele mai mari parcuri bucureştene

Fostul parc Herăstrău este cel mai mare din capitală. Se întinde pe 110 hectare şi este poziţionat în nordul oraşului.  Ca punct minus este faptul că se ajunge destul de greu cu metroul la el, singura stație uzitată fiind Aviatorilor. Aici există și Muzeul Satului, încă o oază verde pentru pasionați.

ADVERTISEMENT

Mergem mai departe și ajungem în Parcul Alexandru Ioan Cuza, adică Titan sau IOR, așa cum îl știu mai toți. 85 de hectare sunt aici de spațiu verde, un spațiu pe care în ultimul timp s-au mai amenajat anumite lucruri. Așa și-au făcut apariția tot felul de rațe, lebede și gâște spre deliciul copiilor.

Parcul Tineretului are o suprafață de 80 de hectare și vine cu alte două obiective majore la pachet. Iubitorii de sport se îndreaptă spre Sala Polivalentă, în timp ce micuții au la dispoziție minunile din Orășelul Copiilor. Renovat, reparat și reconsolidat în ultimii ani de zile, parcul primește zilnic mii de vizitatori.

ADVERTISEMENT

Parcul Național, fostul 23 august, are și el 60 de hectare, în timp ce Parcul Carol I contabilizează peste 40. Ambele sunt căutate și îndrăgite, dar insuficiente pentru bucureștenii care își doresc o plimbare prin natură.

Sectorul 6, singurul care „mișcă” în domeniu

După ultimele alegeri locale, Sectorul 6 pare a fi singurul în care există o preocupare și pentru parcuri. Deja a fost predată la cheie promenada de pe Lacul Morii, una care atrage săptămânal câteva mii de oameni. Între timp, Ciprian Ciucu a anunțat chiar și un concurs internațional de soluții pentru amenajarea zonei.

Acesta i-a îndemnat pe toți arhitecții, urbaniștii, peisagiștii, dar și pe oamenii simpli să vină cu idei pentru „redesenarea zonei”. Se caută soluții pentru Parcul Crângaşi, modificări minimale, mai ales în zona parcării, dar și pentru zona adiacentă digului, insula, digul până la Chiajna și zona adiacentă acestuia și zona sudică a digului.

Mai mult decât atât, Ciucu a promis și o pistă de 4 kilometri pe care sportivii de la canotaj sau kaiac/canoe să își poată face antrenamentele.

ADVERTISEMENT