Sora lui Culiță Sterp a devenit mamă de băiat în urmă cu câteva ore! Ileana este în culmea fericirii, iar de astăzi viața ei este complet schimbată odată cu venirea pe lume a feciorului.
Ileana Sterp mai are un copil, o fetiță, care de acum se va alătura părinților ei în grija față de micuțul care s-a născut pe 22 aprilie 2023.
Sora lui Culiță Sterp a postat un videoclip emoționant pe Instagram, în care își ține băiețelul în brațe. Filmulețul apărut astăzi pe pagina de socializare a strâns în doar o oră peste 30.000 de aprecieri din partea urmăritorilor ei.
Mesajele de felicitare au curs imediat, iar printre primele persoane care a ținut să scrie ceva a fost sora ei, Getuța. „Felicitări! Să-ți trăiască și să te poți bucura de copilașii tăi!; Ce poate fi mai frumos decât bucuria venirii pe lume a propriului copil?;
Ești cea mai tare! Multă sănătate, fericire și tot ce vă doriți. Felicitări! Creștere și recuperare ușoară. Pare și lunguț, să fie sănătos alături de voi”, sunt doar câteva din urările primite de sora lui Culiță Sterp de la comunitatea ei.
Ileana a dat și câteva detalii despre pruncul care de acum îi va ocupa tot timpul din lume. A ales numele Damir pentru micuț, iar acesta a cântărit 4,6 kilograme la naștere! Evident, acesta s-a născut fără probleme, primind nota 10 din partea doctorilor.
„Dragostea mea, Aloman Damir 👼🏼! A venit pe lume pe cale naturală. A cântărit nici mai mult, nici mai puțin de 4,600 grame.
Cam mare, aș spune. Sunt cea mai fericită mamă. Simt că pot muta munții din loc!”, a scris Ileana Sterp la descrierea videoclipului.
Așadar, în familia Sterp a mai apărut un membru, iar pe lângă părinți, fericit va fi cu siguranță și băiatul lui Culiță, Milan, care abia așteaptă să se joace cu verișorul său.