Mijlocașul „marinarilor” a înscris un gol cu exteriorul de la marginea careului, iar mingea a lovit bara transversală după care a intrat în plasă, portarul estonilor nu a reușit să respingă mingea.
Constantin Budescu a înscris un gol în stilul lui Ricardo Quaresma, în returul duelului dintre Farul și Flora Tallinn, mijlocașul „marinarilor” șutând cu exteriorul de la marginea careului.
Nu a fost primul gol marcat cu exteriorul de Constantin Budescu de când este la Farul, acesta reușind să înscrie tot cu exteriorul și tot împotriva Florei Tallin, în partida tur, scor 3-0.
Este al doilea gol marcat de Constantin Budescu pentru Farul de la venirea sa, acesta jucând tot atâtea meciuri pentru „marinari”, după ce la începutul sezonului a în lotul Petrolului Ploiești.
VEZI VIDEO CU GOLUL AICI
Constantin Budescu a avut un mesaj pentru contestatari și a spus la finalul meciului tur cu Flora Tallinn că toți cei care l-au contestat în trecut nu se pricep la fotbal:
„Au fost nişte zile bune, m-au învăţat multe, tactica lor de joc. Încercăm să jucăm fotbal aici şi pentru mine e perfect. Nu este nicio presiune, au dovedit din nou că se pricep la fotbal (n.r. – cei care l-au criticat).
La noi se caută can-can-ul, eu încerc să-mi văd de treabă aici. Sunt aproape de 100%. Mă simt foarte bine, şi fizic la fel, să se bucur şi cei de la televizor.
Îmi doresc să ne calificăm în grupele Conference League. Am întâlnit o echipă foarte bună, e bine pentru noi că nu am primit gol şi că am câştigat la o diferenţă mare de scor.
Scorul nu e liniştitor, ei au avut multe ocazii, ne bucurăm că nu au marcat, dar trebuie să fim foarte atenți la retur, mai ales că se joacă la ei acasă”, a mai spus Constantin Budescu la finalul partidei.