News

”Călăul de boschetari”, pus în libertate la 65 de ani. Grigore Bota este considerat cel mai prolific ucigaș român în viață

Statul român nu-l mai poate ține în spatele gratiilor pe cel mai prolific ucigaș în serie. Grigore Bota, supranumit ”Călăul de boschetari”, a omorât 11 oameni.
29.03.2024 | 10:47
Calaul de boschetari pus in libertate la 65 de ani Grigore Bota este considerat cel mai prolific ucigas roman in viata
Grigore Bota, supranumit ”Călăul de boschetari”, poate fi pus în libertate peste câteva zile, când îi expiră mandatul de executare a pedepsei / Colaj foto: Fanatik / Surse foto: Hepta / Poliția Română
ADVERTISEMENT

Maramureșeanul Grigore Bota, deținutul cu cele mai multe crime la activ, urmează să-și încheie perioada de executare a pedepsei peste doar câteva zile. În urmă cu două decenii și jumătate, Bota a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce a ucis 11 oameni ai străzii.

”Călăul de boschetari” urmează să fie eliberat peste câteva zile

”Călăul de boschetari” avea 41 de ani în momentul în care a fost capturat, la scurtă vreme după ce a încercat să ucidă un om cu un bolovan. Acesta a reușit să se ferească, să fugă și să anunțe o patrulă de poliție care se afla în apropiere. Ar fi fost a 12-a victimă a criminalului maramureșean.

ADVERTISEMENT

Între timp, Grigore Bota a împlinit 65 de ani și a solicitat reducerea pedepsei la 25 de ani de închisoare pe motiv de limită de vârstă. În noiembrie 2023, Tribunalul Maramureș a admis cererea de înlocuire a pedepsei detenției pe viață, din care a dedus perioada în care acesta a fost reținut și arestat preventiv. Instanța a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, care urmează să expire pe data de 5 aprilie 2024.

În decembrie, Bota a cerut instanței să fie eliberat înainte de termen, arătând că a executat mai mult decât fracția obligatorie dispusă de lege și, în plus, ar trebui să beneficieze de o măsură compensatorie de 504 zile.

ADVERTISEMENT

”Apărătorul petentului, solicită admiterea cererii de liberare condiţionată având în vedere faptul că acesta se află în executarea unei pedepse de 25 de ani, această pedeapsă a început să fie executată în data de 23.08.2000 şi expiră în data de 05.04.2024”, se arată în dosarul consultat de FANATIK.

Grigore Bota e pensionat pe caz de boală

În prezent, cel supranumit ”Călăul de boschetari”, se află în Penitenciarul Baia Mare, unde își execută pedeapsa în regim semideschis. Potrivit datelor din dosar, el are probleme de sănătate, motiv pentru care nu a acumulat zile de muncă și primește o pensie de invaliditate, din partea statului român. De asemenea, el a urmat un program de reeducare, a avut o singură sancțiune disciplinară, a fost recompensat de 18 ori și nu mai are de achitat despăgubiri civile.

ADVERTISEMENT

La sfârșitul lunii ianuarie, judecătorii au respins cererea de liberare condiționată depusă de Grigore Bota, motivând că petentul-condamnat ”nu a dat dovezi temeinice de îndreptare” și a stabilit termenul de reînnoire a cererii după data de 5 aprilie 2024. Cel mai probabil, instanța nu va mai avea argumente să respingă cererea lui Bota, în condițiile în care la acea dată, pedeapsa acestuia va fi considerată executată.

Ucigașul susține că a fost agresat sexual în copilărie

Grigore Bota este considerat cel mai prolific ucigaș în serie din perioada post-revoluționară. Lui i se atribuie 11 crime, toate comise asupra unor oameni ai străzii. Cadavrele au fost găsite în perioada aprilie – august 2020, în Baia Mare.

ADVERTISEMENT

După ce a fost arestat, el a recunoscut doar trei crime, însă la testul poligraf a admis că a ucis mai mulți oameni. Anchetatorii vremii bănuiau că numărul victimelor este mai mare decât cel al cadavrelor găsite în apropiere de gara din Baia Mare sau pe malurile râului Săsar.

”Călăul de boschetari”, așa cum a fost supranumit Bota, a dezvăluit procurorilor că a fost agresat sexual în copilărie, motiv pentru care nu a putut avea niciodată o viață obișnuită. Deși s-a căsătorit la 27 de ani, el a continuat să aibă relații cu bărbați, iar ulterior a ajuns să frecventeze locurile în care se întâlneau oamenii străzii, cărora le oferea o sticlă de alcool în schimbul unei partide de sex oral.

Dacă era respins, Bota reacționa violent și îi lovea o singură dată în zona capului, folosind o tehnică pe care a deprins-o în timpul stagiului militar. Toate victimele au fost găsite cu fracturi craniene provenite de la lovituri cu unele corpuri dure, cum ar fi bolovani sau bare metalice.

”Călăul de boschetari” era harnic, gospodar și credincios

În momentul în care a fost arestat, ”Călăul de boschetari” lucra ca brancardier la Policlinica nr 2 din Baia Mare. Colegii spuneau despre el că e ”harnic și săritor”, iar soția îl carcateriza ca un om ”gospodar și muncitor”, care ținea toate posturile și mergea în fiecare duminică la biserică. Femeia a recunoscut că bărbatul ei mai lipsea noaptea de acasă, însă nu-i plăcea să fie întrebat unde merge.

”Cu oamenii (bărbații, n.r.) hai să zicem că mai accept că făcea ceva, da cu crimele… Nu-mi vine să cred, am rămas înmărmurită”, le-a declarat jurnaliștilor, soția lui Bota, la câteva ore după ce partenerul ei de viață a fost arestat pentru omor.

ADVERTISEMENT
Tags: