Sport

Calculele lui Eugen Neagoe înainte de Sepsi – Universitatea Craiova: „Matematic, avem șanse să câștigăm și campionatul”. Video

Eugen Neagoe vrea obligatoriu o victorie contra lui Sepsi, susținând că Universitatea Craiova încă mai are șanse la titlul de campioană.
19.04.2023 | 15:30
Calculele lui Eugen Neagoe inainte de Sepsi  Universitatea Craiova Matematic avem sanse sa castigam si campionatul Video
Eugen Neagoe anunță înainte de Sepsi - Universitatea Craiova: „Ar fi păcat de munca și efortul mare pe care l-am făcut”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Sepsi – Universitatea Craiova este programat vineri, de la ora 20:30, iar oltenii și-au făcut calculele înaintea confruntării din Sfântu Gheorghe. Eugen Neagoe se gândește la a doua victorie consecutivă a „alb-albaștrilor” din play-off-ul din SuperLiga împotriva fostei sale formații.

Eugen Neagoe, înainte de Sepsi – Universitatea Craiova: „Trebuie să câștigăm, altfel ar fi păcat de efortul depus cu Rapid”

Oltenii au moralul încărcat la maxim după succesul de pe stadionul „Ion Oblemenco” în fața giuleștenilor, scor 3-1, iar Eugen Neagoe se așteaptă la un meci dificil împotriva celor de la Sepsi. Acesta i-a antrenat pe covăsneni între 2017 și 2019.

ADVERTISEMENT

„Chiar dacă venim după o victorie frumoasă și meritată, ne va aștepta un joc dificil, este o deplasare destul de complicată. Știm foarte bine că echipa din Sfântu Gheorghe are jucători valoroși, care joacă destul de agresiv acasă, dar sper să ne ridicăm la nivelul adversarului și să practicăm un joc bun și să reușim să câștigăm cele trei puncte.

Este foarte important pentru noi să continuăm evoluția bună din acest play-off, chiar dacă am avut un joc nereușit prin prisma rezultatului la Constanța. Celelalte trei partide au fost foarte bune, suntem o echipă bună și meritam să avem mai multe puncte, cred că jocul ne îndreptățea”, a spus Eugen Neagoe.

ADVERTISEMENT

Eugen Neagoe le-a transmis elevilor săi că trebuie să obțină victoria pe terenul formației din Sfântu Gheorghe. Tehnicianul Universității Craiova nu crede că Cristiano Bergodi își va menaja anumiți jucători pentru semfinala din Cupa României Betano cu CFR Cluj.

„Băieții sunt constienți de importanța jocului, le-am transmis și am vorbit cu ei. Dacă nu vom reuși să câștigăm la Sfântu Gheorghe este păcat de munca și efortul foarte mare pe care l-am făcut cu Rapid. Sunt convins că băieții au înțeles mesajul și vom arăta bine.

ADVERTISEMENT

Jucăm la Sfântu Gheorghe vineri seara, iar ei vor avea jocul din Cupă miercuri, deci au destul de multe zile la dispoziție. Nu văd de ce să își menajeze jucători și nu cred. Cred că sunt focusați și își doresc să câștige acest joc, indiferent de abordarea adversarului trebuie să fim capacitați”, a declarat „Geană”.

Eugen Neagoe și-a făcut calculele înaintea ultimului meci din turul play-off-ului: „Matematic, avem șanse să câștigăm și campionatul”

„Geană” a declarat că oltenii ar putea aduce 30.000 de spectatori pe stadionul „Ion Oblemenco” la derby-ul cu FCSB, dacă vor reuși să câștige cu Sepsi. Acesta își dorește să câștige toate cele 18 puncte rămase în joc din sezonul 2022-2023.

ADVERTISEMENT

„Suntem obligați să fim capacitați, reprezentăm un nume uriaș. Știm foarte bine câți suporteri avem în spatele nostru și câți oameni vom face bucuroși cu o victorie. Sunt convins că dacă vom face acest lucru stadionul va fi arhiplin cu FCSB, cred că vor veni 30.000.

Nu am discutat despre rezultatele celorlalte echipe, suntem preocupați doar pe ce avem de făcut. Trebuie să ne gândim foarte bine la ce avem de făcut, să câștigăm următorul joc pentru că este cel mai important, iar după acea vom vedea. Am urmărit jocurile, dar nu mi-am dorit ceva în mod special.

Matematic avem șanse să câștigăm și campionatul, dar vreau să ne gândim și să tratăm foarte serios următorul joc. Nu vreau să ne gândim la ce fac adversarii noștri, atâta timp cât sunt șanse matematice ne dorim. Ne dorim să câțtigăm toate cele șase meciuri rămase de disputat”, a spus tehnicianul Universității Craiova.

Reveniri la Universitatea Craiova înaintea meciului cu Sepsi: „Probabil va face parte din lot”

Alexandru Ișfan a lipsit la ultimele meciuri din campionat din cauza unei accidentări la inghinali, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Eugen Neagoe a declarat că mijlocașul transferat de la FC Argeș va fi cel mai probabil în lotul „alb-albaștrilor” pentru partida cu Sepsi.

„Ișfan este în regulă și cel mai probabil va face parte din lotul pe care îl vom deplasa la Sfântu Gheorghe. Vătăjelu nu este ok, nici nu a intrat în programul normal de antrenamente, îmi doresc din suflet să se refacă destul de rapid. Sunt șanse foarte mici să joace spre finalul acestui play-off.

Nu știu dacă vor folosi jucători care au evoluat mai puțin, dar cu siguranță vor face schimbări în echipă. Probabil și atacantul va fi schimbat, la mijloc va apărea Păun din primul minut. În locul lui Ninaj va apărea un alt jucător pentru că este suspendat, am înțeles că Dimitrov este accidentat.

Avem unele probleme, însă nu aș vrea să vorbim despre numele băieților în acest moment. Îmi doresc din suflet ca mâine să îi trecem pe lista jucătorilor deplasați la Sfântu Gheorghe. Sunt mici probleme, dar sper să fie în regulă și să alcătuim o echipă de start valoroasă”, a spus Eugen Neagoe.


  • Cotă BETANO pentru Universitatea Craiova: 1,55 este cota pentru „X2” la meciul Sepsi – Universitatea Craiova

ADVERTISEMENT