Sport

Calvarul prin care a trecut Andrei Vlad odată cu transferul la FCSB: „Fugea de toată lumea, a început să plângă”

Fostul șef al Centrului de Copii și Juniori din cadrul Universității Craiova dezvăluie calvarul la care a fost supus Andrei Vlad în 2017, odată cu transferul la FCSB. Pentru că a rupt contractul cu „juveții”, goalkeeperul risca o suspendare usturătoare.
03.11.2021 | 11:21
Calvarul prin care a trecut Andrei Vlad odata cu transferul la FCSB Fugea de toata lumea a inceput sa planga
ADVERTISEMENT

La patru ani distanță, Silviu Bogdan – nimeni altul decât omul care l-a descoperit pe Andrei Vlad și i-a ghidat primii pași în fotbalul mare – dezvăluie culisele transferului său la FCSB și întregul calvar la care a fost supus odată cu decizia de a rupe contractul cu Universitatea Craiova.

Fugea de toată lumea pentru că el se hotărâse deja să facă pasul la FCSB. M-am dus la el acasă, a început să plângă”, a explicat fostul șef al Academiei clubului din Bănie. Deși risca o suspendare de până la 24 etape, tânărul goalkeeper și-a dorit atât de mult să evolueze în tricoul roș-albastru încât nu a mai fi întors din drum.

ADVERTISEMENT

Până la urmă, „juveții” au fost de acord să-și cedeze jucătorul în schimbul a 400.000 de euro și astfel „conflictul” s-a stins. Exasperat de gafele lui Vlad din debutul sezonului, culminate cu cea care a dus la eliminarea echipei din Conference League, Gigi Becali a încercat să-l „returneze”, dar mutarea nu s-a mai realizat.

Culisele transferului lui Andrei Vlad la FCSB. Portarul a trecut printr-un adevărat calvar

Eu fiind coproprietar la Andrei Vlad, interesul meu era ca el să nu plece de la Craiova, dar și-a denunțat contractul. Am alergat câteva luni după el. Până la urmă, l-am găsit. Am stat de vorbă, am intrat la ei în casă.

ADVERTISEMENT

Fugea de toată lumea pentru că el se hotărâse deja să facă pasul la FCSB. M-am dus la el acasă, a început să plângă și mi-a dat un tricou. Am ținut foarte mult la el, am avut o relație și cu familia.

Rolul meu nu e doar jucătorul, ci și familia lui. Eu mă duc la ei acasă, mâncăm împreună. Un părinte nu poate avea încredere dacă nu ai grijă de copil. Îți trebuie sacrificiu să pleci de acasă, familia să te înțeleagă.

ADVERTISEMENT

Andrei Vlad mi-a dat un tricou, îl am în biroul meu. Acolo sunt toți jucătorii de la școala mea de fotbal care au jucat în Liga 1, marea majoritate la Universitatea Craiova, pe un perete jucători de clasă mondială și pe un perete alți jucători din fotbalul românesc”, a declarat Silviu Bogdan la Digi Sport.

Goalkeeperul roș-albaștrilor va fi convocat din nou la echipa națională

Titular incontestabil între buturi de la venirea lui Edi Iordănescu, Andrei Vlad tinde să devină o prezență constantă și în lotul echipei naționale. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Mirel Rădoi este hotărât să-l convoace, alături de Claudiu Keșeru, pentru meciurile cu Islanda și Liechtenstein, programate pe 11, respectiv 14 noiembrie, în preliminariile Campionatului Mondial din 2022.

ADVERTISEMENT

În schimb, Octavian Popescu, revenit după accidentarea care l-a ținut timp de aproape două luni în afara terenului, va merge sub comanda lui Florin Bratu, la reprezentativa U21.  Cum Ianis Stoica și Alexandru Musi se vor afla în aceeași situație, Iordănescu junior va trebuie să pregătească în următoarele opt zile duelul cu FC Botoșani, fără cel puțin opt jucători importanți.

„Tricolorii”, în pericol să piardă la „masa verde” partida cu Islanda: „Am reușit în ultima secundă să rezolvăm”

În altă ordine de idei, restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei Covid-19 puteau periclita șansele naționalei României de a ocupa locul care duce la baraj. Cum un sportiv nevaccinat sau netrecut prin boală în ultima perioadă nu are dreptul să se cazeze la un hotel sau pensiune din țara noastră, „tricolorii” riscau să piardă la „masa verde” partida cu Islanda. FRF a reușit, însă, cu ajutorul ministrului Tineretului și Sportului, să obțină o derogare pentru jucătorii reprezentativei nordice.

Noi nu suntem factor de decizie. Dar, din fericire, am reușit în ultima secundă să rezolvăm această situație a Federației de Fotbal pentru meciul cu Islanda. Ca  jucătorii să aibă o condiție specială, să se poată caza şi să poată veni în România să joace. Era o problemă, pentru că nu veneau și pierdeam cu 0-3”, a declarat Eduard Novak.


  • (P) Cota BETANO pentru Farul – FCSB: 2,25 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: