News

Când expiră, de fapt, tichetele de masă. Puțini români știu ce se întâmplă cu bonurile și cum trebuie folosite ca să nu le pierzi

Românii trebuie să știe că tichetele de masă ”expiră”, astfel că e nevoie să fie folosite în perioada de valabilitate pentru a nu le pierde.
07.04.2024 | 09:30
Cand expira de fapt tichetele de masa Putini romani stiu ce se intampla cu bonurile si cum trebuie folosite ca sa nu le pierzi
Când expiră, de fapt, tichetele de masă. Puțini români știu ce se întâmplă cu bonurile și cum trebuie folosite ca să nu le pierzi
ADVERTISEMENT

Conform legii, toate tichetele de masă sunt emise exclusiv pe suport electronic, însă la fel ca și cele emise pe vremuri pe hârtie, aceste tichete de masă au o perioadă de valabilitate. Așadar, cine nu cheltuiește banii pentru mâncare în perioada de valabilitate ajunge să piardă aceste sume.

Puțini români știu ce se întâmplă cu tichetele de masă și cum trebuie folosite ca să nu le pierzi

Potrivit Avocatnet, emitentul va retrage aceste sume de pe card când expiră, iar beneficiarul rămâne fără ele. Cel puțin asta arată Legea 165/2018, lege care arată că biletele de valoare se vor emite exclusiv pe suport electronic.

ADVERTISEMENT

În consecință, tichetele de masă sunt valabile doar dacă sunt înscrise pe suportul electronic, într-un mod specificat de lege. Așadar, suportul electronic sau cardul trebuie să conțină informații ca numele și adresa emitentului, perioada de valabilitate a utilizării tichetului de masă, interdicția de a fi utilizat pentru achiziționarea de țigări sau de produse alcoolice precum și numele, prenumele și codul numeric personal ale salariatului care este în drept să utilizeze tichetul de masă.

Totodată, tichetele de masă pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și nu ar trebui folosite pentru a cumpăra alcool și țigări. În mod normal tichetele de masă sunt valabile în anul calendaristic în care au fost emise, cu excepția tichetelor emise în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie, care pot fi folosite încă un an, până pe 31 decembrie anul viitor.

ADVERTISEMENT

De asemenea, oamenii trebuie să fie atenți la termenul de valabilitate înscris pe card, care poate să expire asemeni unui card bancar oarecare. Totuși, în mod normal spre final de an orice firmă care emite tichete de masă trimite mesaje tip e-mail prin care le reamintește utilizatorilor să folosească sumele de pe card.

Tichetele de masă pentru bugetari vor fi mult mai mari din 2025

Începând cu 1 ianuarie 20245, valoarea nominală a unui tichet de masă a fost stabilită la un plafon maxim de 40 de lei. A fost practic o majorare a plafonului de la 35 de lei pe zi la 40 de lei pe zi. Potrivit unui OUG elaborat de Ministerul Finanțelor, din 2025 bugetarii vor avea tichete de masă sau indemnizații de hrană mai mari.

ADVERTISEMENT

”Cheltuielile privind drepturile de hrană/indemnizația de hrană/tichete de masă/norma de hrană, indiferent de denumirea acestora, stabilite conform reglementărilor legale sau conform contractelor colective de muncă.

Așadar nu pot depăși anual contravaloarea a două salarii minim brute pe țară/an/persoană valabile la data de 1 ianuarie 2019, actualizată cu indicele prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică. Actualizarea acestor drepturi se face începând cu luna ianuarie 2025”, este precizat în lege.

ADVERTISEMENT

Totodată, noua modificare a legii va permite și celor care au venituri nete peste 8.000 de lei să încaseze bonuri de masă. Potrivit unei analize a firmei de consultanță Frames, piața tichetelor de masă va atinge un nivel de 7 miliarde de euro în 2024. Conform Economica.net, creșterea e atribuită și majorării valorii maxime a tichetelor.

ADVERTISEMENT
Tags: