Fotbal intern

Când pleacă Mirel Rădoi de la naționala României: ”Sunt convins că se va retrage”

02.04.2021 | 10:41
Cand pleaca Mirel Radoi de la nationala Romaniei Sunt convins ca se va retrage
ADVERTISEMENT

Fostul coechipier al lui Mirel Rădoi, Vivi Răchită, a anunțat că selecționerul va pleca de la echipa națională a României la finalul preliminariilor CM 2022 dacă nu va reuși calificarea la turneul final din Qatar.

Imediat după umilința cu Armenia, Marcel Pușcaș a vorbit pentru FANATIK și a taxat numeroasele erori pe care le-a comis Rădoi și a pus încă o dată sub semnul întrebării decizia de a numi pe banca primei reprezentative un antrenor lipsit de experiență.

ADVERTISEMENT

Aurel Țicleanu, membru al Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal, a vorbit despre situația lui Rădoi pe banca tehnică a ”tricolorilor” și a precizat că acesta a fost desemnat selecționer al României într-un plan mult mai complex.

Mirel Rădoi va pleca de la națională după preliminariile CM 2022

”Calificarea a fost compromisă de când s-a tras la sorți și am căzut cu Germania. Noi ne luptăm pentru locul 2, nu am pierdut șansele, eu zic că Mirel trebuie să ducă această campanie la final, apoi sunt convins că se va retrage el, la cum îl cunosc, nu e nevoie să fie dat afară”, a declarat Vivi Răchită la gsp.ro.

ADVERTISEMENT

”E campania lui, a luat-o de la 0, și-a făcut strategia, proiectul, și dacă nu-l va duce la sfârșit, mai mult ca sigur se va retrage. Dar haideți să îi dăm credit, mai sunt meciuri de jucat”, a mai spus Răchită despre plecarea lui Mirel Rădoi de la echipa națională a României.

Răchită îl apără pe selecționer

”Îl cunosc pe Mirel, este un autodidact. Cosmin Olăroiu, un antrenor de succes, crede că va fi depășit de Mirel Rădoi în meseria de antrenor. Cred că Mirel înțelege unde sunt greșelile și are un discurs coerent și aplicat, nu îmi amintesc de alt antrenor așa.

ADVERTISEMENT

Am mai văzut antrenori care vorbesc politicianist, dar la Mirel totul este pe față. La echipa U21 a avut rezultate, la echipa mare a reușit să creeze un vestiar care îl ascultă și stimează, iar lucrurile astea nu le poate face oricine.

Rădoi vine de acolo, dintre fotbaliști, nu ai cum să nu interacționezi cu un asemenea antrenor. Nu este arogant, nu este un introvertit care să nu discute cu jucătorii”, a continuat Valeriu Răchită.

ADVERTISEMENT

Gafa lui Pușcaș a îngropat naționala la Erevan

În final, Vivi Răchită a pus înfrângerea din meciul cu Armenia în cârca lui George Pușcaș, care a fost eliminat după un fault violent: ”În minutul 70, la 2-1 pentru echipa ta în deplasare, știind că ai cartonaș galben, te mai duci să faci un atac imprudent la mijlocul terenului?

Ce vină ai tu, ca antrenor, care stai pe bancă, ai făcut o tactică de joc, ai muncit ca să le pui jucătorilor la dispoziție toate elementele, să întorci rezultatul de la 0-1 la 2-1 și să vină un jucător ca Pușcaș, care într-un moment de nebunie îți strică tot castelul. Dacă tu ai galben, Pușcaș, sunt convins că la pauză ți s-a spus să fii mai atent.

Și te duci la jumătatea terenului să faci un fault de roșu direct? Mi s-a întâmplat și mie așa ceva, dar în curtea școlii, nu la profesioniști. Eram pe val, Mirel urma să facă schimbările necesare pentru a gestiona ultimele minute și a venit această ‘pleașcă’ a lui Pușcaș, care ne-a îngropat”.

ADVERTISEMENT