News

Caniculă în România. Care sunt primele semne ale epuizării termice. Tudor Ciuhodaru: ”Nu avem ce căuta la soare la orele amiezii!”

Un nou val de caniculă a cuprins România. În această perioadă suntem expuși riscului de epuizare termică sau de șoc termic. Sfaturile specialistului în medicină de urgență.
16.07.2022 | 08:04
Canicula in Romania Care sunt primele semne ale epuizarii termice Tudor Ciuhodaru Nu avem ce cauta la soare la orele amiezii
Ce trebuie să facem pentru a evita epuizarea termică Foto: hepta
ADVERTISEMENT

În cazurile de șoc termic, creierul își pierde capacitatea de a regla temperatura corpului, ceea ce poate duce la o cascadă de leziuni ale ficatului, rinichilor, mușchilor și în special inimii.

Cum ne protejăm și ce putem face în caz de epuizare termică

Șocul termic se poate dezvolta rapid și poate fi fatal. Dar înainte de a ajunge în zona periculoasă a șocului termic, majoritatea persoanelor vor experimenta simptome de epuizare termică.

ADVERTISEMENT

Doctorul Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgență la Spitalul Clinic de Urgență Iași, a explicat pentru FANATIK care sunt semnele de avertizare și ce putem face pentru a preveni și a trata epuizarea termică, dar și când avem nevoie de ajutor medical urgent.

”În primă fază vorbim despre epuizarea termică. Aceasta se întâmplă atunci când timp de mai multe zile consecutiv temperaturile sunt importante pe durata zilei și nici seara nu se răcorește. Epuizarea termică înseamnă practic depășirea potențialului organismului de reglare a temperaturii și, nedecelată la timp, această epuizare termică merge spre șoc termic și deces.

ADVERTISEMENT

Cei mai expuși sunt cei care prestează activități în aer liber, în căldură sau care sunt în zonele de agrement, la mare, la piscină sau cei care muncesc în soare, dar cei mai sensibili sunt, evident, copiii și vârstnicii, care au alte capacități și resurse de termoreglare.

Nu trebuie să ne gândim la copil ca la un adult în miniatură și nici la un vârstnic ca la un organism care poate să compenseze absolut orice.

ADVERTISEMENT

De asemenea, trebuie să ținem cont că cei cu patologie neurologică, cardiovasculară, pulmonară sau metabolică sunt și ei foarte afectați sau extrem de sensibili. Adăugăm aici și supraponderalii și obezii”, a explicat medicul.

Trei categorii de semne de alarmă

Doctorul Ciuhodaru a explicat și care sunt semnele de avertizare ale epuizării termice și ce trebuie să facem pentru a o combate.

ADVERTISEMENT

”Semnele neurologice apar aproape primele: oboseală, somnolență, amețeală, durere de cap. Apoi apar semne cardiovasculare: palpitațiile, dispneea (dificultățile respiratorii), hipotensiunea ortostatică (scăderea tensiunii la ridicarea în picioare) și variate tulburări paroxistice de ritm. A treia categorie de semne sunt cele tegumentare (la nivelul pielii): transpirațiile abundente, reci, ineficiente, pielea de găină.

În această etapă este clar că persoana trebuie să fie tratată prin hidratare și scăderea temperaturii.

Hidratarea cu apă! Nu alcool, nu bere, nu sucuri carbogazoase, nu băuturi care conțin zahăr sau cofeină și care sunt diuretice. Iar alcoolul, pe lângă faptul că dă vasodilatație, accelerează și metabolismul, asta înseamnă producere de căldură.

Scăderea temperaturii corpului se face cel mai simplu prin udat și ventilat. Într-o primă etapă este suficient dacă tricoul este udat și este folosită o bucată de carton pentru a face vânt.

Repaos într-un loc umbros și răcoros, eventual cu aer condiționat. Și, în general, activitatea fizică se reia după câteva ore.

Dacă se ajunge spre șoc termic, cele trei tipuri de semne sunt exacerbate, duse la extrem. Neurologic se merge spre confuzie, convulsii, comă. Din punct de vedere cardiovascular apare colapsul, prăbușirea tensională, puls mic, filiform, cu tulburări respiratorii. Cât privește semnele tegumentare, pielea este uscată și roșie”, a explicat specialistul pentru FANATIK.

În acest caz trebuie să apelăm la serviciile medicale de urgență pentru că șocul termic poate duce la deces.

Cum prevenim epuizarea termică

Epuizarea termică poate fi prevenită, a explicat medicul, care a dezvăluit și ce putem face în acest sens și, mai ales, ce trebuie să nu facem în perioadele de caniculă.

”Putem preveni epuizarea termică.

Încercăm să nu creștem temperatura în apartament: aerisim seara târziu sau dimineața pe răcoare, utilizând curenți de aer. Pe durata zilei putem pune o bucată de material textil ud în geam care să mențină temperatura de confort.

Nu utilizăm ventilatoarele când temperatura este peste 32 de grade pentru că nu fac decât să plimbe de colo colo aerul cald.

Nu gătiți la orele amiezii, nu utilizați aparatura electrocasnică care poate genera căldură. Chiar și iluminatul poate să fie o sursă suplimentară de căldură.

Dacă avem aer condiționat, îl setăm la 22-24 de grade, umiditate 60-70%, să nu bată direct în noi. Dacă nu avem aer condiționat, putem pune câteva cuburi de gheață într-un vas cu apă în fața unui ventilator ca o sursă de răcorire.

Nu avem ce căuta la soare la orele amiezii, 10.00-16.00! Folosim pălării cu boruri largi, haine albe, deschise la culoare, din bumbac, vaporoase și care acoperă cât mai mult din corp. Este recomandat să ne hidratăm, un pahar de apă sau ceaiuri sau sucuri de fructe la 15 minute”, a explicat medicul.

Specialistul a mai precizat pentru FANATIK și cum putem ajuta o persoană care dă semne de epuizare termică.

”Unui astfel de pacient trebuie să-i scazi rapid temperatura corpului, udat, ventilat, eventual dușuri, trebuie hidratat, trebuie să rămână într-o zonă răcoroasă. Atenție, activitatea fizică nu se reia decât peste câteva ore.

Nu este rău ca pacientul să fie evaluat într-o unitate de primiri urgențe, chiar dacă au dispărut simptomele, să nu fie altceva în spate”, a concluzionat dr. Tudor Ciuhodaru.

ADVERTISEMENT