Formația din Gruia a pierdut fără drept de apel partida din sferturile de finală ale Cupei României Betano în fața formației din Liga 2. A fost o adevărată umilință îndurată de trupa lui Adi Mutu la Hunedoara.
La finalul întâlnirii Corvinul – CFR Cluj 4-0, căpitanul oaspeților Mario Camora a vorbit despre faptul că patronul Neluțu Varga merită să fie supărat pe toată lumea, mai ales ținând cont de câți bani investește la club.
”Aveam un traseu foarte bun să ajungem măcar în finală. Azi era un meci în care era obligatoriu să câștigăm. N-avem ce să facem acum, trebuie să terminăm măcar în primele 3 locuri. Mai sunt câteva meciuri și va trebui să dăm tot.
(n.r. – Întrebat despre plecarea lui Neluțu Varga la scorul de 2-0 pentru Corvinul) Vă dați seama că la ce efort face omul ăsta, cu salariile, cu tot și să vadă acest meci… vă dați seama, cum putea să fie? În locul lui aș fi făcut la fel. Aș fi fost supărat. După ce că face efortul pe care îl face, noi ne prezentăm așa.
Îmi cer scuze suporterilor. Au dreptate să ne înjure. Noi trebuie acum să acceptăm aceste critici. Am pierdut rușinos. Mulți poate au și ieșit mai devreme de la muncă pentru a veni să ne susținem, iar noi am făcut acest meci penibil”, a declarat Camora.
Meciul dintre Corvinul Hunedoara și CFR Cluj se anunța unul liniștit, însă tensiunea s-a instalat rapid. Contând pentru sferturile Cupei României Betano, partida a debutat furtunos cu un cartonaș roșu al lui Tachtsidis, după un gest inconștient.
Grecul a văzut cartonașul roșu după un fault dur la adresa lui Marius Lupu. Jucătorul hunedorean a ieșit de pe teren cu nasul spart și cu tricoul plin de sânge și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La finalul partidei în care CFR Cluj au fost umilită de Corvinul Hunedoara, antrenorul Adrian Mutu s-a arătat supărat și nu a căutat scuze pentru jocul slab. Mai mult, el a vorbit despre o posibilă demisie de la cârma echipei clujene.
Președintele grupării din Gruia, Cristi Balaj, a mărturisit că nu a rămas la stadion până la finalul întâlnirii, deoarece rezultatul i-a provocat o stare de rău. Oficialul lui CFR a refuzat să vorbească la cald despre decizii radicale.