Sport

Câte etape au fost suspendați Vali Crețu și Gică Hagi. Ce amendă a primit fundașul celor de la FCSB

Valentin Crețu, fundașul celor de la FCSB, și Gică Hagi, antrenorul celor de la Farul Constanța, și-au aflat ”pedeapsa” după ce au fost eliminați etapa trecută.
15.11.2023 | 18:20
Cate etape au fost suspendati Vali Cretu si Gica Hagi Ce amenda a primit fundasul celor de la FCSB
Câte etape au fost suspendați Vali Crețu și Gică Hagi. Ce amendă a primit fundașul celor de la FCSB. Foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Primul care a aflat că va sta două etape în tribună a fost fundașul dreapta al celor de la FCSB, după ce a primit cartonaș roșu în partida cu FCU Craiova 1948, câștigată de bucureșteni cu 2-1. Pentru faultul dur asupra lui Yassine Bahassa, Vali Crețu a primit și o amendă de 3.000 de lei, aproximativ 600 de euro.

Câte etape au fost suspendați Vali Crețu și Gică Hagi

În aceste condiții, Crețu va rata partidele cu Dinamo (deplasare) și Oțelul Galați (teren propriu). ”Eliminare Crețu Valentin (FC FCSB) – În temeiul art. 63.1.a, raportat la art. 63.2.4.a din RD, se sancționează jucătorul cu suspendare pentru două meciuri și penalitate sportivă de 3.000 lei”, este precizat în comunicatul LPF.

ADVERTISEMENT

Tot două etape va sta și Gică Hagi. Interesant, antrenorul celor de la Farul a fost suspendat după ce a fost eliminat la finalul partidei pentru că i-a reproșat arbitrului Horațiu Feșnic maniera de arbitraj. Faza care l-a deranjat pe Hagi a fost cea în care oaspeții de la Hermannstadt au egalat în finalul partidei.

Atunci, fundașul celor de la Farul, Ionuț Larie, a căzut în propriul careu după un duel cu un adversar, mingea a ajuns în cele din urmă la Alhassan care a egalat cu un șut de la distanță. ”Eliminare Gheorghe Hagi (FCV Farul Constanța) – În temeiul art. 53.1 din RD, se sancționează antrenorul Gheorghe Hagi cu suspendare pentru două jocuri și penalitate sportivă de 320 lei”, mai este precizat în comunicatul FRF.

ADVERTISEMENT

”E fault. E fault şi nu ai dat! De ce ai VAR? Marele smecher de la Cluj!”, i-ar fi zis Hagi lui Feșnic, înainte ca arbitrul să-l elimine. ”Nu trebuie vorbit de echipa noastră, trebuie vorbit de domnul arbitru. M-am dus la el să îl întreb de ce nu a dat fault, că avem VAR. L-am întrebat de ce nu mi-a dat fault, mi-a dat direct roşu. Normal că după aia i-am mai zis şi eu câte una.

Atâta aroganţă, nu se poate. Atât de plin de el! Nu am făcut nimic, decât l-am întrebat. El să se comporte de o asemenea aroganţă, să fie protagonist. 100% e fault! Ce să explice cei de la CCA? S-a terminat, noi din faza aia am luat gol. Avem 4 meciuri acasă, 4 egaluri. E clar că ceva nu funcţionează. Cu UTA am jucat bine, am revenit şi repriza a doua.

ADVERTISEMENT

Ce putem să vorbim de altceva? De ce să vorbim de altceva? Echipa a jucat. Din nimic, eşti protagonist. Te-au văzut cei de la Cluj, te-a văzut toată lumea ce ai făcut. Să ieşim toată România, să vedem. A fost fault. E prea mult, e prea clară (n.r.: faza)! Fault clar la Larie, eu am zis că revine şi dă fault. Dacă nu, înseamnă că nu înţeleg eu fotbalul”, a fost reacția lui Hagi imediat la finalul partidei cu sibienii.

Cât despre fundașul Vali Crețu, acesta anunța imediat după eliminare că-și asumă eroarea și că se așteaptă să fie criticat de către patronul Gigi Becali. ”Nu știu, aștept orice. Când greșești trebuie să îți vezi greșeala, să fii puternic și să demonstrezi. Teamă? Nu știu cuvântul ăsta, nu mi-e frică decât de Dumnezeu. În rest le suport pe toate.

ADVERTISEMENT

Cred că am demonstrat ce caracter am. În seara asta am avut ghinion și îmi pare rău. Ăsta este fotbalul, trebuie să treci peste toate”, a fost răspunsul lui Crețu atunci când a fost întrebat dacă se teme de reacția patronului.

ADVERTISEMENT
Cotă BETANO pentru FCSB: 1.77 este cota pentru ”2” la meciul Dinamo - FCSB