Cazul atacului de la Ion Creangă, analizat de psihologi: “A fost vorba despre un fel de atragere a atenției într-un mod stupid”

Cazul atacului de la Ion Creangă pare mai amplu decât presupune o infracțiune similară. Dincolo de ancheta propriu-zisă și de evaluarea tânărului agresor din punct de vedere psihologic, Cristian Munteanu avertizează că problema trebuie judecată în ansamblu, inclusiv în raport cu reacțiile de pe rețelele de socializare. „Asemenea incidente se petrec des. Dincolo de rebeliunea specifică vârstei, dacă elevul agresor și-a anunțat intenția online, atunci situația capătă altă dimensiune”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, psihologul intervievat.

Psihologul Cristian Munteanu, despre cazul atacului de la Ion Creangă: „Dincolo de teribilism, dacă elevul agresor și-a anunțat intenția, lucrurile se complică!”

Nu este pentru prima oară când psihologul Cristian Munteanu atrage atenția asupra agresivității din școlile românești. Însă, de la fenomenul îngrijorător de „bullying”, spre exemplu, până la atacul cu o armă albă asupra unui profesor, este cale lungă. Mai mult, din experiență, interlocutorul nostru susține că există mai multe precedente de acest tip.

„În primul rând, nu discutăm despre un simplu caz, ci despre faptul că, la liceul „Ion Creangă”, s-a petrecut un fenomen care se întâmplă des, la nivel național. Un elev despre care se presupune că este cuminte, conform vârstei și statutului său, trece la o acțiune care face parte din recuzita unui film de acțiune”, a precizat psihologul.

FANATIK a prezentat circumstanțele în cazul atacului de la Ion Creangă, în care tânărul atacator și-a plănuit fapta, iar Digi24 a menționat că, înaintea testului pe care profesoara devenită victimă urma să-l dea elevilor, adolescentul în vârstă de 16 ani şi-ar fi întrebat colegii: „Ar merita să o omor?”. Din punctul de vedere al lui Cristian Munteanu, situația capătă o turnură aparte, dincolo de supărarea unui copil obligat să… dea lucrare la limba japoneză:

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

„Dacă este adevărat faptul că băiețelul agresor și-a anunțat intenția pe WhatsApp, lucrurile se complică. Putem vorbi despre sentimentul de frondă. Poate fi vorba despre teribilism ori de rebeliunea specifică vârstei, însă, de la a spune până la a comite există o distanță extrem de mare. În terminologia psihologică, acest pas este intitulat «trecerea la act»”.

Cuvintele grele postate online rămân…

Interacțiunea dintre adolescenți în spațiul online este un subiect social sensibil. „Sunt cuvinte grele, care apar în spațiul numit WhatsApp. Spre deosebire de o vorbă în vânt, aruncată la supărare, aceste cuvinte scrise rămân. Nimeni nu se gândește la un text de tipul „O s-o omor”, multă lume crede că este vorba despre o nebunie. Și totuși, iată că unora le vine ideea să ucidă un om, un profesor, pentru că respectivul își permite să le dea un test…”, a continuat psihologul, care a adăugat:

„În opinia mea, a fost vorba despre un fel de atragere a atenției într-un mod stupid. Un tip de teribilism, de mare gravitate… Băiatul a promis că vrea să-și lichideze profesoara, iar apoi a trecut la fapte. Evident, legea precizează detaliile legate de armă, de dimensiunile sale, etc. Sigur, aceste obiecte sunt interzise în școli, dar, în aparență, motivarea nu este foarte clară”.

Dincolo de „consultanța psihologică” la care l-am provocat pe intervievatul nostru, Cristian Munteanu este de părere că speța la care facem referire și care monopolizează, de ceva timp, atenția opiniei publice este „o poveste de genul „iepuraș scos din joben”, care ascunde alte realități ale societății actuale și că asistăm la o redistribuire forțată a atenției de la alte probleme, cu adevărat importante. Întotdeauna, oamenii sunt extrem de sensibili în privința copiilor, chiar dacă, potrivit legii, unii dintre ei sunt considerați adolescenți.

Digisport.ro

FOTO Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Furia și realitatea din umbra ficțiunii

Psihologul contactat ne-a mărturist că, din cunoștințele sale, există sute, chiar mii de cazuri de acest tip, care se petrec anual. De asemenea, în paralel, se desfășoară acte de violență domestică „scăpate” din vizorul mass-media, dar care afectează esențial viețile familiilor respective. Și din nefericire, oricât am dori să evităm subiectul, se pare că agresiunea nu are vârstă….

„Din poveștile pacienților mei am avut ocazia să aflu multe despre existența acestor acte de agresivitate ale unor copii față de bunici, spre exemplu, sau împotriva celor care îi îngrijesc. Evenimentele par desprinse din filmele de groază, dar, în realitatea lipsită de ficțiune, apar momentele de furie. În cazul copiilor, discernământul este diminuat și asta nu se petrece foarte clar, așa cum stau lucrurile în cazul adulților. Pur și simplu, un copil poate pune mâna pe un cuțit, pe care îl folosește, într-un fel sau altul. El nu înțelege consecințele sau doar crede că le pricepe. Mai în glumă, mai în serios, acesta este și principalul motiv pentru care cei mici nu votează…”, a continuat Cristian Munteanu.

Ca despre orice fenomen de acest tip, care capătă – așa cum este cazul atacului armat de la liceul „Ion Creangă” – valențe sociale, se pune problema prevenției, despre care intervievatul nostru susține că, în primul rând, se manifestă prin educație. Apoi, „există o interferență între jocurile video sau imaginile pe care puștiul le vede la televizor, cu viața reală. Este imperativ ca jocul video și filmul de la televizor să rămână la stadiul de nonrealitate”.

„Depresia este un diagnostic, nu o scuză”, şi în cazul atacului de la Ion Creangă

Există voci care susțin că elevul care a fost reținut după ce și-a înjunghiat profesoara de limbă japoneză suferă de depresie. Cristian Munteanu a dorit să facă lumină și în privința acestui subiect sensibil: „În primul rând, depresia este un diagnostic, și nu o scuză. Dacă folosim diagnosticul drept „scuză”, atunci, într-adevăr, poate deveni o scuză… Însă, repet, acesta este un diagnostic pus de către specialiști, în urma unor investigații, iar un profesionist din domeniul psihologiei clinice îl poate oferi, în urma unor testări clare, etalonate, pe baze științifice. Dar, esențial este faptul că diagnosticul nu scuză comportamentul, nici nu-l confirmă sau îl infirmă”.

„La fel, ipotetic, s-ar putea vorbi despre traumă, în sensul în care un copil ar fi fost bătut de educatoarea de la grădiniță. Într-o asemenea situație, apare posibilitatea ca momentul respectiv să se dezvolte, treptat, într-o ură latentă, care ar conduce la trecerea spre un act de o asemenea gravitate, după 10 – 15 ani”, a subliniat psihologul terapeut.

Specialistul este de părere că, în cazul de față, am putea discuta și despre un fenomen de acest gen, iar în urma unei psihoterapii de lungă durată, în care ar putea apărea, chiar dacă nesigur, respectivul element, raționamentul exprimat mai sus ar putea fi corect. Acest detaliu ar schimba cu totul datele problemei, dar, deocamdată, încă nu ne aflăm în măsura de a stabili dacă ipoteza este valabilă.

„De asemenea, o discuție extrem de aprinsă cu părinții se poate transforma într-un eveniment traumatic foarte important. Diferența este că, dacă părinții ar putea fi percepuți drept un tip de educatori, la școală, profesorii țin locul părinților. Evident, apar specialitățile de rigoare, precum „părintele de limba japoneză”, în speța noastră”, a argumentat Cristian Munteanu.

Extemporal la dirigenție și nu numai…

Revenind la capitolul legat de prevenirea unor asemenea situații, psihologul consideră că aceste chestiuni se pot discuta în școli și nu numai la ora de dirigenție, ci în timpul oricărui curs: „În primul rând, profesoratul este un tip de apostolat. Mai pe românește, nu te duci să muncești la școală pentru bani, ci grație faptului că simți marea dorință de a-i învăța pe alții. Îți place meseria, îți aduce rezultate și satisfacții, iar copiii te respectă și te iubesc”.

„În momentul în care apar crize, clasa nu poate fi ținută în frâu, iar asta denotă nu doar lipsa de autoritate, cât mai ales de impact și de propria ta invalidare, din punctul de vedere al profesorului. Pe scurt, variantele care apar sunt acelea că omul de la catedră ori nu știe, ori nu este pregătit sau este prea tânăr, iar elevul îl simte. Autoritatea nu presupune ca micuții să stea smirnă, în fața pedagogului…”, este de părere Cristian Munteanu.

Partenerul nostru de dialog ne îndeamnă să recurgem la studiul datelor referitoare la sistemul de învățământ finlandez, cotat drept cel mai eficient din lume. Într-un astfel de caz, am observa o abordare caldă, calmă și părintească, în care superioritatea este dată de calm și de cunoștințe. Diferențele dintre un adult și un copil se transformă într-un dialog părintesc, apropiat și încărcat de conținut. Părintele sprijină, încurajează și ajută dezvoltarea plenară, pe toate planurile.

„Chiar dacă, în general vorbind, discutăm despre un discernământ neclarificat al copilului, junele dispune de propria conștiință. Acesta este și motivul pentru care, în cazul în speță, legiuitorul a stabilit, deocamdată, o pedeapsă mai blândă minorului agresor de la liceul „Ion Creangă”, pentru o faptă care poate intra sub incidența legii penale după împlinirea vârstei de 18 ani, când ar fi devenit normală încadrarea într-un regim de detenție specific adulților. Adolescentul încearcă să-și stabilească locul în „frăție”, aceasta fiind definită de rolul pe care îl va juca el în grupul din care dorește să facă parte. Este un fenomen general și automat, pentru că suntem ființe gregare și ne dorim, fundamental, să aparținem unui grup”, a încheiat Cristian Munteanu.