News

Cazul azilelor groazei. Percheziții DNA la funcționarii din subordinea Ministerului Muncii

Cazul azilelor groazei. Sunt percheziții DNA, joi dimineața, la angajații Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Ilfov.
13.07.2023 | 09:41
Cazul azilelor groazei Perchezitii DNA la functionarii din subordinea Ministerului Muncii
Cazul azilelor groazei. Percheziții DNA. Sursa foto Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Cazul azilelor groazei. Procurorii DNA efectuează percheziții la funcționarii insituțiilor subordonate Ministerului Muncii. Descinderile au loc la Centrul de bătrâni Armonia, din Voluntari, dar și la domiciliile angajaților Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Ilfov (AJPIS).

Cazul azilelor groazei la angajații AJPIS

Este vorba despre doi funcționari ai instituției respective, potrivit G4media. Aceștia sunt bănuiți că l-ar fi ajutat pe Ștefan Godei, administratorul căminelor să acopere ororile care aveau loc aici și să permită funcționarea azilelor.

ADVERTISEMENT

Totodată, procurorii DNA, angajații în cauză ar fi reautorizat funcționarea Centrului Armonia. Funcționarii AJPIS Ilfov ar fi trebuit să verifice dacă centrele respectă legea, iar în caz contrar să aplice măsuri.

Amintim că Ștefan Godei, angajat șofer la Primăria Municipală București la o săptămână după ce Gabriela Firea a ajuns în funcție, a fost președinte al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz.

ADVERTISEMENT

Ștefan Godei a câștigat 3,7 milioane de lei

ONG-ul respectiv opera Centrul Armonia din Voluntari și potrivit procurorilor DIICOT, Godei, cel care controla întreaga activitate, ar fi câștigat 3,7 milioane de lei în urma afacerii cu azile.

În urma cercetărilor desfășurate de DIICOT, în acest caz, Ștefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El ar fi fost șofer inclusiv în mandatul lui Nicușor Dan, potrivit informațiilor Buletin de București.

ADVERTISEMENT

”Ștefan Godei a fost salariat al Primăriei Municipiului București în perioadele 01.07.2016 – 31.07.2016, 08.08.2016- 08.01.2020 și 25.03.2020- 01.12.2021, mai arată aceeași sursă. Cu alte cuvinte, după ce a fost angajat la o săptămână de la depunerea jurământului de către Gabriela Firea, a avut în total trei contracte de muncă, și a ajuns să lucreze astfel inclusiv sub noul primar general Nicușor Dan”.

Amintim că în urmă cu aproximativ o săptămână, la data de 4 iulie, oamenii legii au desfășurat 31 de percheziții în Capitală, Ilfov, Constanţa, Olt, Argeș, Ialomiţa și Călăraşi, la căminele de bătrâni.

ADVERTISEMENT

În urma acestora, au fost descoperite nereguli grave. Oamenii care se aflau în mai multe dintre centre erau ținuți în codiții inumane. Erau lipsiți de hrană, de tratament și erau ținuți în mizerie de nedescris. Mai mult, ancheta a scos la iveală faptul că bătrânii erau bătuți și agresați verbal.

ADVERTISEMENT