Florinel Coman a fost numărul 1 la FCSB și în partida cu Farul, încheiată la egalitate, scor 1-1. Răcit, „șeptarul” roș-albaștrilor a intrat după pauză și a contribuit la deschiderea scorului de către Baba Alhassan. Finalul derby-ului de pe Național Arena n-a fost însă unul bun pentru Coman.
FCSB a scăpat printre degete cele trei puncte în partida cu Farul și le-a permis lui CFR Cluj și Rapid să se apropie la o distanță de nouă puncte. Ionuț Larie a făcut 1-1 dintr-un penalty controversat, acordat cu VAR, în minutele de prelungiri.
„Fii atent aici poză la Florinel Coman. Cum trăia. Arată cât de mult își dorește băiatul ăsta titlul. Cred că e visul vieții lui. Nu mai vrea altceva. Uite-l cum e, în genunchi urmărește!
Bine poate e și puțină epuizare. Și după, când se ridică, își rupe șortul”, a remarcat Horia Ivanovici. „De nervi”, a adăugat Robert Niță. „El a văzut că s-a dus portarul pe minge și a zis gata o scoate”, a completat Vivi Răchită.
„E disperat să ia titlul”, a zis Ivanovici. „Mai ții minte când și-a scos apărătorile? Atitudinea lui? Uite atitudine schimbată la 180 grade. Un alt Florinel”, a declarat Adrian Ilie, la FANATIK SUPERLIGA, emisiune care se vede exclusiv pe FANATIK.RO, live, în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 10:30.
Florinel Coman joacă la FCSB din 2017, când Gigi Becali a plătit 3.000.000 de euro pentru a îl cumpăra de la Viitorul Constanța. De atunci și până în prezent, atacantul nu a cucerit decât un trofeu cu roș-albaștrii, Cupa României, în 2020.
„E mare diferență de atitudine. Se vede și în joc. El domină campionatul. Poți spune de alt fotbalist ca a fost mai mult în prim plan decât Florinel în această ediție? Spre deosebire de Olaru, Florinel are partea asta de spectaculozitate.
Încep să văd în el exact infiltrările lui Adrian Ilie, driblingurile și finalizările astea care aduc spectaculozitate și bucurie fotbalului”, a declarat Mihai Stoichiță. „Florinel Coman este protagonistul acestui campionat. Dacă FCSB ia titlul, este ștampila lui Florinel”, a mai spus Ivanovici.
În această ediție de SuperLiga, Florinel Coman are 10 goluri și 8 assist-uri și a primit laude chiar și din partea rapidistului Robert Niță. „Eu m-am întâlnit cu el și mi-am schimbat total impresia despre fotbalistul Coman. Trăiam cu impresia gestului făcut la Constanța, la meciul care a decis titlul când și-a scos apărătorile și a ieșit de pe teren.
E un Florinel care își dă seama de responsabilitățile pe care le are în cadrul echipei, că trebuie să muncească mai mult, că nu e suficient talentul. Lucrează cu un antrenor personal, cu un mental coach. Din momentul în care a devenit tată s-a schimbat și ca sportiv. Are liniște acasă, are stabilitate emoțională. Și-a dat seama că trebuie să muncească mult mai mult.
Poate și o îngrijorare că unii dintre colegii lui au plecat la mult mai bine în străinătate și el e încă la FCSB. Florinel Coman e jucătorul care în momentul când poate și e liber după-masa, doarme la Berceni și mai face un antrenament la sală și apoi merge acasă. E un profesionist și se vede în evoluțiile lui. Și-a schimbat percepția asupra fotbalului, asupra vieții și de aici și rezultatele.
Și patronul ia o decizie foarte bună că nu se bucură la 1-2 milioane să îl vândă în pauza de iarnă pentru că oferte pentru Coman au fost”, a declarat Robert Niță.