Ce a pățit modelul la volanul mașinii de lux primită cadou de la partenerul de viață cu care urmează să ajungă în fața altarului. Vedeta speră ca matinalul de la Antena 1 să nu o vadă pentru că altfel „e groasă treaba”.
Gabriela Prisăcariu a avut parte de un incident neașteptat în bolidul primit dar de la soțul său, Dani Oțil. Frumoasa blondină, în vârstă de 30 de ani, conduce de mai bine de jumătate de an o mașină superbă, în valoare de câteva mii de euro.
Partenera de viață a renumitului prezentator de la Neatza este proprietara unui autoturism de lux, cu scaune din piele, motiv pentru care se teme să nu le zgârie. O ținută cu paiete i-a cam dat dureri de cap în urmă cu puțin timp.
Cu această ocazie blondina a mărturisit că soțul său ține foarte mult la bunurile pe care le cumpără. Dani Oțil este văzut de colegii de la Antena 1, dar și de alte persoane din showbiz ca fiind o persoană foarte zgârcită.
„Când m-am urcat în mașină mi-am dat seama că am o problemă cu acest costum, că are paiete și pe spate și stau cu el pe această piele. Dacă mă vede Dani, e groasă treaba. Trebuia să pun un prosop”, a spus Gabriela Prisăcariu pe Instagram.
Gabriela Prisăcariu a fost luată cu totul prin surprindere de Dani Oțil, în ziua în care a împlinit 30 de ani. Modelul a izbucnit în lacrimi când a deschis cadoul de la prezentatorul de la Antena 1, care inițial a glumit cu ea.
Cunoscutul moderator i-a oferit mai întâi o mașină de jucărie și abia apoi cheia de la autoturismul real. Evenimentul a fost unul extrem de important pentru blondina care nu s-a mai putut abține și a început să plângă.
„Când realizezi că ai primit o mașină adevărată…”, spunea la momentul respectiv Gabriela Prisăcariu pe rețelele de socializare. Ulterior, prezentatorul a discutat despre acest subiect în cadrul matinalului pe care îl moderează.
„Am ochii uscați și îi mai dau peste cap să se umezească. O singură dată face omul 30 de ani”, a declarat Dani Oțil, conform libertatea.ro. Vedeta nu a uitat că în urmă cu 3 ani Răzvan Simion i-a făcut cadou Lidiei Buble tot o mașină de lux.