Ce a pățit Laura Cosoi în vacanță. Actrița este plecată cu familia ei în concediu, dar nu a avut parte de cele mai frumoase clipe.
Laura Cosoi este plecată în vacanță cu familia ei cu autorulota. Până acum, aceștia au mers în Bulgaria, s-au oprit pe Coasta de Azur, dar și în Munții Apuseni.
Din păcate pentru vedetă, călătoria a avut și unele părți mai proaste pe care le resimte și acum. Actrița a ajuns să se accidenteze atunci când și-a pus fetițele la somn.
Laura Cosoi a alunecat atunci când s-a dat jos din patul micuțelor sale și s-a lovit cu fața de scară. Vedeta povestea că nici măcar acum nu poate să-și simte partea stângă a feței pentru că s-a lovit chiar foarte tare.
„Și, în sfârșit, se face 23.00 și speram că le va lua somnul repede. Și chiar așa a fost. Când să mă dau jos din pat, am alunecat și m-am proptit cu fața în scara de la patul lor.
Am crezut că m-a lovit trenul, cum se spune. Nici acum nu îmi simt partea stângă a feței”, povestește Laura Cosoi.
Vacanța cu rulota nu este exact cum s-ar fi așteptat vedeta și a mărturisit că imaginile din prima noapte nu sunt deloc unele demne de a fi postate pe Instagram.
Laura Cosoi a povestit că a fost un haos din cauza copiilor, care desigur că voiau mai mult să se joace decât să stea cuminți sau să se culce.
Părinții au trebuit să fie și atenți ca cei mici să fie îmbrăcați bine, să nu calce pe vreo piatră greșită sau să se lovească în vreun fel.
Până la urmă, cele trei fetițe ale Laurei Cosoi au adormit aproape de miezul nopții. Deși experiența cu trei copii poate fi destul de dificilă, după cum a povestit chiar ea, actrița și soțul ei se gândesc la încă un copil.