Sport

Ce ar face Guardiola din Florinel Coman și din Jovan Markovic? Care sunt regulile cu care Pep inventează fotbaliști geniali

Manchester City nu e doar cea mai puternică echipă din lume, e și clubul cu una dintre cele mai performante academii de fotbal.
03.03.2024 | 20:16
Ce ar face Guardiola din Florinel Coman si din Jovan Markovic Care sunt regulile cu care Pep inventeaza fotbalisti geniali
Investiții uriașe și reguli pe filozofia lui Pep Guardiola în academia lui Manchester City. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Chiar dacă au bugete uriașe de transferuri, conducătorii de la Manchester City sunt preocupați să producă jucători în propria academie. Pentru a fi cât mai eficienți, au creat la nivel de copii și juniori un sistem demn de o echipă profesionistă aflată la cel mai înalt nivel.

Care sunt regulile cu care Pep inventează fotbaliști

Venirea lui Pep Guardiola în 2016 a revoluționat inclusiv fotbalul la nivelul juniorilor în cadrul clubului. În comparație cu rivala United, unde modul de creștere a juniorilor este unul mai lejer, la City copiii sunt tratați ca niște mini-profesioniști.

ADVERTISEMENT

Juniorii de la academia lui City beneficiază de școli private, dar și de atenție în toate detaliile. Odată ajunși la academie, puștii primesc o alimentație stabilită de un nutriționist. Cereale înainte de antrenament și o masă bogată în proteine la finalul ședinței de pregătire, din care nu lipsesc smoothie-urile special create pentru tinerii sportivi.

“Au absolut toate condițiile. Academia lui City e organizată și funcționează precum un club profesionist”, explică un insider pentru Daily Mail. City creează jucători ținând cont de principiile de joc avute de echipa mare antrenată de Pep Guardiola. Și rezultatele confirmă: clubul a vândut în ultimii doi ani fotbaliști formați la academie în valoare de 150 de milioane de lire sterline.

ADVERTISEMENT

Investiții uriașe și formatori geniali

Acționarii “cetățenilor” au investit în ultimii 10 ani peste 200 de milioane de lire sterline doar în bazele de pregătire. Și concluzia este că investiția a meritat. City a câștigat titlul în precedentele 3 sezoane la U23 și domină și la alte grupe de vârstă, dar traversează o perioadă mai slabă din cauza plecării a mai multor jucători și promovarea altora care sunt sub categoria de vârstă.

Bazele academiei la nivel tehnic au fost puse de către Rodolfo Borrell, adus de la Liverpool în 2014. Catalanul, din poziția de director tehnic, a implementat principiile învățate la Barcelona. “Rodo este un geniu”, spune sursa jurnaliștilor englezi.

ADVERTISEMENT

Încă de la venirea sa, în 2016, Guardiola a remarcat nivelul foarte bun pe care îl au tinerii din academie promovați la echipa mare. “Învățau orice principiu extrem de rapid. Nu e vorba numai despre calități în joc, ci despre comportament, respect, modul în care ascultau ce li se explica”.

Rico Lewis, Phil Foden, Cole Palmer și Oscar Bobb se numără printre tinerii formați în academie care au impresionat la echipa mare. Potrivit informațiilor furnizate de insider, secretul nu constă doar în talentul nativ al acestora, ci și în etica muncii, capacitatea de a rezista presiunii, de a respecta orice program strict.

ADVERTISEMENT

“Merg la școală unde se comportă exemplar. Îi ascultă pe profesori și își fac temele. Se dezvoltă ca oameni și devin și mai buni sportivi. Pare ceva simplu, nu sună ca și cum ar fi un secret”.

Elevii performanți sunt răsplătiți și nu sunt agreate “fițele”

În cadrul academiei sunt și câteva reguli inedite și stricte în același timp. Doar juniorii care au rezultate peste medie la școală au dreptul să poarte ghete colorate. Nu este acceptat stilul modern cu jambierele deasupra genunchiului sau cu șosete scurte, sub călcâi. De asemenea, pe teren, tricoul trebuie obligatoriu băgat în șort, precum Rodri.

Jucătorii sunt creați având în minte stilul lui Guardiola de a vedea fotbalul. Modulul 4-3-3 e sfânt, astfel încât în momentul în care un tânăr este promovat la echipa mare, să poată să se adapteze foarte rapid din punct de vedere tactic.

Guardiola a reușit prin filozofia sa nu doar să influențeze antrenori din întreaga lume. A revoluționat fotbalul, dar și modul în care se creează fotbaliști care, la 17-18 ani, sunt capabili să joace în Premier League și să se lupte de la egal la egal cu cei mai valoroși jucători din lume.

ADVERTISEMENT