Fotbal intern

Ce au făcut jucătorii României U21 înainte de EURO 2021! Ultima etapă aduce îngrijorare pentru Adrian Mutu

22.03.2021 | 08:20
Ce au facut jucatorii Romaniei U21 inainte de EURO 2021 Ultima etapa aduce ingrijorare pentru Adrian Mutu
ADVERTISEMENT

România U21 a intrat în săptămâna debutului la Campionatul European de tineret, iar primul meci se va juca miercuri, 24 martie, de la ora 22:00, cu Olanda. FANATIK îţi prezintă ce au făcut fotbaliştii selecţionaţi de Adrian Mutu la ultimele meciuri din campionat.

Dintre cei 23 de jucători chemaţi de Adrian Mutu la naţională, doar doi au reuşit să înscrie în ultimele meciuri înaintea turneului final. Olimpiu Moruţan şi Darius Olaru au fost decisivi în derby-ul FCSB – CFR Cluj 3-0, ambii cu câte un gol, şi s-au numărat printre cei mai buni jucători ai liderului în meciul de pe Arena Naţională.

ADVERTISEMENT

Portarii României U21, integralişti în ultima etapă

Andrei Vlad (FCSB) – integralist în derby-ul câştigat de “roş-albaştrii” cu CFR Cluj, scor 3-0. A şomat în poarta liderului, din moment ce ardelenii nu au avut niciun şut pe poartă.

Marian Aioani (Chindia) – integralist în remiza cu Viitorul, scor 0-0. A avut o intervenţie bună la una dintre acţiunile dobrogenilor şi s-a numărat printre cei mai buni jucători de pe teren.

ADVERTISEMENT

Mihai Eşanu (Dinamo) – integralist în înfrângerea cu Poli Iaşi, scor 0-1. Nu a avut nicio vină la golul marcat de Djuranovic.

Minute puţine pentru fundaşii României U21

Ştefan Vlădoiu (U Craiova) – a jucat 6 minute în victoria cu UTA Arad, scor 2-0, fiind introdus pe teren în locul lui Ştefan Baiaram.

ADVERTISEMENT

Denis Haruţ (FCSB) – rezervă neutilizată în derby-ul cu CFR Cluj.

Alexandru Paşcanu (Ponferradina) – a fost integralist în victoria cu Almeria, scor 2-1. Evoluţia fundaşului român a fost caracterizată drept bună de presa locală.

Andrei Chindriş (FC Botoşani) – a fost integralist în remiza cu Astra Giurgiu, scor 0-0. A avut o evoluţie bună în ultimul meci din campionat.

ADVERTISEMENT

Denis Ciobotariu (CFR Cluj) – nu a fost nici rezervă la derby-ul FCSB.

Radu Drăguşin (Juventus) – a fost rezervă neutilizată în înfrângerea cu Benevento, scor 0-1.

Raul Opruţ (Hermannstadt) – a fost integralist în înfrângerea cu FC Voluntari, scor 0-1. A avut o evoluţie modestă, fără să iasă în evidenţă.

Radu Boboc (Viitorul) – nu a fost nici rezervă în meciul cu Chindia Târgovişte.

Oaidă şi Moruţan, singurii mijlocaşi care au strălucit

Marius Marin (Pisa) – a fost integralist în victoria cu Spal, scor 3-0, meci jucat pe 15 martie. Partida din acest weekend, cu Pordenone, a fost amânată după ce adversarii s-au confruntat cu mai multe cazuri de coronavirus.

Marco Dulca (Chindia) – nu a fost nici rezervă în meciul cu Viitorul.

Răzvan Oaidă (FCSB) – a jucat 7 minute în victoria cu CFR Cluj, fiind introdus pe teren în locul lui Octavian Popescu.

Cătălin Itu (CFR Cluj) – a jucat 43 de minute în meciul cu FCSB, fiind sacrificat după eliminarea lui Giedrius Arlauskis. Până la schimbare nu s-a făcut remarcat.

Darius Olaru (FCSB) – a fost integralist în victoria cu CFR Cluj, în care a reuşit să deschidă scorul în minutul 49. A avut o evoluţie foarte bună, fiind printre remarcaţii derby-ului.

Andrei Ciobanu (Viitorul) – a jucat 69 de minute în remiza cu Chindia Târgovişte, fiind schimbat cu Joalisson. A avut o evoluţie modestă la ultimul meci.

Olimpiu Moruţan (FCSB) – a jucat 90 de minute în victoria cu CFR Cluj, în care a reuşit să marcheze golul 3. A fost schimbat în prelungiri cu Ionuţ Vînă, după un meci în care a fost cel mai bun de pe teren.

Octavian Popescu (FCSB) – a jucat 83 de minute în victoria cu CFR Cluj şi a fost schimbat cu Răzvan Oaidă. Nu a făcut un meci reuşit, însă a scos eliminarea lui Giedrius Arlauskis.

Alex Cîmpanu (U Craiova) – a jucat 58 de minute în victoria cu UTA Arad şi a fost schimbat cu Juan Camara. Evoluţia mijlocaşului adus de la FC Botoşani a fost una modestă.

Alex Măţan (Columbus Crew) – nu a mai jucat din 12 februarie, după realizarea transferului la Columbus Crew. Sezonul 2021 din MLS începe abia pe 17 aprilie.

Atacanţii nu au terminat pe teren meciurile din campionat

George Ganea (Viitorul) – a jucat 80 de minute în remiza cu Chindia, fiind înlocuit cu Luca Andronache. Nu a reuşit să-i pună în dificultate pe adversari.

Adrian Petre (UTA) – a jucat 64 de minute în înfrângerea cu U Craiova, fiind înlocuit cu Liviu Antal. Nu a pus prea mari probleme defensivei oltenilor.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,73 este cota pentru ”Pauză sau Final 1” la meciul România U21-Olanda U21. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT