Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie a analizat apa din peste 100 de orașe din Europa, printre care și Bucureștiul. Directorul agenției, Ramona Dabija, a comentat rezultatele. Așadar, specialiștii au aflat care sunt drogurile preferate de bucureșteni, în special pe final de săptămână.
“Anul trecut, Agenția Națională Antidrog a implementat pentru prima dată studiul privind analiza drogurilor în ape uzate la nivelul municipiului București, aceasta reprezentând componenta României la studiul european care se aplică în peste 100 de orașe europene”, a declarat directorul Ramona Dabija, conform Antena 3.
Așadar, prin prelevarea de probe de apă uzată, specialiștii pot afla cu exactitate ce droguri consumă cetățenii, pentru că apa reziduală este infestată cu multe astfel de droguri. Interesant, se pare că bucureștenii preferă anumite droguri în weekend, în ”scop recreațional”, iar în timpul săptămânii sunt consumate alte substanțe.
“Așa cum ați spus și dumneavoastră, studiul constă în prelevarea de probe de apă uzată. Și mulțumesc Apa Nova pentru sprijinul acordat. Timp de o săptămână, în fiecare dimineață, la aceeași oră, s-au recoltat aceste probe și au fost analizate, cu sprijinul specialiștilor de la Universitatea din Anvers, în vederea depistării de metaboliți de droguri.
Această metodă permite estimarea cantităților de droguri consumate de populația deservită de respectiva stație de epurare, prin măsurarea nivelurilor de droguri ilicite și a mesaboliților lor, identificați în apa uzată analizată. În vederea eliminării eventualelor interferențe dintre drogurile consumate ilicit și cele utilizate licit.
De exemplu în tratamentul bolnavilor din spitale sau producția de medicamente, rezultatele au fost ajustate printr-un factor de corecție stabilit de experții europeni, în baza informațiilor transmise de către specialiști antidrog. Pentru a discerne între consumul recreațional sau cel regulat, a fost folosită o metodă europeană și s-au luat în calcul mai mulți factori”, a completat Ramona Dabija.
Care sunt, însă, drogurile preferate ale Bucureștenilor? Răspunsul pare simplu: cocaină și ecstasy în weekend, și ketamină în timpul săptămânii. ”Ca rezultate principale ale acestui studiu, a reieșit faptul că, pe timpul weekendului, au fost indicate rezultate pentru cocaină și ecstasy, cantitățile identificate în apa uzată au fost mult mai mari față de timpul săptămânii, ceea ce ne indică un consum recreațional.
În schimb, pentru ketamină, mediile cantităților de reziduuri identificate în timpul săptămânii au relevat un consum regulat. Consumul, atât de cocaină, de ecstasy, cât și de ketamină se află în media europeană”, a concluzionat directorul ANA. Așadar, o concluzie care le dă de gândit polițiștilor de la Antidrog.
Potrivit statisticilor ANA, 10,7% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puțin o dată droguri de-a lungul vieții, fiind vorba de un consum experimental, în timp ce 6% dintre aceștia au consumat droguri și în ultimul an calendaristic, așadar vorbim despre consum recent.