Sport

Ce i-a dezvăluit Adi Mutu fostului președinte după plecarea de la CFR Cluj. „Au vrut să-și bată joc de mine!”

Adrian Mutu s-a întâlnit cu Dumitru Dragomir după ce și-a dat demisia de la CFR Cluj. Ce i-a dezvăluit „Briliantul” fostului președinte LPF.
11.04.2024 | 10:32
Ce ia dezvaluit Adi Mutu fostului presedinte dupa plecarea de la CFR Cluj Au vrut sasi bata joc de mine
Ce i-a dezvăluit Adi Mutu fostului președinte după plecarea de la CFR Cluj. „Au vrut să-și bată joc de mine!”. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FANATIK a anunțat în exclusivitate că Adrian Mutu și-a prezentat demisia după Corvinul – CFR Cluj 4-0. Tot mai multe guri din lumea fotbalului susțin că antrenorul a fost „lucrat” de jucători.

Mutu, discuție cu Mitică Dragomir după plecarea de la CFR Cluj: „Au vrut să-și bată joc de mine!”

Adrian Mutu a dezvăluit că s-a simțit trădat de jucători la ultimul său meci pe banca CFR-ului. Cu el la timonă, ardelenii au fost umiliți în sferturile Cupei României, 0-4, cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara.

ADVERTISEMENT

La trei zile distanță, fără Mutu pe bancă, CFR Cluj a arătat o cu totul și cu totul altă față și a dat de pământ cu Rapid, în Giulești, scor 4-1. La final, jucătorii ardeleni au avut un mesaj pentru „Briliant”.

„Pe Mutu l-au curățat jucătorii. Ce să ne mai dăm după cireși. L-au curățat jucători, ce să mai. Eu m-am întâlnit cu Mutu alaltăieri. A venit la mine. Dar nu Mutu mi-a spus asta. Dar era foarte supărat, foarte afectat.

ADVERTISEMENT

‘Nea Mitică, dacă luam bătaie cu 1-0 poate nu eram așa supărat. Că se întâmplă la fotbal. Dar în momentul când au vrut să își bată joc de mine… E altceva’.

Iar eu am un obicei prost. Îmi notez dacă mă uit la un meci să văd cât aleargă o echipă. Asta mi-am notat de la nea Cornel Drăgușin, Dumnezeu să-l ierte.

ADVERTISEMENT

Eu n-am nevoie să mai pun aparatul ăla pe spate. Știu câte sprinturi au făcut. Am niște criterii și știu exact. Au fost fotbaliști care n-au alergat nici 3000 de metri. Iar Tachtsidis nu făcuse 3500 de pași în meciul ăla.

Domne, au vrut să îl curățe, să ne înțelegem. Mutu nu are nicio vină. Mutu oricum venea pe locul 2. Că echipa juca bine cu Mutu. Dar l-au prins și l-au curățat”, a declarat Dumitru Dragomir, în exclusivitate la „Max Profețiile lui Mitică”, show care e live pe FANATIK.RO, lunea, de la ora 13:30.

ADVERTISEMENT

În locul lui Adrian Mutu, la CFR Cluj au rămas să conducă echipa Francisc Dican și Ovidiu Hoban. Site-ul nostru a anunțat însă că revenirea lui Dan Petrescu e iminentă, iar „Bursucul” ar putea sta pe bancă chiar din etapa următoare.

În etapa a patra a play-off-ului, CFR Cluj joacă acasă cu FCSB. Duelul primelor două clasate din SuperLiga e programat duminic, 14 aprilie, de la ora 21:00.

Cum vede Mitica Dragomir REVENIREA lui Dan Petrescu la CFR Cluj: “PE MUTU L-AU CURATAT JUCATORII”

ADVERTISEMENT