Sport
notix pixel id

Ce NU a spus Nuțu Cămătaru despre Gigi Becali, în cartea lui Maticiuc. Dezvăluiri incredibile: ”La Vernescu, Gigi a ieșit cu fotoliul prin geam și l-a făcut țăndări!” Exclusiv

Cu ajutorul unor persoane apropiate din anturajul lui Gigi Becali și Nuțu Cămătaru din urmă cu aproape 20 de ani, FANATIK a refăcut povestea de roman a relației de prietenie și de afaceri dintre cei doi
02.12.2021 | 19:57
Ce NU a spus Nuțu Cămătaru despre Gigi Becali, în cartea lui Maticiuc. Dezvăluiri incredibile: ”La Vernescu, Gigi a ieșit cu fotoliul prin geam și l-a făcut țăndări!” Exclusiv
Nuțu Cămătaru și Gigi Becali au avut la un moment dat o relație apropiată, pe care, ulterior, mai ales după arestarea lui Ion Balint, patronul FCSB-ului a încercat să o minimalizeze
ADVERTISEMENT

Unul din elementele importante de promovare ale cărții scrise de Codin Maticiuc, ”Viața lui Nuțu Cămătaru, dresor de lei și de fraieri”, premergătoare lansării acesteia, a fost legat de relația de prietenie dintre Ion Balint, alias Nuțu Cămătaru și Gigi Becali. Toată lumea specula pe seama unor dezvăluiri incendiare, dar până la urmă, referirea legată de cele două personaje, pentru că dacă l-am numi capitol ar fi exagerat, s-a rezumat doar la un episod în care actualul patron al FCSB-ului ar fi fost tachinat de un anume Corsicanu, despre care presa a crezut inițial că ar fi vorba de cunoscutul lider al galeriei Rapidului. 

„Îl știu de mult, și mereu l-am ținut. Și cu bani, și cu șmecherie. Eram cu el și cu Oneață la Lido, la hotel, când mi-a propus Păunescu să intru eu la Steaua. Poți să-l întrebi pe Nețoiu, că era și el acolo. I-am spus lu’ Viorel că nu intru în fotbal, că nu mă pricep, și că să-l bage pe Gigi.

La un moment dat s-a luat cu Corsicanu. Ăla mereu îl lua la telefon și-l înjura numai de fetele lui. Își băga și-și scotea în fetițele alea de o luase Gigi razna. Voia să-l antrenez să se bată cu Corsicanu, înnebunise de tot.

ADVERTISEMENT

L-am căutat eu pe Corsicanu și l-am găsit la o cârciumă prin Herăstrău. Era cu un văr de-ai lui Fane Spoitoru și cu niște arbitri. L-am pândit să se despartă de ăia și când s-a suit într-un taxi l-am blocat cu mașinile. Am spart geamurile la taxi cu pumnii și răngile și i-am scos prin geam pe el și pe ăla al lui Fane. Ăluia i-am dat doar un pumn în piept de și-a pierdut aerul și i-am zis să stea cuminte. Pe Corsicanu l-am spart cu bătaia și, când a căzut inconștient, soră-mea Angelica a sărit cu tocurile pe fața lui de l-a tăiat. Și toate războaiele astea pentru Gigi, care la televizor zice că nu mă cunoaște”, a povestit Nuțu Cămătaru despre prietenia lui cu Gigi Becali.

După apariția cărții, reacțiile n-au întârziat să apară. Soția lui Nuțu a precizat că nu este vorba de Gigi Corsicanu, ci de Marius Corsicanu din Colentina, dar cea mai interesantă reacție a venit de la… Gigi Becali. Actualul patron al Stelei a negat că i-ar fi cerut lui Nuțu să bată pe cineva, dar a admis că l-a cunoscut pe temutul Ion Balint.

ADVERTISEMENT

„Astea sunt niște minciuni… Eu ce relație aveam cu Nuțu, când eram pe la cazino, îi ceream o sută-două sute de mii de euro, a doua zi îi dădeam înapoi. Atât a fost. Eu nu eram fraier. Niciodată nu am spus ca cineva să bată pe cineva. Mereu când cineva voia să bată pe cineva, eu mă opuneam. Eu habar nu am de așa ceva. Mi-e și rușine să comentez aceste lucruri”, a declarat Gigi Becali la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la PRO X. Interesant este că, în perioada în care a fost judecat, Nuțu Cămătaru a povestit cu lux de amănunte cum a fost victima unei tentative de asasinat eșuate, chiar de ziua lui, pe 7 ianuarie 2002, când s-a nimerit ca Gigi Becali să fie acasă la temutul interlop.

Cu ajutorul unor apropiați ai celor două personaje, FANATIK a refăcut povestea incredibilă din urmă cu aproape 20 de ani: împrejurările în care s-au cunoscut de fapt Nuțu Cămătaru și Gigi Becali, în ce relații au fost și când s-a rupt definitiv legătura dintre ei!

ADVERTISEMENT

Scandalul de la Cazino Vernescu: ”Gigi a ieșit cu fotoliul printr-un geam și l-a făcut țăndări!”

La începutul anilor 2000, Gigi Becali era pe val. Era perioada în care prețurile terenurilor achiziționate aproape pe nimic în Pipera explodaseră, iar machidonul urcase, treaptă cu treaptă, din postura de acționar și finanțator al Stelei în cea de unic proprietar, mutare concretizată în anul 2003.
Conform unor apropiați din anturajul vremurilor, Gigi ar fi dezvoltat o pasiune aprinsă pentru jocurile de noroc.

”Seară de seară mergea în cazinouri, mai ales la Vernescu. Avea o zonă privată, doar pentru el, unde juca în principal ruletă, dar și black-jack. Pierdea sume mari de bani și la un moment dat s-a trezit într-o criză de lichidități. Avea două pasiuni, care la acea oră, îl costau enorm. Steaua, acolo unde încă nu pusese mâna pe hățuri, dar era nevoit să investească cât mai mult pentru a-și spori ulterior puterea ca și acționar și … jocurile! Era conștient de ceea ce făcea, dar pur și simplu nu se putea opri.

ADVERTISEMENT

Țin minte că, la un moment dat, ca să scape cumva, a făcut intenționat un scandal monstru la Vernescu. Știa că îl vor pune pe black-list și spera ca astfel să nu mai poate intra ca să joace. Într-o noapte, după ce a pierdut tot, și-a luat bricheta Dupont și a aruncat-o în vitraliile respectivei locații. Bricheta de aur s-a lovit de o ramă și s-a îndoit, dar sticla tot nu s-a spart! De furie a luat un fotoliu și a intrat cu el direct printr-un geam! Țăndări l-a făcut! Evident că a fost dat afară și interzis, dar totul a durat maxim două săptămâni. Că doar ăia nu erau proști să piardă cloșca cu puii de aur!? Așa proceda și Giovani, dar ambii erau suspendați maxim o lună, după care erau reprimiți și redeveneau apți de…joc”, a povestit una din cele două surse FANATIK.

”Avea nevoie de bani cash ca să facă plățile la Steaua!”

Evident că primii care au aflat despre nevoie de lichidități ale lui Gigi au fost cămătarii, care acționau în apropierea cazinourilor și care au făcut averi din împrumuturile cu dobânzi mari oferite unor jucători renumiți ai vremii, cum ar fi, de exemplu, Mihail Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României. La început, Gigi a fost reticent și, pentru că deja devenise persoană publică, a evitat contactul cu ”săgețile” de prin jurul cazinourilor. A cerut însă să discute direct cu Nuțu Cămătaru, aflat în plină expansiune financiară la începutul anilor 2000. Astfel, între cei doi s-a legat treptat o relație de prietenie, dar și de afaceri.

ADVERTISEMENT

”Nuțu știa că Gigi stă pe un munte de bani, prin prisma hectarelor întregi de teren achiziționate după Revoluție în Pipera, dar știa și că, din cauza jocurilor și a cheltuielilor mari cu Steaua, are momente de blocaj financiar. Ca să rezolve problema, machidonul scotea la vânzare un teren, doar că, aceste tranzacții nu se puteau face peste noapte. Până se găsea cumpărător, până se achitau banii… De multe ori, pentru a rezolva mai repede situația și a face plățile la timp la Steaua, Becali lăsa mult din prețul terenului și mai pierdea și aici o grămadă de bani. 

Așa că relația cu Nuțu s-a legat firesc. Nuțu a început să-l împrumute pe Gigi cu sume din ce în ce mai mari, 100.000, 200.000, 500.000 de dolari, plus dobândă aferentă, iar la început i-a cerut niște garanții în terenuri. Ulterior, ca să nu se mai piardă vremea și pentru că relația lor de prietenie era din ce în ce mai bună, n-au mai avut nevoie de acte și garanții în terenuri.  Așa a apărut și povestea cu jucătorii de la Steaua, lăsați gaj la Nuțu, dar asta a fost mai mult la nivel de vorbe între ei, pentru că era destul de complicat de făcut acte pe așa ceva. Ce putea să facă Nuțu cu Mirel Rădoi, în calitate de proprietar??”, a explicat cealaltă sursă FANATIK, din anturajul cămătarilor. În momentul în care Becali vindea terenul, împrumutul plus dobânda erau achitate. Povestea fotbaliștilor lăsați garanție lui Ion Balint a fost confirmată de fostul fundaș dreapta al Stelei, Florentin Dumitru, în 2019, într-o emisiune la ProSport.

Ultimul împrumut pentru echipă: Gigi Becali și-a amanetat palatul în 2010, pentru 4 milioane de euro!

Relația de prietenie dintre cei doi a durat până în 2004, atunci când Nuțu Cămătaru a fost arestat. Între timp, o dată și cu apropierea din ce în ce mai pregnantă de religie și biserică, lui Becali a început să-i scadă definitiv pasiunea pentru jocurile de noroc, mai ales că între timp devenise și unicul patron al Stelei.

Pe de altă parte, latifundiarul din Pipera visa la o carieră politică și a realizat că acest viciu era incompatibil cu planul său de a deveni președintele României. Un singur episod interesant mai apare în istoricul împrumuturilor spectaculoase făcute de-a lungul timpului de Becali și pare a fi legat tot de visul său de deveni conducător de stat.

Se pare că suma cheltuită pentru campania electorală din 2009 a depășit așteptările lui Gigi. Conform unor dezvăluiri făcute la o emisiune TV de către Corneliu Vadim Tudor, neavând din nou bani pentru salariile jucătorilor, machidonul și-ar fi amanetat palatul din Aleea Alexandru, pentru 4 milioane de euro, bani luați cu o camătă de 10% de la Florin Pârvu, alias Chinezu”, patronul Autovit, cel mai cunoscut târg de mașini din București. A fost practic ultimul episod în care patronul FCSB-ului a mai avut nevoie de bani pentru a-și finanța propria echipă, în care, conform unor surse, ar fi investit numai în perioada 2006-2011 peste 40 de milioane de euro!

Arestarea lui Nuțu din 2004 nu i-a picat bine lui Gigi Becali. Prin prisma parteneriatului inedit de afaceri, Gigi Becali ar fi fost chemat la audieri de procurori, în calitate de martor, dar până la urmă, se pare că miza lichidării clanului Cămătaru a fost cu totul alta. De aici și răcirea treptată a relațiilor dintre cei doi, de aici și răbufnirea mocnită a lui Nuțu din paginile cărții scrise de Codin Maticiuc.


CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT
A apărut noua revistă Fanatik
  • NOUL FANATIK, prima revistă de sport pe hârtie lucioasă
  • 116 pagini de emoții + poster GRATUIT, la NUMAI 10 lei
A apărut noua revistă Fanatik