Sese și Giovana s-au întâlnit în emisiunea Mireasă și au demonstrat că iubirea lor este reală, dincolo de televiziune. În doar câteva luni, cei doi vor deveni părinți pentru prima și vor avea o fetiță, căreia deja i-au ales numele.
Sese și Giovana pun totul la punct pentru venirea pe lume a fetiței lor. În doar câteva luni, ei vor deveni părinți pentru prima dată și deja au ales un nume special pe care micuța lor să îl poarte.
Câștigătorii sezonului 5 al emisiunii Mireasă au preferat ca până acum să rămână discreți cu privire la alegerea făcută, însă de curând au împlinit un an de relație, astfel că au vrut să le facă o bucurie celor care îi îndrăgesc.
Tânăra mămică se simte mai împlinită ca niciodată și este foarte entuziasmată de faptul că mai este foarte puțin până va face cunoștință cu fiica sa, care se anunță încă de pe acum un copil special.
Mai exact, Giovana și Sese au găsit pentru micuță un nume deosebit, rar întâlnit în România. Mai exact, copila se va numi Hurrem Selina, ceea ce a atras imediat atenția publicului.
„Nu am vrut să-l divulg. O s-o cheme Hurem Selina”, a declarat fosta concurentă a show-ului matrimonial Mireasa în timpul unei apariții televizate, conform WoWbiz.ro.
Hurrem provine din limba turcă și înseamnă, printre altele, nostimă, veselă, prietenoasă și norocoasă. Selina este un derivat al numelui Selena, provine din limba latină și se traduce drept „zeița lunii”.
Sese, la rândul său, abia așteaptă să devină tătic și a dezvăluit că vrea să se ocupe în totalitate de amenajarea camerei copilului, în care nu vrea să folosească culoarea clasică: roz, în ciuda faptului că va avea o fată.
„Eu vreau să mă ocup de tot. Nu roz, chiar dacă e fetiță. O să fie cu galben, portocaliu. Vreau să fie mai specială. Mie îmi place cu design-ul, să fie o surpriză”, a explicat viitorul tătic.
Cât despre posibilitatea de a ajunge în fața altarului atunci când își vor boteza fetița, Sese și Giovana nu o iau în calcul, deoarece își doresc ca, fiind vorba despre două evenimente atât de importante pentru ei, să aibă loc în zile diferite.