Life

Ce planuri are Livia Graur după divorț. Prezentatoarea de la Prima TV a apelat la estetician

Ce planuri are Livia Graur după divorț? Vedeta vrea să plece în vacanță împreună cu fiica sa, Renata. Prezentatoarea de la Prima TV a apelat la estetician.
11.07.2022 | 15:03
Ce planuri are Livia Graur dupa divort Prezentatoarea de la Prima TV a apelat la estetician
Ce planuri are Livia Graur după divorț. Sursa foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Livia Graur și soțul ei au divorțat la notar și erau separați de la începutul anului, însă prezentatoarea a ținut secret acest detaliu.

Ce planuri are Livia Graur după divorț

Prezentatoarea de la Prima TV și fostul partener de viață, Răzvan Ștefan Graur, au rămas în relații bune după divorț, de dragul fiicei lor, Renata, în vârstă de nouă ani.

ADVERTISEMENT

Livia Graur încearcă să meargă înainte și se ocupă mai mult de ea, dar și de Renata. Cele două vor merge împreună în vacanță, dar nu în România.

Vedeta încă nu a stabilit nimic, dar este sigură că ea și Renata vor merge undeva unde e cald. Destinația va fi departe de România și va fi undeva unde Livia Graur nu a mai fost până acum. Fiica ei deja a fost plecată la bunici, iar acum va merge la munte.

ADVERTISEMENT

“Încă nu am programat concediul, dar va fi mai mult ca sigur undeva la mare, la soare, să fie frumos! Suntem prea săraci să ne petrecem vacanța în România!

“E lumea asta prea mare ca să merg în țară sau într-o destinație în care am mai fost. Încerc să găsesc o destinație în care nu am mai fost. Va fi o provocare! Am fost în Bulgaria, în Grecia, în Malta.

ADVERTISEMENT

În Egipt nu am fost până acum, dar e foarte cald în perioada asta și nu e o idee bună. Dubaiul e pe listă, dar nu e o destinație de mers în perioada asta. Eu nu rezist foarte mult la căldură. Mai am și Tunisia în vedere.

Anul asta nu am făcut plajă mai deloc. La Paris am umblat, și în rest n-am avut timp de plajă, deși eu aș putea să fac plajă și la mine în curte. Am amenajat-o de vară, am mai multe piscine, am și pentru Renata mai mică.

ADVERTISEMENT

Acum vreau să-i cumpăr Renatei și un tobogan cu apă, cu niște colace în care te dai. Acum Renata e plecată în altă vacanță, urmează tabăra, apoi va pleca la munte.

Nici nu apuc să-i desfac bagajele că trebuie să i le fac iar. Se plimbă copilul mai mult decât mine!”, a declarat Livia Graur pentru click.ro.

La ce proceduri cosmetice apelează Livia Graur

Vedeta de la Prima TV arată foarte bine și a slăbit destul de mult, iar acum are doar 49 de kilograme. Cu toate acestea, prezentatoarea știrilor Focus recunoaște că ar vrea să se mai îngrașe puțin.

Livia Graur a început să meargă regulat la medicul estetician pentru a-și face câteva proceduri non-invazive. Nu vrea să-și facă operații estetice prea curând, dar nici nu i-au fost recomandate.

“În fiecare zi tenul meu este agresat, supus machiajului. Am venit să-mi fac o procedură. Ador procedurile non-invazive, căci mie mi-e frică de ace. Până la cuțit există soluții.

Deocamdată, nu mi s-au recomandat operațiile estetice. Mi-aș dori să mă mai îngraș câteva kilograme, altceva nu aș schimba la mine.”, a mai spus prezentatoarea pentru sursa citată.

Prezentatoarea TV și soțul ei au divorțat după 13 ani de căsnicie. Cei doi au ținut totul secret, dar informația a apărut în presă în urmă cu câteva zile.

Livia Graur și Răzvan Ștefan Graur vor rămâne în relații bune de dragul fiicei lor.

“Unele lucruri se întâmplă pur și simplu. Am rămas în relații civilizate pentru ca avem un copil de crescut!”, a adăugat ea.

ADVERTISEMENT
Tags: