News

Ce populaţie are România în 2022. Estimările șefului INSP înainte de rezultatul recensământului

Șeful Institutului Național de Statistică a anunțat sâmbătă, în plin proces de recensământ, că populația României s-a redus cu peste trei milioane de locuitori în 30 de ani
14.05.2022 | 13:21
Ce populatie are Romania in 2022 Estimarile sefului INSP inainte de rezultatul recensamantului
Scădere continuă a populației României, susține INS. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Institutul Național de Statistică a anunțat că datele inițiale ale recensământului aflat în desfășurare arată că populația țării s-a redus cu un milion de locuitori în ultimii zece ani și aproape trei milioane față de începutul anilor 90.

Ce populație are România în 2022

Reprezentanții INS susțin că datele inițiale arată o scădere a populației țării cu două milioane de locuitori față de anul 2002.

ADVERTISEMENT

„Estimările inițiale arată o populație rezidentă în jur de 19 milioane de locuitori, mai mică un milion față de populația din 2011 și cu două milioane și ceva față de cea din 2002. Datele vor fi confirmate de rezultatele recensământului”, a declarat Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al INS, la Antena 3.

Acesta a precizat că România are o populație îmbătrânită, cu o vârstă medie în jurul valorii de 44 de ani.

ADVERTISEMENT

„Vârsta medie a populației este îmbătrânită, în jurul a 44 de ani. Și vârsta mediană, tot peste 40 de ani, ceea ce e foarte mult. Ne plasează în rândul țărilor cu o populație îmbătrânită”, a mai precizat Vladimir Alexandrescu, care a subliniat că majoritatea celor plecați din țară sunt din grupa de vârstă de muncă. „Oamenii care sunt apți să presteze o activitate utilă societății, și în felul acesta este lipsită economia românească de ceea ce este cel mai important pentru susținerea efortului de activitate și de dezvoltare, respectiv o forță de muncă ajunsă la plenitudinea competenței și a energiei de a lucra”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al INS.

22,8 milioane locuitori în 1992

Astfel, potrivit datelor INS, România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de persoane din populaţia rezidentă în ultimii 10 ani.

ADVERTISEMENT

Tudorel Andrei, preşedintele INS, a precizat că sporul natural negativ şi migraţia externă sunt principalii factori ai scăderii populaţiei, în condițiile în care cel mai ridicat nivel al populaţiei României a fost înregistrat în anul 1992, când ţara avea 22,8 milioane de locuitori.

Reprezentanții INS au anunțat și că perioada în care românii se pot auto-recenza a fost prelungită cu încă două săptămâni, până la data de 27 mai, dat fiind interesul crescut al românilor pentru completarea chestionarelor online.

ADVERTISEMENT

Peste opt milioane de chestionare au fost deja completate, cele mai multe în ultimele două săptămâni.

Recensământul online al populaţiei a început la data de 14 martie 2022, iar românii care completează formularul online primesc, la cerere, o zi liberă, plătită.

ADVERTISEMENT
Tags: