Fotbalistul a avut parte de o primire foarte bună în Gruia, acolo unde a jucat timp de 6 ani. Franco-algerianul a fost aplaudat de fanii ardeleni, iar fotbalistul a întors gestul aplaudând la rândul său.
Deși a fost introdus pe teren în minutele de prelungire ale meciului CFR Cluj – FCSB, Billel Omrani a reușit să-l enerveze pe Robert Niță, care a avut un discurs critic la adresa atacantului în cadrul cele mai noi ediții a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, fiind nemulțumit de problemele pe care acesta le-a avut înainte să intre în joc.
”Nu înțeleg jucătorii ăștia care nu au portjartiera ori pusă, ori nepusă înainte de meci. Bă, dacă ai aere și fițe de profesionist și ai pretenții, când ieși pe teren trebuie să ai ghetele în picioare sau dacă e gerul ăsta să te încălzești în adidași și ghetele să le ții în geacă la cald.
Când îți spune ăla ‘te bag’, preparatorul îți zice ‘fă 7 sprinturi’, te schimbi și îți iei ghetele în picioare, să se muleze alea puțin pe picior, să fie calde. Ai noștrii sunt unii în papuci, unii în botoși.
Vrea să-l bage pe Omrani și stau ăia cu mâinile înghețate și cu mănușile în mâini să-i dea cercelul jos din ureche. Și avem pretenția că nu joacă. Cred că-i trebuia patentul ăluia să-i scoată cercelul că-i intrase în carne țâmburușul ăla care se pune în spate”, a declarat Niță.
VEZI VIDEO MAI JOS
Fostul atacant s-a arătat deranjat de faptul că Billel Omrani era mai preocupat de cum arată în deplasarea de la Cluj, decât de faptul că trebuie să intre pe teren și să-și ajute echipa.
”Eu înțeleg că a fost sex simbol pe acolo și dorea să strălucească nocturna în cerceluș când a făcut 2-3 poze, dar tu nu ai fost adus la FCSB să faci poze cu admiratoarele de la echipa pe unde ai trecut, în orașul respectiv.
Toți sunt supărați când nu joacă, dar când vor să-i bage, stai că nu am portjartierul, stai că s-a blocat cercelul”, a mai spus Robert Niță, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Billel Omrani a revenit pentru prima oară pe terenul campioanei României după ce s-a transferat la începutul sezonului în lotul ”roș-albaștrilor”, mutare anunțată în exclusivitate de FANATIK.