Life

Ce să faci, de fapt, cu legumele din supă. De ce nu trebuie să le arunci niciodată

Tu știi ce să faci cu legumele din supă? Iată unul dintre motivele pentru care nu trebuie să le mai arunci niciodată dacă o făceai până acum.
29.01.2024 | 09:00
Ce sa faci de fapt cu legumele din supa De ce nu trebuie sa le arunci niciodata
Ce să faci, de fapt, cu legumele din supă. Sursă foto: Pinterest
ADVERTISEMENT

Te-ai întrebat vreodată ce poți să faci cu legumele din supă? Poate până acum obișnuiai să le arunci. După ce vei afla însă câteva detalii interesante, cel mai probabil vei ajunge să își schimb acest obicei.

Ce să faci, de fapt, cu legumele din supă

Supele, dar și ciorbele sunt delicioase. Ele sunt alegerea perfectă în orice moment al zilei și de asemenea, nu necesită nici mult timp de preparare și nici foarte multe ingrediente. 

ADVERTISEMENT

Ce poți să faci însă cu legumele din supă? Sunt persoane care observă poate că au pus prea multe legume și vor să scape de ele. Mai este și situația în care vrem o supă curată, astfel că după fierbere, alegem să le scoatem și să le aruncăm.

Din fericire, dacă am pus prea multe legume în supă sau în ciorbă, putem rezolva problema. Nu e chiar atât de gravă problema, cum ar fi în cazul anumitor ingrediente. Deci ce poți să faci cu legumele din supă?

ADVERTISEMENT

Există o rețetă pe care o poți prepara și care de altfel este și foarte simplă. Pentru a nu arunca niște legume bogate de altfel în vitamine și în minerale, poți să faci chiftele din ele.

Rețeta simplă și delicioasă pe care o poți încerca

Da, legumele din supă pot să devină un preparat delicios. Ai nevoie de două sau trei căni de legume fierte, făcute piure, dar și de o ceapă mică tăiată mărunt, alături de niște usturoi tăiat la rândul său.

ADVERTISEMENT

Mai ai nevoie și de un ou, dar și de o jumătate de cană de pesmet. Nu uita nici de condimente, precum sare, piper, sau boia, după gust. Chifteluțele tale vor fi gata în câteva minute, fără prea multe bătăi de cap.

Piureul de legume se amestecă cu usturoiul și ceapa, iar într-un alt castron se bate oul. Acesta va fi adăugat peste amestecul chifteluțelor, iar treptat se adaugă și pesmetul. Totul se amestecă bine până când obținem un aluat omogen.

ADVERTISEMENT

Modelăm chiftelele, după preferințe, iar apoi le punem la prăjit în tigaie. Le ținem acolo până devin aurii și crocante, iar rezultatul va fi unul cu adevărat delicios. Pot fi servite fie în salate, fie simple.

ADVERTISEMENT