Fotbal international

Ce se întâmplă cu Valentin Mihăilă după retrogradarea Parmei: „Va fi fundamental în sezonul viitor”

25.04.2021 | 15:11
Ce se intampla cu Valentin Mihaila dupa retrogradarea Parmei Va fi fundamental in sezonul viitor
ADVERTISEMENT

Parma a pierdut meciul cu Crotone de sâmbătă, scor 3-4, și oficialii clubului își fac strategia pentru viitorul sezon, de Serie B. Mai mulți fotbaliști ai ”cruciaților” sunt pe radarul altor cluburi, iar printre aceștia este și Valentin Mihăilă.

Transferat în toamna anului trecut de la Universitatea Craiova, internaționalul român a devenit apt de joc abia din luna ianuarie, după ce a scăpat de problemele medicale.

ADVERTISEMENT

Deși nu și-a câștigat locul de titular, Valentin Mihăilă a avut evoluții bune în tricoul Parmei, în cele 16 apariții. Olteanul a și marcat de trei ori pentru trupa de pe Ennio Tardini.

Oficialii Parmei îl includ pe Mihăilă în planurile de reconstrucție a echipei

Gazzetta di Parma anunță că echipa la care sunt legitimați Valentin Mihăilă și Dennis Man a început să creioneze strategia pe termen scurt, care include și revenirea grabnică în Serie A, iar Mihăilă este văzut ca un jucător esențial.

ADVERTISEMENT

”Nu e mereu lucid, nici tehnica lui nu e rafinată, dar dă totul în teren, înșiră adversarii și a înscris un gol frumos cu Crotone.

Să-l poți păstra pe Mihăilă va fi fundamental în sezonul viitor, pentru că are încă foame de rezultate și glorie și ar fi de pariat pe calitățile sale pentru revenirea imediată în Serie A”, a titrat sursa menționată.

ADVERTISEMENT

Dennis Man s-a accidentat în meciul cu Crotone

Celălalt român din lotul pregătit de Roberto D’Aversa, Dennis Man s-a impus ceva mai ușor în primul 11 al parmegianilor. A jucat meci de meci de când a fost achiziționat de la FCSB, iar în ultimele 7 etape a fost titular.

Din păcate pentru el și echipă, Man s-a accidentat în meciul cu Crotone, de sâmbătă, și a fost înlocuit după doar 20 de minute de la startul întâlnirii.

ADVERTISEMENT

În acest moment nu se știe cât de gravă este accidentarea, nici dacă AC Milan, Fiorentina sau Sevilla își vor menține interesul pentru transferul internaționalului român.

ADVERTISEMENT