Ion Crăciunescu nu se plictisește în această perioadă grea, de stat în casă din cauza ucigătorului SARS-CoV-2. FANATIK l-a contactat ca să aflați și dumneavoastră cum își împarte timpul fostul mare arbitru, ce face în casă, ce mănâncă, ce pasiuni are și ce amintiri îi „bântuie” sau îi „mângâie” serile de… pandemie!
Ce faceți, domnule Crăciunescu, toată ziua acasă, în această perioadă de izolare?
– Nu mai spuneți la nimeni, dar învăț să fac ordine în casă… pentru că recunosc, sunt un dezordonat notoriu, iar femeii care îmi face curat i-am dat liber în această perioadă. Apoi mai gătesc…
Ce? Ce vă place cel mai mult?
– Tot ce este cu carne! (râde) În special de vită și de oaie. Apoi ies la cumpărături, fac ceva flotări de întreținere, îngrijesc cei două, trei sute de trandafiri din grădina blocului, udat, tăiat, stropit… azi am făcut bazine și la 15 tuia, la patru mesteceni ce 10 metri, trei tei de 20 de metri și doi salcâmi de 25 de metri… am ajuns la sapă (râde)... dar nu sapă de lemn, Doane ferește (râde)… Altfel mai vorbesc la telefon, mă uit la televizor…
Ce filme ați văzut recent, ce v-a plăcut mai mult?
– Mi-a plăcut foarte mult serialul „Tânărul Papă”, cu Jude Law, și acum văd urmarea, „Noul Papă”, cu John Malkovich. Dar nu refuz și alte filme sau sport, atâta cât mai este…
Dar ceva mișcare?
– Flotări și bicicletă. Zilnic.
Ce considerați că este cel mai important în lupta cu nenorocirea asta de SARS-CoV-2?
– Sincer, încep să cred că foarte puțini știu adevărul despre această pandemie… Așa că nu știu ce este mai important… Oricum, această pandemie este cel mai groaznic lucru pe care l-am trăit în viața mea… N-aș fi crezut vreodată că o să trăiesc așa ceva…
Credeți că se mai reia Liga 1?
– Se poate, dar ce mai contează? Campionatul ăsta este compromis.
Ce ați hotărî pentru campionatul nostru de anul acesta dacă ați fi președintele LPF?
– Orice hotărâre aș lua, tot nu i-aș mulțumi pe toți!
Care a fost cel mai frumos meci pe care l-ați arbitrat?
– Poate Manchester United – Barcelona 2-2 în octombrie ’94, în grupele Ligii Campionilor… și UEFA l-a declarat cel mai frumos la finalul sezonului. Sau Werder Bremen – Anderlecht Bruxelles, o nebunie… A fost 3-0 pentru Anderlecht și a învins Bremen cu 5-3… în decembrie ’93, tot în grupele Ligii. Și au mai fost multe meciuri frumoase pe care le-am arbitrat…
Dar cel mai urât, cu cele mai multe probleme pentru arbitru?
– Cel de la Anina… (n.red. – Minerul Anina – FC Bihor 1-1, Divizia B, noiembrie 1980) Nici nu vreau să mai vorbesc de el. Cu toate că mai luasem bătaie prin județ, aia de la Anina a fost groaznică. A fost cel mai cumplit moment din cariera mea.
Cine afost cel mai recalcitrant jucător pe care l-ați arbitrat?
– Loți Bölöni! Dar și unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-am arbitrat. Loți, pe cât de „rău” era de arbitrat în teren, pe atât de domn era în afara terenului. Îl ajuta inteligența, să nu uităm că el este medic de profesie, dar și antrenor, de atâta timp în Belgia…
Dar cel mai vestit fotbalist eliminat?
– Loți Bölöni! (râde) El care mă dusese la spital, la Târgu Mureș, cu o otită medie acută și a venit în fiecare zi la mine cât am sta în spital, cinci zile…
Caracterizați-l pe Ion Crăciunescu într-un cuvânt!
– Pe mine îi las pe alții să mă caracterizeze.
Caracterizați-l pe Adrian Porumboiu într-un cuvânt!
– Altă întrebare!
Caracterizați relația dintre dumneavoastră și Ion Porumboiu într-un cuvânt!
– Altă întrebare!
Care considerați că au fost cele mai mari performanțe ale arbitrului Ion Crăciunescu?
– Cele mai mari performanțe ale mele… Locul doi în lume în 1995… Trei finale de cupe europene… juniori, tineret, Champions League. În 1995 am arbitrat trei finale în zece zile: Champions League, Cupa Bulgariei și Cupa României.
Tot în 1995 am reprezentat Europa la Cupa Intercontinentală la nivel de echipe naționale, au participat campioanele fiecărui continent, președintele federațiilor internaționale de pe fiecare continent și câte un arbitru de pe fiecare continent. Eu am mers acolo cu domnul Lennart Johansson și cu Danemarca.
Când a fost mai bine ca arbitru: înainte sau după 1989?
– Cred că era mult mai bine înainte de 1989… Jucătorii, și în mod implicit echipele, erau cu trei clase peste ce-am avut după 1989. Arbitram într-un fotbal net superior.
Cum se împacă viața de familie cu cea de arbitru?
– Viața de familie a unui arbitru este foarte grea, pentru că atunci când familia poate are cea mai mare nevoie de tine, tu lipsești, cu antrenamente, meciuri, adică serviciu, deplasări peste tot în țară și în străinătate. Poate de aceea rata divorțurilor la arbitri este cea mai ridicată din lumea fotbalului.