Senatorul Virgil Guran a dezvăluit, totuși, că nu există momentan o concluzie comună, însă ar fi șanse să se ajungă la acest scenariu.
”Eu sper că da, se va ajunge până la urmă la o concluzie comună, este clar, nu numai în privinţa alegerilor dar suntem totuși două partide cu gândire diferită, fiecare cu gândirea lui şi avem nevoie de discuţii, avem nevoie de argumente, dar important este că de când suntem la guvernare întotdeauna s-a ajuns la o gândire comună pe care am respectat-o împreună”, a transmis Guran la Digi 24.
Cei din PNL vor ca alegerile să fie comasate și din motive economice, pentru ca bugetul să nu fie secătuit inutil de mai multe ori consecutiv în lunile octombrie, noiembrie și decembrie, când aceste alegeri ar putea să fie ținute într-o singură dată.
Practic în 2024 ar trebui să aibă alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, iar la prezidențiale vor fi două tururi în luna decembrie.
”Argumentul este clar că ar fi în primul rând de dată şi de a putea să realizăm aceste alegeri în trei luni”, a completat Guran, menționând că există discuții avansate în acest sens în coaliția de guvernare cu PSD și UDMR.
”Există şi există în oarecare măsură şi în coaliţie această discuţie dar este adevărat, încă nu s-a ajuns la o concluzie comună. Se va ajunge”, a completat Guran.
Analiștii politici anunțaseră deja că există o decizie a CCR din 2012 care anunță că o eventuală comasare a alegerilor e neconstituțională, pentru că încalcă dreptul ”de a fi ales al unui candidat care nu a câștigat un mandat de ales local dar care poate dorește să candideze apoi pentru o funcție de deputat sau senator”.
”Este anticonstituțional. În 2012, CCR a dat o hotărâre în care au spus că este anticonstituțional pentru că se încalc dreptul la egalitatea de șanse în ceea ce privește posibilitatea alegerii. Punct. Deci toate aceste discuții acum sunt prostii.
Și atunci, și acum, PDL-ul au fost cei care au inițiat această minunăție. Repet, este anticonstituțională. Nu înțeleg de ce domnul Stoica face aceste declarații care-l pun și pe domnia sa dar pun și PNL într-o situație extrem de neplăcută pentru că încearcă a doua oară, și atunci repet era PDL, domnul Stoica era în PDL, pun într-o situație extrem de penibilă de-a dreptul”, a declarat, pentru FANATIK, politologul Andrei Țăranu.