Ce spun specialiștii despre examenul de admitere la liceu: „Este inechitabil și de un elitism excesiv”

Admiterea la liceu este de mulți ani încoace un subiect continuu de modificări, dezbateri și conflict. Cu 12 miniștri diferiți la Educație în ultimii 10 ani, fiecare a încercat să lase o măsură drept moștenire în urma scurtului mandat. Multe dintre ele n-au avut viață prea lungă și au fost schimbate la scurt timp după de către succesor. Totodată, multe din decizii au fost și o reflecție a tendințelor sociale și politice din societate. Ori, mai exact, a unei tendințe unitare în învățământul românesc în ultimii ani prin care se prioritizează elevii și școlile cu rezultate bune, în timp ce echitatea e pusă pe plan secund.

Una din măsurile care a stârnit conflicte în ultimul an este introducerea examenului de admitere în licee pentru absolvenții de clasa a VIII-a. Trebuie menționat că admiterea va fi introdusă doar în liceele care doresc și se va putea aplica din toamna lui 2027, cel mai devreme, pentru copiii care au început anul acesta clasa a V-a. Subiectele vor fi elaborate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), iar examenul se va putea da la maxim două probe. Cei care susțin măsura argumentează că va încuraja excelența, cei care se opun critică măsura pentru că ar duce la o mai mare segregare fiindcă ar favoriza și mai mult pe copiii din familii cu venituri mari. Dincolo de consecințele pe care le-ar putea avea sau nu această măsură, însăși procesul prin care a fost adoptată ridică mai multe semne de întrebare.

O măsură contestată de mulți, susținută de puțini

Propunerea de a avea examen de admitere pentru licee a fost pusă în dezbatere anul trecut, fiind parte din Legea Învățământului Preuniversitar. Ministrul Educației la acea vreme, Sorin Cîmpeanu, spunea despre aceasta că „altă șansă de a susține excelența nu există”. Ligia Deca a rămas pe aceeași direcție, spunând că este o „soluție bună”. Principalii susținători ai examenului rămân, desigur, colegiile, care au făcut lobby pentru acesta încă de la început.  Alianța Colegiilor Centenare (ACC), care reunește o parte semnificativă a acestora, luptă pentru acest obiectiv încă de la înființarea organizației în 2008 și pune în față mai multe argumente.

Printre acestea se numără nevoia de autonomie, faptul că evaluarea națională are o dificultate tot mai mică și că  de aceea nu se asigură o ierarhizare a elevilor. La același colegiu, după Evaluarea Națională, „ajung elevi selectați în condiții diferite de examinare(supraveghere și evaluare)”.  ACC nu explică însă cu ce s-ar deosebi proba acestui examen de Evaluarea Națională în privința condițiilor de examinare și supraveghere. Mai mult decât atât, colegiile susțin introducerea examenului fiindcă Evaluarea Națională defavorizează copiii care nu-și permit meditații private, dar nu explică cum ar reduce inegalitate de șanse introducerea unui examen suplimentar.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

De partea cealaltă avem mai multe asociații care se opun. Consiliul Național al Elevilor s-a declarat ferm împotriva măsurii, spunând că este inechitabilă, de un elitism excesiv și va duce la segregare. Conform unui sondaj CNE din luna iunie, aproape 80% din elevii români cer eliminarea examenului din lege. Într-un sondaj realizat de World Vision Romania a reieșit că 70% din profesori susțin că aceste examene vor duce la inechitate, în timp ce organizația a acuzat că măsura e neconstituțională și discriminatorie. Nu în ultimul rând, un alt sondaj realizat de Federația Părinților cu 61 de mii de respondenți arată că 88% dintre părinți nu sunt de acord cu introducerea examenului. Președintele federației, Iulian Cristache, a acuzat chiar că aceasta ar fi o „mutare în plic pentru alianța colegiilor care își creează niște meditații pe bani grași” și că ar încălca recomandările făcute de OECD într-un studiu pentru România.

În acest studiu, OECD definește sistemul educațional din România drept „selectiv și inegal” și critică modul în care sunt clasificate liceele în funcție de mediile cu care sunt admiși elevii. În fapt, din studiu reiese foarte clar că direcția recomandată de OECD este în sensul opus celui adoptat de România din prezent. Orientarea școlară timpurie cu un examen atât de hotărâtor la o vârstă prea mică are efecte negative și nu face decât să crească gradul de inechitate și să exacerbeze diferențele „deoarece poate îndrepta elevii din medii defavorizate spre un parcurs inferior sau vocațional și cu cât are loc mai devreme, cu atât le este mai greu elevilor să își schimbe parcursul educațional mai târziu”. 

Cum am ajuns aici?

Pentru a înțelege care vor fi efectele unui examen de admitere pentru licee, acestea trebuie înțelese și raportate la contextul mai larg din sistemul de educație românesc. Ce tendințe se pot citi printre rânduri în reformele diferitelor guverne din ultimul deceniu și cum se încadrează măsura în acestea? De asemenea, de ce a avut câștig de cauză introducerea examenului, deși nu există indicii că ar fi dorită de majoritatea actorilor implicați? Cu atât mai puțin să existe studii serioase în favoarea acestuia. Pentru a răspunde cât mai bine acestor întrebări, am luat legătura cu Sebastian Țoc, asistent universitar în cadrul SNSPA și cercetător pe politici educaționale și sociale. Conform acestuia, prin măsură introducerii examenului pentru doar 50% din locuri, guvernul a încercat să împace și capra și varza, adică și directorii de colegii naționale, dar și elevii sau părinții care se opun. Poate doar așa s-ar explica cum în propunerea inițială a lui Sorin Cîmpeanu ar fi trebuit să avem 90% din locurile colegiilor naționale rezervate admiterii prin examen, după care a scăzut la 80%, 60%, iar în legea actuală avem 50% pentru liceele care doresc examen. Totuși, deși măsura e deschisă oricărui liceu, dacă într-un an se vor înscrie mai puțini elevi decât locuri rezervate celor ce dau examen, anul următor liceu nu va mai putea da examen. Așadar, măsura pare croită special pentru liceele mai „populare”, unde bătaia pe loc este mai aprigă, iar mediile de intrare mai mari.

Dacă este să dăm crezare datelor din sondaje cum că majoritatea actorilor relevanți au fost împotriva măsurii, cum am putea explica adoptarea ei? Explicația lui Sebastian Țoc este că părinții pro-examen, chiar minoritari, au de obicei mai multe resurse financiare, sunt mai educați și se asociază mai ușor pentru reprezentarea intereselor. Tot așa beneficiază deja și de un capital social mai mare printr-o rețea de relații mult mai mare. Colegiile, în mod normal, beneficiază și ele de un o parte din aceste avantaje. De aceea, vocea minoritară a câtorva din licee și părinți a fost auzită mai puternic.

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

„Avem o societate cu inegalități economice foarte mari și, natural, această inegalitate se transferă și în sistemul de învățământ, asupra copiilor lor. Statutul socio-economic al părinților se traduce de obicei și în educația copiilor. Dacă ar fi să luăm la nimereală părinții cu venituri mari, cu studii superioare, vom vedea cum majoritatea copiilor lor ajung la licee cu medii mari de admitere.

A existat în ultimii 10 ani un discurs al unor colegii naționale că media din clasele V – VIII e prea mare la școlile slabe și vin copii care nu merită să intre în liceul lor. Înainte, aceasta însemna jumătate din media generală, dar după ce au cerut scoaterea ei, media din gimnaziu nu mai e deloc luată în considerare la admiterea în liceu.  După care subiectele de la evaluarea națională au devenit tot mai ușoare, iar liceele și părinții au cerut și obținut introducerea acestui examen. Măsura este una profund inechitabilă, dar asta arată și cât de slab este ministerul, care ar fi trebuit să apere principiul echității în loc să cedeze. E adevărat că admiterea pe baza mediei claselor de gimnaziu era un model imperfect, dar era mai nuanțată față de ce avem în prezent. Dacă examenul favorizează pe cei care au acces la meditații, media din gimnaziu avea măcar scopul de a testa cunoștințele acumulate în mai mulți ani de școală”, a declarat Sebastian Țoc pentru FANATIK. 

Începem să vedem copiii ca pe niște clienți, iar școala ca pe o firmă

De cealaltă parte, părțile care nu erau de acord cu examenul sau ar fi avut interesul de a se opune, deși majoritari, nu au avut nici organizarea, nici influența pentru a fi reprezentați așa cum trebuie. De altfel, la orice dezbatere pe educație, părinții cu cele mai mici venituri ajung să fie subreprezentați, iar interesele copiilor lor ajung mai mereu lăsate pe plan secund. „Asemenea dezbaterilor economice din spațiul public, unde punctul de vedere al patronatelor este mereu suprareprezentat în comparație cu cel al angajaților. În acest caz, dezbaterea nu mai este una real democratică. Problema este însă una mult mai profundă: părinții din clasa de mijloc sau mai sus încep să vadă școala în logică strict comercială. Copiii sunt clienții și școala, vânzătorul, iar vânzătorul trebuie să asculte de părinți pentru că ei știu cel mai bine și ei plătesc pentru acest ‘serviciu’”, mai spune Sebastian.

„Acest lucru vine și dintr-un declin al școlii ca instituție public și socială. Unii părinți ajung să cotizeze în cadrul școlii și cred că asta ar trebui să le ofere un drept mai mare de a hotărî ce se întâmplă în ea. Însă școala trebuie să fie mai fermă în a apăra principiul echității. Să fie democratică, să accepte dialogul, dar să nu se abată la menirea ei. Pentru că scopul învățământului nu e profitul, nici să mulțumească așa-zișii clienți și nici să fie o simplă pepinieră pentru piața muncii, ci dreptul la educație al fiecărui copil și să creeze din ei cetățeni independenți”.

Deși părinții sunt deseori principalii promotori ai acestei viziuni, ar fi eronat să punem pe umerii lor întreaga responsabilitate. Viziunea trebuie înțeleasă în contextul mai larg al atomizării societății, lipsei de încredere în semeni ori instituții și alte schimbări sociale, spune cercetătorul. Aceleași structuri de gândire și de valori hiper-individualiste se regăsesc și în cadrul ministerului Educației ori al decidenților politici, aceștia fiind până la urmă parte din aceeași societate. În loc să analizăm și să combatem cauzele sistemice, ajungem, în cuvintele sale, la discursul „naturalizării diferențelor”. Prin acesta despovărăm sistemul de învățământ de responsabilitate și transferăm „vina” pe umerii elevilor ori să pretindem că acesta este, pur și simplu, potențialul lor „natural” și nu se poate face mai mult.

Eliminarea examenului cu totul, o alternativă realistă?

În cele din urmă, ne reîntoarcem la problema centrală dezbaterii: meritocrația. „Unele licee fac apel la excelență, la meritocrație și rezultatele propriilor elevi, dar dacă întrebi ce fac ele așa deosebit, vezi că de fapt nu e vorba atât de ceea ce fac, ci ce fel de elevi ajung la ele. Liceele spun că au nevoie să rețină cei mai buni elevi ca să facă performanță cu ei. Însă e ceva de așteptat ca, luând pe cei mai bine pregătiți, automat să ai rezultate bune cu ei. Însă, dacă ești un liceu așa de bun ar trebui să poți face performanță cu orice elevi, nu?”, spune Sebastian Țoc.

Esența de la care ar trebui să plecăm, conforma acestuia, este o schimbare fundamentală de paradigmă. „Trebuie să schimbăm filosofia de bază a învățământului. Să trecem de la un învățământ bazat pe competiție, la unul bazat pe colaborare. Există studii care dovedesc că o clasă mixtă cu elevi de diferite competențe poate să funcționeze chiar mai bine, cât timp se bazează pe colaborarea dintre ei. La o limbă străină, de exemplu, ar trebui grupați cei mai avansați cu începători și să lucreze unul cu altul, pentru că inclusiv pentru cei dintâi e un exercițiu de a înțelege mai bine explicând. E vorba și despre insuflarea unor valori aici, de solidaritate, de colaborare și de diversitate. Să renunțăm la tendințele de segregare și la ideea că informația e o resursă pe care cei mai buni trebuie s-o țină pentru ei. Iar părinții trebuie să înțeleagă că nu e în dezavantajul copiilor să aibă în clasă copii diferiți. Altfel, ceea ce vom avea nu va fi deloc un sistem meritocratic, mai degrabă mai aproape de un sistem feudal unde separăm elevii în funcție mediul și clasa din care provin”, mai spune acesta.

Cu toate acestea, de multe ori tocmai părinții sunt cei mai puternici oponenți ai măsurilor incluzive și promotori ai segregării. Cu câțiva ani în urmă, părinții unor elevi din Pitești organizau un protest pentru mutarea unui coleg cu ADHD din clasă către o școală specială, deși certificatul băiatului îi permitea să meargă la o școală normală. Segregarea elevilor romi în clase speciale reprezintă și în prezent o problemă, măsurile pentru combaterea fenomenului fiind doar sporadice. Segregarea în funcție de venituri și mediu de care vorbește și studiul OECD însă, rămâne cea mai subtilă, mascând inechitatea în meritocrația examenelor. Cum ar putea să arate soluția?

Există mai multe alternative. Cea mai „radicală” ar fi să nu mai avem evaluări pentru ierarhizare, iar repartizarea să se facă în funcție de domiciliu, cu excepția cazurilor unde elevii doresc să urmărească o anumită vocație sau specializare. Măsura a fost adoptată sub diferite forme și în alte țări, iar la baza unei astfel de decizii ar sta principiul că educația trebuie să fie una de calitate pentru toți, nu doar să investim resursele și atenția doar pentru o mică parte. O soluție mai moderată avută în vedere de Sebastian Țoc ar fi o formă cât mai minimală de admitere, care să ia din nou în calcul media claselor V- VIII. La pachet, ar fi  nevoie și de o creștere a calității școlilor printr-o împărțire mai echitabilă a resurselor financiare și umane – avem în vedere aici că accesul la învățământ de calitate ține inclusiv de distanțe, iar elevilor din rural li se adaugă și aici încă un strat de inechitate.

Întrebat dacă societatea românească a renunțat în ultimii ani la ideea unui sistem de învățământ echitabile, Sebastian Țoc a răspuns că „nu l-am avut niciodată, de fapt. În documente oficiale și declarații publice jonglăm cu conceptul de echitate, dar echitatea a fost înțeles în practică doar că trebuie să mai dăm câte ceva și celor săraci. N-am abordat niciodată problema sistemic pentru a reduce inegalitățile din societate, nici n-am alocat resurse serioase în acest scop. Am rămas la ideea conservatoare și contraproductivă a școlilor de elită”. Cu toate acestea, viitorul nu e încă bătut în cuie, iar semne de schimbare a tendinței există, chiar dacă nu promițătoare. „Am observat că în ultimii 10 ani ideea de echitate educațională e mai prezentă în spațiul public, dar suntem încă departe de a avea o masă critică pentru schimbare. Organizațiile non-guvernamentale și asociațiile de elevi sunt printre principalii susținători, dar schimbarea ar putea la fel de bine să vină și de sus în jos, de la directori de școli sau oameni din minister”.  Rămâne însă de văzut dacă următorii ani vor însemna o inversare a direcției curentului sau, dimpotrivă, o și mai mare întărire a acestuia.