News

Ce țări mai continuă să facă teste nucleare. Realitatea bate filmul „Oppenheimer”

Teste nucleare: în atmosferă, în subteran sau în mare. Care sunt țările care mai continuă să detoneze armele Apocalipsei?
29.08.2023 | 18:58
Ce tari mai continua sa faca teste nucleare Realitatea bate filmul Oppenheimer
ADVERTISEMENT

De la inventarea primei bombe atomice în 1945, peste 2.000 de teste nucleare au fost efectuate în întreaga lume, fie ele atmosferice, subterane sau subacvatice. Dar, în ciuda tratatelor internaționale privind interzicerea lor, nici astăzi testele nucleare nu aparțin în totalitate trecutului.

Amenințările nucleare ale lui Putin

De la primele teste nucleare americane din 1945, prezentate în această vară în filmul „Oppenheimer”, care poartă numele părintelui bombei atomice, Robert Oppenheimer, au avut loc peste 2.000 de explozii nucleare cunoscute oficial în întreaga lume.

ADVERTISEMENT

Dar astăzi, ca urmare a tratatelor internaționale care au limitat și apoi au interzis toate testele nucleare, aproape că nu mai există țări care să continue să efectueze teste în condiții reale. Cu alte cuvinte, în atmosferă, în subteran sau în mare. Cu toate acestea, războiul din Ucraina a stârnit temeri privind o nouă cursă a înarmării nucleare.

„Ministerul rus al Apărării și Rosatom (gigantul rus al energiei atomice) trebuie să se asigure că sunt pregătiți să testeze armele nucleare rusești”, a declarat Vladimir Putin în aprilie. „Bineînțeles, nu vom fi primii care vor face acest lucru. Dar dacă Statele Unite testează, atunci o vom face și noi”, a avertizat el. Plus o altă veste proastă: suspendarea de către Rusia a participării sale la acordul New Start privind dezarmarea nucleară, ultimul tratat bilateral care ar putea limita arsenalele strategice rusești și americane.

ADVERTISEMENT

Acordul New Start, semnat în 2010 de Barack Obama și Dmitri Medvedev, pe atunci șef al Kremlinului, și prelungit apoi până în 2026 după ce Joe Biden a preluat mandatul la Casa Albă, prevede inspecții la fața locului pentru a se asigura că ambele părți își respectă angajamentele. Acest proces a fost întrerupt în martie 2020, în contextul pandemiei Covid-19, iar discuțiile privind reluarea inspecțiilor ar fi trebuit să fie reluate în noiembrie anul trecut.

Totuși, aceste planuri s-au năruit într-un moment în care tensiunile dintre cei doi adversari din timpul Războiului Rece atingeau noi culmi în urma războiului din Ucraina. Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a calificat decizia Rusiei drept „foarte dezamăgitoare și iresponsabilă”.

ADVERTISEMENT

India, Pakistan și Coreea de Nord

De la Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT), adoptat de ONU  în 1996, care nu a intrat încă în vigoare (nu toate țările l-au semnat- Coreea de Nord, India, Pakistan-  sau ratificat – SUA, Israel, Iran, China), dar care a impus un moratoriu de facto, au fost numărate doar câteva noi teste nucleare. Tratatul continuă să fie promovat în fiecare an la 29 august, Ziua internațională împotriva testelor nucleare, scrie Le Figaro.

În mai 1998, India a testat o serie de bombe nucleare cu fuziune și fisiune la câteva zile distanță una de alta. Pakistanul a răspuns imediat cu teste nucleare subterane pe 28 mai, urmate de un test în deșert pe 30 mai. De atunci, doar Coreea de Nord a mai efectuat teste înregistrate oficial. Regimul dictatorial al lui Kim Jong-un și-a testat armele nucleare de șase ori.

ADVERTISEMENT

Recent, Coreea de Nord a respins apelul țărilor G7 de a se „abține” de la orice alte teste nucleare. „Poziția Republicii Populare Democrate Coreene este definitivă și ireversibilă”, a declarat ministrul nord-coreean de externe, Choe Son Hui.

Statele Unite și Rusia, în frunte

În istoria testelor nucleare, cei doi inamici din Războiul Rece, SUA și Rusia,  sunt de departe țările care au efectuat cele mai multe teste nuclecare. Statele Unite conduc detașat, cu 1125 de teste efectuate, cele mai multe în statul Nevada. Rusia a efectuat 720 de teste nucleare, cele mai multe în arhipelagul Novaia Zemlia, în Oceanul Arctic, în regiunea Arhanghelsk. Cele două țări au testat ultima dată o bombă nucleară în 1992 și, respectiv, 1990. Franța, putere nucleară europeană,  a completat podiumul cu 210 teste între 1960 și 1996, mai întâi în deșertul Sahara, apoi în Polinezia Franceză. Ultimul test a avut loc pe atolul Fangataufa.

Teste de laborator

De atunci, unele țări, cum ar fi Statele Unite, au dezvoltat tehnologii care permit simularea testelor nucleare în laborator, eliberându-se astfel de constrângerile de mediu și juridice ale testelor în condiții reale. Franța, de exemplu, a pus la punct un laser Megajoule, datorită programului său de simulare lansat în 1996 după încheierea testelor franceze din Pacific, care poate simula explozia unei bombe termonucleare prin producerea de reacții de fuziune la o scară foarte mică, de doar câțiva milimetri.

ADVERTISEMENT
Tags: