Georgiana Lobonț, Vlăduța Lupău și Vali Vijelie sunt pe val la momentul actual. Muzica lor se aude peste tot, dar dacă vrei să-i ai la nuntă, trebuie să știi că tarifele nu sunt deloc mici. Iată câți bani trebuie să scoți din buzunar.
Vlăduța Lupău și Georgiana Lobonț sunt unele dintre cele mai ascultate artiste de la noi. Sunt solicitate la un număr mare de evenimente, dar ele nu se impun doar prin talent, ci și cu tarifele deloc mici.
Dacă vrei să-ți cânte la nuntă, trebuie să ai un buget destul de mare, pentru că fiecare dintre cele două cântărețe solicită un onorariu de 1500 de euro pentru un program, sumă în care se reflectă munca lor, dar și celebritatea din domeniul muzicii populare.
Pe de altă parte, organizatorii care își doresc o experiență autentică și vor ca artiștii să vină cu formația, atunci tarifele cresc considerabil. Georgiana Lobonț și Vlăduța Lupău încasează pentru un recital „cu tot tacâmul” între 5000 și 7000 de euro.
„Georgiana și Vlăduța au mare succes în Ardeal, de acolo și sunt ambele. Ele cântă pe gustul celor de acolo, ca stil, ca ritm, nu merg doar pe horă și pe sârbă, ca la București. Cântă mai variat, mai bagă și o hațegană. Se dansează mai multe jocuri.
În acea zonă, ardelenii sunt mai sociabili. Organizează mai multe petreceri. Sunt și mai culți, din punct de muzical. În școli se pune mare preț pe muzică. Georgiana Lobonț și Vlăduța Lupău au un onorariu de câte 1.500 de euro, pentru un recital solo.
Iar dacă vin cu instrumentiștii, onorariul lor sare de 5.000 de euro. Dar poate ajunge și la 7.000 de euro, depinde de contract. Georgiana Lobonț vine la petreceri cu zece oameni, în trupă. Normal că sunt alte prețuri. Ea vine cu microbuzul, cu o armată de oameni. Pentru cei 5.000 de euro, Georgiana are program de două ore, în reprize de câte 45 de minute”, a declarat un organizator pentru playtech.ro.
Pe de altă parte, Vali Vijelie are tarife cuprinse între 3000 și 5000 de euro, în funcție de cât de mare este evenimentul și ce dorințe au organizatorii. Însă, experiența din spate se vede, el fiind capabil să se adapteze indiferent de atmosferă.
„În București sunt ceruți și maneliștii. Vali Vijelie ia, cu trupa de lăutari, 3.000-5.000 de euro. Adesea el vine și cu boxele lui, de acasă, ca să fie sigur că i se aude bine vocea”, a mai spus organizatorul de evenimente.