Life

Ce trebuie să pui în pachetele pe care le dai de pomană. Așa se face corect parastasul

Produsele pe care trebuie să le conțină un pachet pe care vrei să-l dai de pomană, la biserică. Așa se face corect parastasul.
04.04.2024 | 12:06
Ce trebuie sa pui in pachetele pe care le dai de pomana Asa se face corect parastasul
Cum se dă corect de pomană, în memoria adormiților. Sursa foto: Doxologia
ADVERTISEMENT

Datul de pomană, în memoria celor adormiți, este o tradiție bine păstrată și respectată cu rigurozitate de către români. Se spune că prin acest obicei persoanele care au trecut în lumea de dincolo vor fi iertate de păcate.

Ce trebuie să conțină un pachet de pomană

Unii români îi cinstesc pe cei morți prin praznic, făcut acasă sau în casa praznicală a unei biserici. De asemenea, unii preferă să facă pachete în prealabil slujbei de pomenire, iar la fața locului să le împartă oamenilor.

ADVERTISEMENT

Un pachet de pomană trebuie, mai întâi de toate, adaptat la perioada în care ne aflăm. Cum în prezent este postul Paștelui, evident că acesta va trebui să conțină doar alimente de post, precum legume, pateuri vegetale sau fructe. Dacă este dezlegare la pește, nu ezitați să adăugați și pește sau icre.

Totodată, puteți adăuga și felii de pâine sau colac. Fiecărui pachet trebuie să-i puneți și câte un chibrit și câte o lumânare, astfel încât cel care îl servește să aprindă lumânarea în memoria celui de care a primit de pomană.

ADVERTISEMENT

Ce spun preoții despre pachetele de pomană

În același timp, preoții atrag atenția că un pachet de pomană nu trebuie făcut cu fală, ci cu modestie. Morții nu mănâncă, dar au nevoie de fapte de milostenie și de pomenire pentru a avea lumină în lumea de dincolo.

Iar de ar mânca persoanele decedate, mai spun preoții, ar face asta foarte puțin și în liniște. Este recomandat ca în timpul unui parastas să nu se vorbească tare, să nu se râdă zgomotos și în mod cert să nu se pună muzică.

ADVERTISEMENT

”Morții nu mânâncă, însă eu am scotocit firesc prin pachetele primite la diverse momente ceremoniale și nu cred că sunt singurul. Pe de altă parte, și dacă ar mânca morții, ar mânca… foarte puțin. E minunat gestul de a reface masa comuniunii cu cei plecați.

Fizic ei nu sunt, dar spiritual îi simți. Chiar dacă uneori tristețea e inlocuită cu ceva mai multă veselie, pomenirea celui ce nu stă la masă are loc”, a scris preotul Paul Iulius Negoiță pe propriul site.

ADVERTISEMENT

În concluzie, pachetul de pomană și parastasul sunt forme de milostenie de a menține vie existența persoanelor care au trecut în neființă. Pomenirea lor la slujbe este o bucurie a sufletului lor și o purificare de păcate.

ADVERTISEMENT