Dacă ai aer condiționat în casă, trebuie neapărat să știi acest lucru. Aparatele electrice produc cele mai multe incendii, dar poți preveni asta dacă ții cont de sfaturile oferite de specialiști. Despre ce este vorba.
Vremea caniculară cu care ne confruntăm în această perioadă poate fi înfruntată mult mai ușor cu un aparat de aer condiționat. Este, totuși, costisitor pentru climă, deoarece emite o cantitate foarte mare de CO2.
Salvează vieți, scăzând riscul de deces din cauză căldurii, dar poate fi și un adevărat pericol în anumite situații. Cea mai frecventă cauză a izbucnirii incendiilor este reprezentată de problemele electrice. Și conexiunile defecte pot scântei, care se aprind cu ușurință atunci când sar pe ceva inflamabil.
În cazului aparatului de aer condiționat, acesta poate izbucni în flăcări din cauză murdăriei, a prafului și a resturilor care fac aerul să circule obstrucționat și mai apoi să refuleze, ceea ce duce la apariția unei nereguli în sistem, după cum scrie știrileprotv.ro.
Tocmai de aceea, specialiștii le recomandă tuturor celor care au aparat de aer condiționat acasă să-l curețe și întrețină regulat și nu considere micile defecțiuni neimportante. Un sistem suprasolicitat poate oricând să ducă la o tragedie.
De asemenea, nu trebuie folosite niciodată prelungitoare neconforme. „La o unitate AC, trebuie să vă asigurați că folosiți cablul corespunzător atunci când o conectați la perete, nu doriți să folosiți un prelungitor.
Iar cablul pe care îl folosiți trebuie să îl păstrați liber de resturi și de orice alte materiale. Cu siguranță acel cablu nu trebuie să stea pe sub covor sau să puneți lucruri pe el, deoarece, pe măsură ce se încălzește, ar putea să se aprindă”, a spus Donald Mareno, șeful adjunct al Departamentului de pompieri din Schenectady, conform sursei menționate anterior.
Totodată, aparatul de aer condiționat necesită o verificare anuală de întreținere, pentru evitarea oricărui risc. Filtrul acestuia trebuie să fie curat, iar bateriile termostatului schimbate la timp, ca acesta să funcționeze în parametri optimi.
„Nu deschideți geamurile noaptea, până se răcorește, iar apoi, dimineața, când se încălzește, să le închideți. Asta va suprasolicita aparatul de aer condiționat”, este o altă recomandare a specialiștilor.