Yamato Zaharia a devenit cunoscut după ce a participat la Exatlon România în cel de-al doilea sezon al emisiunii. De atunci, nu de puține ori, luptătorul MMA a intrat în atenția presei: fie pentru că a fost implicat în scandaluri, fără voia lui, fie pentru părerea sinceră pe care o oferă de fieare dată. Și acum, Yamato Zaharia a spus tot ceea ce nu se știa despre complicele fraților Tate, Vlad Obu. Sportivul dezvăluie pentru FANATIK și care este motivul pentru nu-l place pe Vlad Obu, dar și cine este exemplu pentru el.
În urmă cu o săptămână, Vlad Obu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru trafic de persoane. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Complicele fraților Tate este acuzat de trafic de persoane, constituire de grup infracțional organizat și instigare publică, alături de alte două persoane. Potrivit procurorilor, grupul condus de Vlad Obu ar fi fost constituit în cursul anului 2021. Yamato Zaharia, cel care îl cunoaște bine pe complicele fraților Tate a spus ceea e nu se știa până acum despre acesta.
„Cu Vlad Obu m-am întâlnit prima dată într-un club din capitală. A venit la mine și ne-am salutat. Mi-a spus că mă respectă mult de tot. Nu știu dacă este vinovat sau nu. Nu sunt judecător sau instanță să decid asta. Ce știu este că nu mi-a plăcut aroganța lui. Mi s-a părut degeaba”, a spus Yamato Zaharia pentru FANATIK.
Campioul la kempo a dezvăluit cum a renunțat Vlad Obu să intre în ring cu el. Dornic însă să-l cunoască, Yamato i-a făcut complicelui fraților Tate o invitație în podcastul lui. După două ore de discuții, luptătorul a ajuns la o concluzie clară.
„Eu și Vlad Obu ar fi trebuit să ne luptăm cândva la un campionat de kempo. Nu am mai luptat pentru că antrenorul nu a dorit. El, fiind începător, i-a fost frică antrenorului să nu pățească ceva.
Apoi l-am avut invitat în podcastul meu. La finalul podcastului i-am spus că nu-mi place de el și nu-mi place ceea ce el promovează. I-am spus efectiv că nu-l halesc, mai pe românește”, a spus Yamato.
Ceea ce este surprinzător, probabil, este faptul că Yamato Zaharia susține că el și patronul de videochat ar fi amici. Vlad Obu, spune Yamato, nu ar fi fost deranjat de cele auzite. Dimpotrivă, acesta a fost surprins plăcut.
“De atunci am rămas prieteni pentru că eu am avut tupeul să-i spun în față ceea ce gândesc. Poate nici el nu se aștepta să-i spun ce cred, dar m-a respectat pentru asta”, a mai spus campionul la Kempo pentru FANATIK.
Nu este de acord cu comportamentul lui Vlad Obu și nici cu ceea ce promoveză. I-a spus în față ceea ce gândește, fără menajamente. Cu toate acestea, Yamato Zaharia consideră că oamenii ar trebui să fie mai înțelegători cu el.
„Nu îmi plac haterii care s-au luat de el. I-au transmis `La mulți ani`. Nu este în regulă pentru că nu știi niciodată cum te aduce viața pe cărarea asta și ajungi și tu acolo. Este urât când omul este la ananghie să dai în el. Așa au făcut și cu Jador acum care este bolnav. Omul are o problemă de sănătate pe care sper să o rezolve. Îi urez lui Jador multă sănătate. În ceea ce-l privește pe Vlad Obu, nu ar trebui să ne băgăm. Dacă instanța îl va găsi sau nu vinovat, rămâne de văzut.
Oamenii care atunci când îți este greu te lovesc, sunt aceeași care când îți este bine stau cu tine la masă. Vlad Obu ar trebui lăsat în pace, iar asta vine din partea unui om care l-a făcut varză”, a mai spus Yamato Zaharia pentru FANATIK.
Susține că nu este de acord cu ceea ce face Vlad Obu. Ne referim aici la infracțiunile pentru care a fost reținut de polițiști. Complicele fraților Tate a fost arestat pentru 30 de zile fiindcă a comis infracțiunile de trafic de persoane, constituire de grup infracțional organizat și instigare publică. Cu toate acestea, Yamato spune că îl place mult pe Alex Bodi. Ne amintim că și acesta din urmă a fost arestat pentru infracțiunile de trafic de persoane, proxenetism și șantaj. Yamato însă, are alte motive pentru care îl place pe Alex Bodi.
„Aș vrea ca pe viitor să-i fac concurență lui Alex Bodi. El este mai înaintat în vârstă decât mine, dar când voi fi de vârsta lui mi-ar plăcea ca lumea să vorbească așa despre mine. Este greu momentan să mă compar cu el, omul a ajuns la un nivel înalt. Sper ca atunci când voi fi de-o seamă cu Alex Bodi să se spună și de mine că am fost un cuceritor. Vreau să mă îmbrac ca el și să se spună la fel despre mine.
Alex Bodi este un model pentru familia lui, are grijă de cei dragi, a realizat totul singur. Este un model pentru că este un tată exemplar, dar și un fiu pe măsură.
Îmi doresc mult o familie, îmi doresc copii. Vreau ca atuci când ajung acasă și deschid ușa să simt căldura sufletească pe care doar femeia iubită și copiii ți-o pot oferi”, a mai dezvăluit campionul MMA pentru FANATIK.