News

Cele mai nebune contracte din sport! Neymar a dat lovitura cu Puma şi e peste Messi şi Ronaldo

16.10.2020 | 20:41
Cele mai nebune contracte din sport Neymar a dat lovitura cu Puma si e peste Messi si Ronaldo
Cele mai nebune contracte din sport! Neymar a dat lovitura cu Puma şi e peste Messi şi Ronaldo
ADVERTISEMENT

Superstarurile din sportul mondial sunt „vânate” de marile cluburi, dar și de companiile-gigant pentru promovarea unor branduri pe sume exorbitante. Ultimul intrat pe această listă e brazilianul Neymar, care a parafat o înțelegere fabuloasă cu Puma.

Sportul este o industrie, iar când vorbim de acest domeniu la cel mai înalt nivel, sumele învârtite sunt de-a dreptul ameţitoare. Televiziunile dau miliarde de euro pentru a transmite competiţiile de top, iar companiile mari licitează sume uriaşe pentru a se putea asocia cu cluburile şi sportivii de elită. La rândul lor, echipele-gigant din sportul mondial îi ademensc pe sportivii de top cu contracte faraonice, aceștia devenind simboluri ale clubului, dar și instrumente de marketing care pot aduce sute de milioane de euro prin simpla apariție în tricoul echipei.

ADVERTISEMENT

De la sumele modice primite de sportivi în anii ’50-’60 s-a ajuns la contracte pe viaţă în valoare de zeci de milioane de euro. FANATIK vă prezintă cele mai „nebune” contracte din istoria sportului, care uimesc fie prin valoare, fie prin durată, fie prin clauze inedite.

Neymar, cel mai mare contract de sponsorizare individuală din sport

Starul brazilian al lui PSG a dat o lovitură financiară de proporții prin schimbarea sponsorului Nike cu Puma. După 15 ani în care brandul american i-a susținut cariera, începând de când avea 13 ani, Neymar a renunțat la ultimii doi ani din contract pentru a semna cu marca germană. Semnătură care i-a adus 23 de milioane de lire sterline pe an, cel mai mare contract de sponsorizare individuală din sportul mondial.

ADVERTISEMENT

Peste Lionel Messi – contract de 18 milioane de lire sterline pe an cu Adidas, peste Cristiano Ronaldo – 15 milioane de lire sterline cu Nike. Calculați dumneavoastră cât câștigă Neymar într-o oră doar pentru că se îmbracă și se încalță cu Puma… V-a dat 2.625 lire sterline? Adică 13.970 de lei? Neymar, cumpărat de PSG de la Barcelona cu 222 de milioane de euro în august 2017, este doar una dintre dovezi.

Brazilianul a fost doar pe locul 3 în topul celor mai bine plătiți sportivi din 2019, depășit de Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Cei trei sunt singurii sportivi din lume care au avut venituri totale (salarii, reclame și sponsorizări) peste 100 de milioane de dolari anul trecut: Messi 127, Ronaldo 109 și Neymar 105.

ADVERTISEMENT

Nu tot timpul, însă, a „plouat” cu bani de la sponsori, în urmă cu câţiva zeci de ani sportivii primind doar „bani de ţigări” pentru a promova un produs sau o companie. Lucrurile au evoluat foarte rapid şi banii aruncaţi în joc au fost din ce în ce mai mulţi de când sportul a căpătat o expunere uriaşă la nivel global.

  • 10 sponsori are Neymar Jr.: Puma, Beats Electronics, DAZN, Electronic Arts, Gillette, Mastercard, McDonald’s, Nike, Red Bull, TCL
ADVERTISEMENT

Primul contract de sponsorizare a fost în valoare de 75 de dolari

Prima atestare documentară a unui contract de sponsorizare a unui sportiv datează din 1905. Honus Wagner, jucător de baseball la echipa Pittsburgh Pirates a permis companiei J.F. Hillerich & Son Company să îi folosească numele pe bâtele de baseball. A primit „fabuloasa sumă de 75 de dolari pentru asta…

Cel mai lung contract de sponsorizare a durat 75 de ani!

Gene Sarazen, un jucător profesionist de golf a semnat în 1922 un contract cu Wilson Sporting Goods care a durat nu mai puţin de 75 de ani. Este, până în prezent, cel mai lung contract de sponsorizare din istoria sportului. S-a „întins” până în 1999, când Sarazen a… murit! Avea 97 de ani…

Un jucător de bowling a semnat prima înțelegere de peste 1 milion de dolari

Dacă vorbim de premiere, primul milion de dolari/euro este un etalon în ceea ce privește… milionarii din toată lumea. Surprinzător, primul milion de dolari din sponsorizări nu a venit nici la un fotbalist, nici la un jucător de tenis, baschet sau hochei, ci la unul de… bowling!

Don Carter a fost ales între 1953 și 1962 de 6 ori cel mai bun jucător al lumii și, în acea vreme, sportul respectiv era foarte popular în Statele Unite. Astfel, compania care produce bile de bowling „Ebonite” i-a oferit americanului 1 milion de dolari pentru a-i promova produsele.

Bobby Bonilla, retras de 19 ani, primește 1,2 milioane pe an până în 2035

Bobby Bonilla nu este unul dintre sportivii cunoscuți la nivel global. A fost un bun jucător de baseball în anii 90, dar niciodată nu a fost printre sportivii care să țină capetele de afiș. Însă, un contract pe care l-a semnat la momentul oportun i-a rezolvat viața.

Bonilla, acum în vârstă de 57 de ani și retras din activitate din 2001, continuă să fie plătit. Și nu oricum, ci regește. Fără să facă nimic. Totul datorită unei clauze bizare din contractul său care prevede o plată anuală de 1,2 milioane de dolari până în… 2035! Când va avea 72 de ani.

David Beckham, Mister Marketing

Dacă vorbim despre contractele sportive, nu avem cum să nu îl pomenim pe unul dintre „zeii” marketingului sportiv, David Beckham. Fostul internațional englez a plecat în 2007 de la Real Madrid la Los Angeles Galaxy și sumele vehiculate erau exorbitante. S-a scris despre un contract de 250 de milioane de dolari pe 5 ani, însă adevărul este altul. Clubul din Los Angeles i-a dat de fapt 6,5 milioane de dolari pe an, nu 50 de milioane. De unde provine diferența uriașă? Din contractele de sponsorizare. Nu degeaba Beckham este unul dintre cei mai „marketabili” sportivi, chiar și după retragere.

Michael Jordan, contract pe viață cu Nike, deși voia să semneze cu Adidas

Vorbind de contracte monstruoase, Michael Jordan este în capul listei. Baschetbalistul a fost aproape să semneze cu Adidas în anul 1984 și doar insistențele mamei, care i-a spus să asculte și oferta Nike, l-au făcut să dea o șansă producătorului american. Nike a fost dispusă să îi ofere un contract de 500.000 de euro pe an timp de 5 ani plus propria linie de bascheți, Air Jordan, ofertă cu care Adidas nu putea concura la acea vreme. Nike a vândut de 126 de milioane de dolari bascheți cu semnătura lui Jordan în primul an. Ulterior, Nike a extins pe viață contractul cu Jordan, care încasează 60 de milioane de dolari de la gigantul american. În total, Michael Jordan a obținut 1,3 miliarde de dolari din contractele cu Nike.

Alex Rodriguez și contractele sale „obscene” din MLS

Alex Rodriguez este unul dintre cei mai cunoscuți jucători de baseball din toate timpurile. Trăiește de trei ani o pasională poveste de dragoste cu superba actriță Jennifer Lopez și pe plan sportiv a avut o carieră stelară. „A-Rod” n-a semnat unul, ci două dintre cele mai „obscene” contracte din MLS. În 2001, Texas Rangers i-a oferit lui Alex Rodriguez cel mai mare contract din istorie: 252 de milioane de dolari pentru 10 ani, cu 63 de milioane mai mult decât următorul contract ca valoare din MLS. Numai că, după trei ani, Rangers considerau că această înțelegere este o greșeală stupidă pe care au comis-o. New York Yankees l-au acontat atunci pe Alex Rodriguez, căruia i-au oferit un contract de… 275 de milioane de dolari pe 10 ani. Clasic.

Cristiano Ronaldo și armata de branduri care „cotizează” pentru imaginea sa

Cristiano Ronaldo este unul dintre cei mai populari sportivi din lume. Este una dintre cele mai urmărite personalități în online și o singură postare îi aduce aproximativ 1 milion de euro. Are contract pe viață cu Nike, care îi oferă 30 de milioane de euro pe an, însă în spate mai are o armată de branduri: Altice, Dazn, Herbalife, MTG, Unilever, Electronic Arts, Insparya, Clear, American Tourister, Abbott, Meraas. La sumele care îi vin de la sponsori adăugăm și contractul anual de 31 de milioane de euro de la Juventus. Astfel, nu miră pe nimeni faptul că super-starul portughez este unul dintre miliardarii din sport cu o avere de aproximativ 1,2 miliarde de euro. Forbes estimează că până în 2022, Ronaldo va mai „agonisi” pentru pensie 600 de milioane.

Leo Messi, „proaspăt” miliardar

Messi și Ronaldo se bat și în contracte. Rivalitatea celor doi este și în ceea ce privește produsele pe care le promovează. La fel ca Ronaldo, Leo Messi are contracte cu o armată de branduri, care îi aduc peste 50 de milioane de euro anual. De la Barcelona, Messi încasează 33 de milioane de euro pe an. Argentinianul este sponsorizat de Adidas, Huawei, Gatorade, MasterCard, Lay’s, Pepsi, Hawkers, Ooredoo. Cu toate aceste contracte, Messi a intrat abia în 2020 pe lista miliardarilor din sport.

Patrick Mahomes, cel mai mare contract din istoria sportului

Cel mai mare contract din istoria sportului a fost semnat în acest an. Patrick Mahomes, quarterback-ul în vârstă de 25 de ani al lui Kansas City Chiefs, a semnat o înțelegere valabilă 10, începând din 2022, când se va termina actualul contract (39,8 milioane de dolari pe an), cu echipa campioană din NFL pentru uriașa sumă de 503 milioane de dolari. Ceea ce îl duce pe Mahomes la un salariu anual mediu de 45 de milioane de dolari.

„Patrick este primul sportiv de o jumătate de miliard de dolari din istoria sportului. Are cel mai mare contract din istoria sportului. Prima oară când un sportiv din NFL devine cel mai bine plătit din lume” – Chris Cabbot, impresarul lui Patrick Mohames

Canelo Alvarez ia 33.181.818 de dolari pentru fiecare meci

Boxerul mexican Canelo Alvarez a dat lovitura în anul 2018. El a semnat un contract cu televiziunea DAZN, în valoare de 365.000.000 de dolari pentru următoarele sale 11 lupte, care ar trebui să se desfășoare între 2018 și 2023. Mexicanul va încasa astfel 33.181.818 dolari pentru fiecare meci pe care îl va disputa.

Roger Federer, despărțire șoc de Nike

Roger Federer a fost un simbol al celor de la Nike. Elvețianul a decis în anul 2018 să se despartă de producătorul american și a semnat cu japonezii de la Uniqlo, un contract valabil 10 ani pentru 300 de milioane de dolari. Federer nu este condiționat de aparițiile pe teren pentru a câștiga acești bani.

Ilie Năstase, de la tenișii Nike la contract pe viață cu Adidas

Pe plan intern, primul număr 1 ATP, Ilie Năstase a fost curtat pe rând de cei doi giganți: Nike și Adidas. Primul contract al lui Năstase a fost cu Nike. Nu a fost pe bani, ci pe… teniși! „A venit Phil Knight, președintele Nike atunci, la un turneu, cred că pe la Washington și mi-a zis ‘Ilie, vreau să îți prezint niște teniși. Nu pot să îți dau bani, dar îți pot da câți teniși vrei’. I-am răspuns ‘Dă-mi două perechi, că nu am și sunt mulțumit’”, a povestit Nasty într-un interviu pentru FANATIK despre negocierea contractului cu Nike.

Ulterior, Nasty a trecut la rivalii de la Adidas, care i-au oferit contract pe viață: „Atunci, mi-au dat mulți bani: 100.000 de dolari pe an. Iar contractul a fost făcut pe viață! Și acum am contract cu ei. Nu mai iau 100.000 de dolari pe an, dar iau bani frumoși. Ei au cumpărat numele, brandul. Au făcut teniși cu numele meu, echipament cu numele meu. Proștii ăștia din România nu puteau să facă”, a povestit primul număr 1 ATP din istorie.

Top venituri 2020 (conform Forbes, mai 2020)

  1. Roger Federer (tenis) 106,3*
  2. Cristiano Ronaldo (fotbal) 105
  3. Lionel Messi (fotbal) 104
  4. Neymar (fotbal) 95,5
  5. LeBron James (baschet) 88,2
  6. Stephen Curry (baschet) 74,4
  7. Kevin Durant (baschet) 63,9
  8. Tiger Woods (golf) 62,3
  9. Kirk Cousins (fotbal american) 60,5
  10. Carson Wentz (fotbal american) 59,1

*Sumele sunt milioane de dolari

  • 280.000.000 de dolari ar fi câștigat Floyd Mayweather după meciul din 2018 cu Conor McGregor
  • 60.000.000 de dolari pe an primește Michael Jordan de la Nike până la finalul vieții sale
ADVERTISEMENT