Sport

CFR Cluj – Farul 1-0. Campioana obține o nouă victorie chinuită și se distanțează la cinci puncte de FCSB. Video

CFR Cluj a învins-o cu 1-0 pe Farul Constanța grație golului marcat de Birligea în minutul 66. Campioana en-titre așteaptă acum pasul greșit al lui FCSB, care are meci cu FC Argeș.
01.05.2022 | 23:25
CFR Cluj  Farul 10 Campioana obtine o noua victorie chinuita si se distanteaza la cinci puncte de FCSB Video
CFR Cluj - Farul Live video ora 21:30 în etapa a 7-a din play-off. Liderul, fără paşi greşiţi. Foto: CFR Cluj Facebook
ADVERTISEMENT
01-05-2022
18:28

LIVE CFR Cluj - Farul 1-0 (Birligea 66)

Vezi video cele mai importante faze AICI!

Min. 66 – GOOOL CFR Cluj!!! Birligea deschide scorul din centrarea lui Omrani!

Min. 36 – Ratare mare și a gazdelor! Aioani îl blochează pe Ciprian Deac cu o super paradă.

Min. 28 – O nouă ratare colosală a Farului! Grameni ratează cu poarta goală! Letica scoate de pe linia porții!

Min. 24 – Ratare incredibilă a lui Robert Moldoveanu! Scăpat singur cu Letica, atacantul îl ia la țintă pe portarul lui CFR Cluj.

Min. 21 – Ocazie importantă a Farului! Radaslavescu trage de la mare distanță, iar Letica scoate in extremis.

Min. 7 – Fază controversată la poarta gazdelor! Letica îl faultează pe Moldoveanu la marginea careului, dar Radu Petrescu dă lovitură liberă directă.

Min. 1 – A început meciul!

01-05-2022
17:17

Echipele de start din CFR Cluj - Farul

Au fost anunțate echipele de start din meciul CFR Cluj – Farul Constanța:

  • CFR Cluj: Letica – Graovac, Yuri, A. Burcă, Camora – C. Deac, Boateng, M. Bordeianu – A. Păun, Debeljuh, Petrila: Rezerve: Hindrich, Cr. Manea, Fl. Ștefan, Chipciu, Cvek, Birligea, Neguț, Omrani, Dugandzic; Antrenor: Dan Petrescu 
  • Farul: Aioani – R. Boboc, Mladen, Artean, Borza – Radaslăvescu, Nedelcu Grameni – G. Iancu, R. Moldoveanu, A. Pitu; Rezerve: Brănescu, Dussaut, A. Ciobanu, Purece, Omoh, Sali, Dănuleasa, N. Popescu, Sîrbu; Antrenor: Gheorghe Hagi

Meciul CFR Cluj – Farul are loc duminică, 1 mai, cu începere de la ora 21:30, în cadrul etapei a 7-a din play-off-ul Casei Pariurilor Liga 1. Pentru echipa gazdă este vital să obţină cele trei puncte, pentru a-şi putea păstra primul loc, în caz contrar o victorie a FCSB asupra Argeşului ducând la schimbare de lider.

Unde se joacă meciul CFR Cluj – Farul

Confruntarea CFR Cluj – Farul se desfăşoară duminică, 1 mai, de la ora 21:30, pe stadionul dr Constantin Rădulescu din cartierul Gruia al Clujului, în etapa a 7-a din play-off-ul Casei Pariurilor Liga 1. Pentru CFR nu există decât varianta victoriei, dacă vrea să îşi păstreze fotoliul de lider.

ADVERTISEMENT

Accesul pe stadion este liber, nu există nici un fel de restricţii de certificiate sau de testări, ca în perioada pandemiei, însă nu sunt aşteptaţi foarte mulţi spectatori, pentru că deşi este campioana ultimelor patru ediţii orice ar face gruparea din Gruia nu poate sub nici o formă să capteze interesul clujenilor în măsura în care continuă să o facă Universitatea, chiar dacă joacă în Liga 2.

Cine transmite la TV partida CFR Cluj – Farul

Partida CFR Cluj – Farul se joacă duminică, 1 mai, de la ora 21:30, pe stadionul dr. Constantin Rădulescu din municipiul de pe Someş, în etapa a 7-a din play-off-ul Casei Pariurilor Liga 1. Este transmisă pe micile ecrane pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1 dar o mai puteţi viziona şi dacă intraţi pe site-.ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Cluj prima zi din luna mai este una cu cer variabil, mai mult senin şi, foarte important, fără pericol de a ploua. Temperatura maximă va urca la prânz până la 20 de grade dar la ora partidei va coborî cam în jurul a 13 grade. Acest meci extrem de important pentru şefia clasamentului a fost încredinţat arbitrului bucureştean Radu Petrescu.

Ce jucători lipsesc din întâlnirea CFR Cluj – Farul

Dan Petrescu nu se poate plânge de faptul că ar avea probleme importante de lot. Singurul absent este fundaşul Safet Susic, suspendat pe trei etape pentru atacul extrem de duar asupra lui Darius Olaru la meciul cu FCSB, fundaşul aflându-se acum la a doua etapă. Este posibilă titularizarea între buturi a croatului Letica.

ADVERTISEMENT

Gică Hagi se afla într-o situaţie similiară cu Dan Petrescu-până la ultimul antrenament. Adică avea un singur jucător absent, pe atacantul Adrian Petre, tot pentru un fault de roşu, comis asupra asupra portarului Universităţii Craiova, Mirko Pigliacelli. Aceasta este ultima etapă în care Petre va sta pe margine, el nefiind însă de fel un jucător dur. Însă la ultimul antrenament l-a pierdut pe fundaşul olandez De Nooijer, piesă importantă. 

Cote la pariuri la jocul CFR Cluj – Farul

Casele de pariuri merge decis pe victoria liderului, căruia îi acordă cota de 1,45 la victorie faţă de un imens 9,00 în dreptul echipei vizitatoare. Şi şansă dublă X2 are o cotă extraordinară, 2,80 iar un gol marcat de oamenii lui Gică Hagi ajunge şi el la cota 2,00, mult peste succesul echipei locale.

ADVERTISEMENT

Sub denumirea de Farul Gică Hagi a întâlnit pe CFR Cluj de trei ori doar în acest sezon. În sezonul regulat s-au impus ardelenii, 2-0 la malul mării şi 1-0 pe teren propriu. Însă în play-off echipa dobrogeană a reuşit să ţină în şah trupa lui Dan Petrescu la Ovidiu, într-un meci în care nu a marcat nici una dintre echipe.

ADVERTISEMENT