Sport

CFR Cluj – Young Boys Berna 1-1. Clujenii ratează dramatic victoria în prelungiri. Calificarea se decide la retur. Video

CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Young Boys Berna din prima manșă a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor, iar calificarea se va decide peste o săptămână, în Elveția.
03.08.2021 | 23:00
CFR Cluj  Young Boys Berna 11 Clujenii rateaza dramatic victoria in prelungiri Calificarea se decide la retur Video
ADVERTISEMENT
03-08-2021
20:05

Returul Young Boys - CFR Cluj se joacă marți, 10 august, la Berna

CFR Cluj a ratat șansa de a lua o opțiune importantă pentru calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, fiind egalată în minutele de prelungire de Young Boys Berna în turul disputat pe terenul din Gruia.

Astfel, echipa care va merge mai departe va fi decisă săptămâna viitoare, pe 10 august, în returul care va avea loc la Berna. Meciul va începe la ora 21:30 (ora României) și va putea fi urmărită la tv pe posturile Digi Sport 1 și Prima TV.

03-08-2021
17:58

CFR Cluj - Young Boys Berna 1-1 (Manea 4 / Sierro 90+3)

Vezi aici cele mai importante faze

Min. 90+9: S-a terminat partida, scor 1-1.

Min. 90+3: GOOOL YOUNG BOYS! Aebischer execută o lovitură liberă de la 18 metri, Arlauskis respinge în lateral, dar mingea ajunge la Sierro, care egalează din 3 metri.

Min. 90: De la margine se arată 8 minute de prelungiri!!!!

Min. 84: Sierro a intrat la Young Boys în locul lui Martins, în timp ce Costache i-a luat locul lui Sigurjonsson la CFR Cluj.

Min. 76: Păun ia o acține pe cont propriu, însă șutează de la 16 metri mult peste poartă.

Min. 75: Arlauskis se remarcă din nou la șutul aceluiași Elia.

Min. 73: Arlauskis reține șutul lui Elia.

Min. 71: La oapseți, au intrat Spielmann și Lefort, au ieșit Ngamaleu și Garcia.

Min. 62: Debeljuh intră la CFR Cluj în locul lui Omrani.

Min. 56: La Young Boys, intră Lauper și Rieder, ies Fassnacht și Camara.

Min. 51: Fassnacht șutează pe lângă poartă, după o respingere greșită a lui Cestor.

Min. 45+3: S-a terminat prima repriză.

Min. 32: Camora respinge greșit un balon, Elia preia și pătrunde în careu, dar șutul lui din 3-4 metri este respins in extremis de Manea.

Min. 20: Alibec s-a accidentat și este înlocuit de Păun.

Min. 8: Siebatcheu reia cu capul din 8 metri, dar Arlauskis reține.

Min. 4: GOOOL CFR CLUJ! Lovitură liberă executată de Deac în careu și Manea reia în plasă din 4 metri.

Min. 1: A început partida.

03-08-2021
16:39

Echipele de start la CFR Cluj - Young Boys Berna

  • CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Bouhenna, Cestor, Camora – Susic, J. Rodriguez, Sigurjonsson – Deac – Omrani, Alibec. Rezerve: Bălgrădean, Graovac, Păun, Ciobotariu, Latovlevici, Costache, Tahiri, Debeljuh, Petrila, Hoban, Gussouma, Itu. Antrenor: Marius Șumudică
  • Young Boys: Von Ballmoos – Hefti, Camara, Zesiger, Garcia – Ngamaleu, C. Martins, Aebischer, Fassnacht – Siebatcheu, Elia. Rezerve: Zbinden, Faivre, Spielmann, Sierro, Kanga, Sulejmani, Burgy, Mambimbi, Maceiras, Lefort, Lauper, Rieder. Antrenor: David Wagner
03-08-2021
16:33

Imagini din vestiarul clujenilor înainte de meci

După cum susțin oficialii gazdelor, vestiarul CFR-ului este pregătit de marea confruntare cu Young Boys Berna.

 

Meciul CFR Cluj – Young Boys Berna se joacă marţi, 3 august, cu începere de la ora 21:00, în cadrul primei manşe a turului 3 preliminar din Champions League. Echipa care va merge mai departe va juca în play-off-ul Champions League, iar dacă va pierde va avea garantat un loc în grupele Europa League.

Unde se joacă meciul CFR Cluj – Young Boys

Confruntarea CFR Cluj – Young Boys Berna se dispută marţi, 3 august, de la ora 21:00, pe stadionul “dr. Constantin Rădulescu” din cartierul Gruia al oraşului de pe Someş şi reprezintă manşa întâi a turului preliminar din Champions League.

ADVERTISEMENT

Este interes destul de ridicat în jurul acestui meci, mai ales că fanii CFR-ului nu au uitat nici acum finalul partidei din sezonul trecut, de la Berna, din ultima etapă a grupei de Europa League. Se poate intra în procent de 75 la sută din capacitatea arenei, dar numai pe baza dovezii de vaccinare cu schema completă sau a testului negativ valabil 72 de ore.

Cine transmite la TV partida CFR Cluj – Young Boys

Partida CFR Cluj – Young Boys Berna se joacă marţi, 3 august, de la ora 21:00, pe stadionul “dr. Constantin Rădulescu” şi este transmisă pe micile ecrane pe canalele Digi Sport 1 şi Prima TV. O mai puteţi urmări şi dacă intraţi pe site-ul FANATIK.RO în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Va fi o vreme foarte agreabilă pentru fotbal marţi la Cluj. Maxima zilei va fi mult mai suportabilă, doar 25 de grade, iar la ora partidei va mai scădea cu două-trei grade. Nu există ameninţare de precipitaţii. Jocul a fost încredinţat unui arbitru foarte controversat după semifinala EURO 2020 Anglia – Danemarca, olandezul Danny Makkelie.

Ce jucători importanţi lipsesc din întâlnirea CFR Cluj – Young Boys Berna

Marius Şumudică a luat o decizie neaşteptată cu o zi înaintea meciului, anunţând excluderea din lot a lui Alex Chipciu, pentru un incident petrecut la antrenament, provocat de internaţionalul român, care nu şi-a cerut apoi scuze faţă de colegi, cum ar fi fost normal. Nu a fost prima ieşire în decor a lui Chipciu, dar acum Şumi nu a mai trecut cu vederea.

ADVERTISEMENT

CFR îi are accidentaţi pe Andrei Burcă, de mai bine de două luni şi pe Bouhenna, doi jucători importanţi în apărare. Dar şi elveţienii nu vin cu cel mai bun unsprezece, având destui absenţi, unii foarte importanţi: Lustenberger, Nsame şi Elia sau mai puţin: von Ballmoos, Meier, Monteiro.

Echipele probabile la CFR Cluj – Young Boys Berna

  • CFR Cluj: Arlauskis – Susici, Graovac, Cestor, Camora – J. Rodriguez, Sigurjonsson – V. Costache, C. Deac, Ad. Păun – Alibec. Antrenor: Marius Șumudică
  • Young Boys: Faivre – Hefti, Lauper, Zesiger, Lefort – Ngamaleu, C. Martins, Aebischer, Spielmann – Siebatcheu, Mambimbi. Antrenor: David Wagner
ADVERTISEMENT

Clujenii nu pot uita finalul de la Berna

La Cluj domneşte o stare de tensiune mare, pentru că atât jucătorii, cât şi fanii au în faţa ochilor rana rămasă deschisă de la Berna, unde CFR conducea cu 1-0 în minutul 90, când arbitrul Bastien a dictat penalty la un duel aerian între portarul Bălgrădean şi un jucător elveţian.

A fost transformat, ardelenii s-au prăbuşit total, au luat şi un roşu şi pe fondul degringoladei au mai primit încă un gol. De aceea dorinţa de revanşă este uriaşă, dar Marius Şumudică le cere să lase la o parte încrâncenarea mentală şi să se concentreze cu calm pentru meci.

Cote la pariuri la jocul CFR Cluj – Young Boys Berna

Casele de pariuri consideră meciul de la Cluj drept unul dintre cele mai echilibrate din această primă manşă a turului 3 preliminar, dar îi văd pe elveţieni cu prima şansă, cotă 2,35 faţă de 3,25 pentru CFR Cluj.

Nu există decât precedentul din sezonul trecut la meciuri directe, când în grupa de Europa League a fost 1-1 pe Someş şi 1-2 în episodul amintit mai sus la Berna. Denis Alibec, la primul lui meci european în tricoul lui CFR şi colegii lui speră acum în prima victorie în meci direct.

ADVERTISEMENT