Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Cheia eșecului FCSB. „Chiricheș trebuie scos de acolo. E ros de rugină”

Vlad Chiricheș a fost din nou criticat după prestația de la meciul cu UTA. Cine îl vrea scos din primul unsprezece al FCSB.
29.08.2023 | 15:40
Cheia esecului FCSB Chiriches trebuie scos de acolo E ros de rugina
Dumitru Dragomir îl distruge pe Vlad Chiricheș. Sfat pentru Gigi Becali. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Vlad Chiricheș s-a accidentat din nou după meciul cu UTA și va fi indisponibil la derby-ul din Ghencea cu Universitatea Craiova. Căpitanul naționalei României continuă sarabanda de probleme medicale din ultimii ani.

Vlad Chiricheș, desființat de Dumitru Dragomir: „O să piardă la meciuri! El e numai accidentat de vreo 5 ani!”

Dumitru Dragomir l-a distrus pe Vlad Chiricheș la FANATIK SUPERLIGA după ce FCSB a pierdut primul meci în campionat: „FCSB mi s-a părut jalnică! Cu doi eliminați, of, Doamne! Nu legau o pasă! Dumnezeule! Fiți atenți ce vă spune un om bătrân, antrenor de meserie. Până nu îl scoate pe Chiricheș de pe fund, nu câștigă…. O să piardă la meciuri!”. 

ADVERTISEMENT

Singura soluție pentru vicecampioana României e să îl avanseze în linia de mijloc, crede fostul președinte al FRF: „Ori îl împing puțin în față și atunci e altceva! Să joace în fața apărării. El e numai accidentat de vreo 5 ani!

Eu l-am susținut și am făcut să ia bani mulți pe el! L-am lăudat când trebuia. Problema este că acum e ros de rugină! Repet, FCSB a fost jalnică!”, a mai descris plastic nea Mitică prestația FCSB-ului și a lui Vlad Chiricheș de la Arad.

ADVERTISEMENT

Vlad Chiricheș a fost criticat și de Gigi Becali: „M-a dezamăgit, nu ai voie așa ceva!”

Vlad Chiricheș a încasat și primele critici din partea lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB i-a luat apărarea fundașului după cartonașul roșu din Danemarca: „M-a dezamăgit la primul cartonaș pe care l-a luat, la al doilea se poate întâmpla… Dar la primul… nu ai voie! Trebuie să meargă stăpânul la stână, să bată cu pumnul în masă și să spună:

‘Cine mai comentează deciziile arbitrului, 25.000 de euro amendă, 5.000 amendă’. Iei galben pentru proteste? 10.000 de euro amendă. Cine mai ia galben pentru comentarii, primește 25.000 de euro amendă! De ce să comentezi tu? Comentează Messi la arbitru? Comentează marii fotbaliști”.

ADVERTISEMENT

Stoperul FCSB-ului a simțit dureri la piciorul stâng după un sprint în minutul 73 și nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit cu Siyabonga Ngezana. Chiricheș a părăsit terenul schimonosit de durere și schiopătând vizibil.

Și-a cerut scuze public: „Îmi e ciudă că i-am lăsat la greu”

Vlad Chiricheș și-a cerut scuze pentru prestația sa după meciul cu danezii din Conference League: „Îmi pare rău că nu am mai putut să îmi ajut echipa să revină. A fost prostie… Nu ştiu cum să o numesc, o greşeală… La experiența mea, nu ar fi trebuit să mă duc atât de agresiv acolo şi să iau al doilea cartonaş galben. Dar la primul galben nu ştiu ce s-a întâmplat. 

ADVERTISEMENT

Îmi e ciudă că i-am lăsat la greu. Probabil am fi putut să facem mai multe în cele 30 de minute rămase. Dar asta este. Acum trebuie să rămânem uniţi, să fim concentraţi și să câştigăm campionatul”.

Nu rata FANATIK SUPERLIGA! În fiecare luni, marți și vineri de la ora 10:30, Horia Ivanovici te așteaptă pe site-ul FANATIK.RO. Emisiunea poate fi urmărită și pe YouTube și Facebook, ÎN PREMIERĂ, de la ora 17:30.

Dumitru Dragomir îl desființează pe Vlad Chiricheș

ADVERTISEMENT