Life

Cine e, de fapt, Laurențiu Neamțu, “cuțitul de aur” al lui Florin Dumitrescu la Chefi la Cuțite 2023: “Cel mai puternic concurent”

Laurențiu Neamțu este concurentul care a primit ”cuțitul de aur” la Chefi la Cuțite. Florin Dumitrescu a fost impresionat de talentul său culinar.
20.04.2023 | 07:04
Cine e de fapt Laurentiu Neamtu cutitul de aur al lui Florin Dumitrescu la Chefi la Cutite 2023 Cel mai puternic concurent
Cine e, de fapt, Laurențiu Neamțu, “cuțitul de aur” al lui Florin Dumitrescu la Chefi la Cuțite 2023. Sursă foto: Instagram, captură video / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

La Chefi la Cuțite l-am putut vedea pe Laurențiu Neamțu. Bărbatul a reușit să îi impresioneze plăcut pe jurați. Dovada cea mai clară este faptul că Florin Dumitrescu a decis să îi ofere acestuia ”cuțitul de aur”. Și totul care este povestea concurentului?

Cine este Laurențiu Neamțu de la Chefi la Cuțite

În ediția de miercuri, 19 aprilie, de la Chefi la Cuțite l-am putut vedea pe Laurențiu Neamțu. Acesta este pasionat de bucătărie, iar în urmă cu 17 a decis să părăsească țara. 14 ani a lucrat ca bucătar în străinătate și nu regretă nimic. În 2019 însă, concurentul de la Chefi la Cuțite a luat decizia de a se întoarce în România, având în vedere că devenea tată.

ADVERTISEMENT

Jurații de la Chefi la Cuțite urmau să rămână uimiți după ce au auzit unde a lucrat Laurențiu Neamțu. Bărbatul a fost bucătar într-un restaurant cu stele Michelin, și a făcut stagii la 2 și la 3 stele Michelin. De asemenea, acesta spune că a avut multe de învățat.

Deși câștiga bine și avea parte de numeroase experiențe însă, acesta a fost nevoit să revină în România. Soția sa urma să nască și de asemenea, el își dorea să petreacă și mai mult timp cu părinții săi. Iar în final decizia s-a dovedit una cât se poate de bună.

ADVERTISEMENT

”Am plecat cu o firmă din Brașov și am ajuns la un country club din Florida. Am ajuns la poziția de sous chef (…). Erau numai vedete, Celine Dion, Justin Bieber a fost acolo la nunți, la nunta lui Michael Jordan. Multe celebrități se plimbă pe acolo, milionari. Am lucrat și în restaurant cu stele Michelin, am făcut stagii la 2 și la 3 stele Michelin.

Am învățat foarte multe. În Anglia am lucrat la Joel Robuchon. Era o bucătărie minuțioasă, cea mai minuțioasă pe care am făcut-o. Câștigam bine, undeva la 17 lire în 2019, pe lună făceam cam 1800-1900 de lire. Am plecat ca să vin în România, soția mea era însărcinată și a născut aici. Voiam să stau și acasă lângă părinții mei”, a spus Laurențiu Neamțu.

ADVERTISEMENT

Florin Dumitrescu i-a oferit concurentului ”cuțitul de aur”

Dincolo de experiența de viață a concurentului de la Chefi la Cuțite, Florin Dumitrescu a fost impresionat și de preparatele sale. Drept dovadă, juratul emisiunii a decis să nu îl lase să scape și să îi ofere ”cuțitul de aur” acestuia.

De asemenea, bucătarul i-a recomandat concretului să își amintească toate trucurile pe care le-a învățat în Statele Unite, dar și în alte bucătării, astfel încât, împreună, să poată să câștige acest sezon al show-ului culinar.

ADVERTISEMENT

Iar lucrurile nu s-au oprit doar aici. Florin Dumitrescu este sigur că are cel mai puternic concurent din istoria Chefi la Cuțite. ”Ce-am prins, am prins peștișorul de aur! Este cel mai puternic concurent pe baza CV-ului din istoria Chefi la Cuțite. Și e al meu”, a adăugat chef-ul.

De cealaltă parte, chef Sorin Bontea a confirmat și el faptul că Laurențiu Neamțu are toate atuurile necesare. Cătălin Scărlătescu la rândul său a spus că acesta are o experiență de top și că este ”cel mai bun cuțit de aur de până acum”.

ADVERTISEMENT